Într-un raport, Singer și Benassi (1981) au scris că credințele pseudoștiințifice îşi au originea în cel puțin patru surse.
- Erori cognitive comune din experiența personală
Eronată de senzațional în mass media - Factori socio-culturali
- Educație ştiinţifică slabă sau eronată
Un alt studiu american (Eva și Dunn, 1990) a sprijinit constatările Singer și Benassi si a găsit un nivel suficient de credințe pseudoștiințifice promovate de știința vieţii din şcoli și profesorii de biologie.
Psihologie
Psihologia pseudoștiinței își propune să exploreze și să analizeze gândirea pseudoștiințifică prin intermediul clarificării aprofundate pentru a face distincția de ceea ce este considerat științific vs. pseudoștiințific. Înclinația umană de a căuta confirmarea, mai degrabă decât infirmarea (prejudecata confirmării), tendinta de a deține convingeri reconfortante, precum și tendința de a suprageneraliza, au fost propuse ca motive pentru aderarea comună la gândirea pseudoștiințifică. Potrivit lui Beyerstein (1991), oamenii sunt predispuşi la asociații bazate numai pe asemănări, și de multe ori predispuşi la atribuirea greşită în gândirea cauză-efect.
Teoria lui Michael Shermer despre realismul dependent de credință este condusă de convingerea că creierul este în esență un „motor al credinței”, care scanează datele percepute de simțuri și caută modele și sensuri. Există, de asemenea, tendința creierului de a crea prejudecăți cognitive, ca urmare a deducțiilor și presupunerilor făcute fără logică și bazate pe instinct – de obicei ca rezultatal unor modele în cunoaștere. Aceste tendințe de modelare şi intermediare sunt, de asemenea, conduse „de o meta-prejudecată numită spotul prejudecăţii oarbe, sau tendința de a recunoaște puterea distorsiunilor cognitive în alte persoane dar de a fi orb la influența lor asupra propriilor noastre convingeri.” Lindeman afirmă că motivele sociale (de exemplu, „de a se înțelege pe sine și lumea, de a avea un sentiment de control asupra rezultatelor, de a aparține, a găsi bunăvoinţa lumii și pentru a menține stima de sine”) sunt de multe ori „mai ușor” îndeplinite de către pseudoștiință decât de informațiile științifice. Mai mult decât atât, explicațiile pseudoștiințifice nu sunt, în general, analizate rațional, ci experienţial. Operând într-un set diferit de reguli în comparație cu gândirea rațională, gândire experienţială se referă la o explicație valabilă dacă explicația este „personal funcțională, satisfăcătoare și suficientă”, oferind o descriere a lumii care ar putea fi mai personală decât cea furnizată de către știință și reducând munca potențială implicată în înțelegerea evenimentelor și rezultatelor complexe.
Unii oameni cred că prevalența convingerilor pseudoștiințifice se datorează „analfabetismului științific” pe scară largă. Persoanele lipsite de alfabetizare științifică sunt mai sensibile la reverie, deoarece acestea sunt înclinate să apeleze la satisfacerea imediată alimentată de Sistemul 1, sistemul nostru de operare implicit care nu impune niciun efort. Acest sistem încurajează persoanele să accepte concluziile în care cred, și să respingă pe cele în care nu cred. O altă analiză a fenomenelor pseudoștiințifice complexe necesită Sistemul 2, care urmează reguli, compară obiecte de-a lungul mai multor dimensiuni, şi cântăreşte opțiuni. Aceste două sisteme au mai multe alte diferențe care sunt discutate în teoria procesului dual. Sistemele științifice și seculare de moralitate și sens sunt în general nesatisfăcătoare pentru majoritatea oamenilor. Oamenii sunt, prin natura lor, o specie înclinată spre direcţionare care urmăreşte trasee largi de fericire și satisfacție, dar aceştia sunt prea adesea dispuși să creadă în promisiunile nerealiste ale unei vieți mai bune.
Psihologia are multe de analizat despre gândirea pseudoștiințifică, precum percepţiile iluzorii ale cauzalității și eficacitatea numeroaselor persoane care trebuie să fie iluminate. Cercetarea sugerează că gândirea iluzorie care se întâmplă la majoritatea oamenilor atunci când aceştia sunt expuşi la anumite circumstanțe, cum ar fi citirea unei cărţi, un anunț, sau mărturia altora, stă la baza convingerilor pseudoștiințifice. Se presupune că iluziile nu sunt neobișnuite, iar în condițiile adecvate iluziile sunt capabile să apară în mod sistematic, chiar și în situații emoționale normale. Unul dintre subterfugiile la care adepţii pseudoștiinței apelează cel mai adesea este că știința academică, de obicei, o tratează ca pe o prostie. Minimizarea acestor iluzii în lumea reală nu este simplă. În acest scop, elaborarea de programe educaționale bazate pe dovezi pot fi eficiente pentru a ajuta oamenii să identifice și să reducă propriilor iluzii.
Lasă un răspuns