(Un exemplu de Pământ gol concav. Oamenii trăiesc pe interior, cu universul în centru.)
În loc să afirme că oamenii trăiesc pe suprafața exterioară a unei planete goale – uneori numit ipoteza Pământului gol „convex” – unii pseudo-oameni de ştiinţă pretind că trăim pe suprafața interioară a unei lumi sferice goale, astfel încât universul nostru se află în acea lume interioară. Acest lucru a fost numită ipoteza Pământului gol „concav”.
Cyrus Teed, un medic din New York, a propus o astfel de ipoteză a Pământului gol concav în 1869, numind sistem său „Cosmogonia celulară”. Teed a fondat un grup numit Unitatea Koreshan bazat pe această ipoteză, pe care el a numit-o Koreshanitatea. Principalii supraviețuitori ai grupului trăiesc pe un sit istoric conservat în statul Florida, la Estero, dar toți urmașii lui Teed sunt morţi. Adepții lui Teed au susținut că pentru a verifica experimentaş concavitatea Pământului, prin sondaje de pe coasta din Florida, s-a folosit echipamente „rectilineatorii”.
Mai mulţi scriitori germani din sec. XX, inclusiv Peter Bender, Johannes Lang, Karl Neupert, și Fritz Braun, au publicat lucrări care pledează pentru ipoteza Pământului gol, sau Hohlweltlehre. S-a raportat chiar, deși aparent fără documentație istorică, că Adolf Hitler a fost influențat de ideea concavităţii Pământului gol și a trimis o expediţie într-o încercare nereușită de a spiona flota britanică prin camere cu infraroșu înîlţate la cer.
Matematicianul egiptean Mostafa Abdelkader a scris mai multe lucrări ştiinţifice făcând o cartografiere detaliată a modelului Pământului concav.
Într-un capitol din cartea sa De partea nelocuită (1992), Martin Gardner discută modelul Pământului gol articulat de Abdelkader. Conform lui Gardner, această ipoteză postulează că razele de lumină călătoresc în căi circulare, și se încetinesc cu cît se apropie de centrul acestui univers unde se găsesc stelele. Nicio energie nu pot ajunge în centrul universului, care nu corespunde niciunui punct la distanță finită faţă de Pământ în cosmologia ştiinţifica acceptată. Un burghiu, afirmă Gardner, s-ar lungi în timp ce se depărtează de concavitate și în cele din urmă trece prin „punctul de la infinit”, care corespunde centrului Pământului în cosmologia ştiinţifică acceptată. Se presupune că niciun experiment nu poate distinge între cele două cosmologii.
Gardner menționează că „cei mai mulţi matematicienii cred că un univers invers, cu legi fizice reglate corect, este empiric de necontestat”. Gardner respinge ipoteza concavităţii Pământui gol pe baza principiului razei lui Occam.
Ipotezele pretins verificabile ale unui „Pământ gol concav” sunt distincte de un experiment de imaginaţie care definește o transformare de coordonate astfel încât interiorul Pământului devine „exterior” și exteriorul devine „interior”. (De exemplu, în coordonate sferice, se înlocuie raza r cu R2/r unde R este raza Pământului.) Transformarea implică modificări corespunzătoare ale formelor legilor fizice. Aceasta nu este o ipoteză, ci o ilustrare a faptului că orice descriere a lumii fizice poate fi exprimată echivalent în mai multe feluri.
Lasă un răspuns