Protocronismul are cel mai probabil originea în opiniile exprimate în anii 1870 de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, în principalele puncte ale litigiului dintre el și Junimea conservatoare. De exemplu, Hasdeu afirma în Etymologicum magnum Romaniae nu numai că dacii au dat Romei mulți dintre împărați (o idee susținută în ultima vreme şi de către Iosif Constantin Drăgan), dar, de asemenea, că dinastiile conducătoare medievale din Valahia si Moldova au fost descendenți incipienţi ai unei caste de daci stabiliţi de pe timpul regelui Burebista. Alţi susținători ai ideii de dinainte de primul război mondial au inclus arheologul amator Cezar Bolliac, precum și pe Teohari Antonescu și Nicolae Densușianu. Acesta din urmă a construit o teorie complicată dat neacceptată de unii, că Dacia a fost centrul preistoric al Europei. În cartea sa Dacia Preistorică el a conceput o paralelă completă a istoriei oficiale române, care includea printre daci diverse personalităţi precum membrii dinastiei Asen, și pe Horea.
După primul război mondial și de-a lungul existenței României Mari, această ideologie s-a dezvoltat. Garda de Fier a cochetat cu conceptul, făcând paralele considerabile între credințele lor și cele atribuite lui Zalmoxis. Mircea Eliade a fost în mod special preocupat de Zalmoxianism, argumentând în favoarea legăturilor structurale cu creștinismul în teoria sa despre istoria dacilor, văzând romanizarea ca un fenomen limitat. El este un punct de referinţă pentru partizanii contemporani ai protocronismului.
Școala de arheologie românească condusă de Vasile Pârvan a investigat zeci de situri dacice ignorate anterior, care au contribuit în mod indirect la suportul acestei idei.
În 1974 Edgar Papu publică în jurnalul cultural lunar Secolul XX un eseu intitulat „Protocronismul românesc”, susținând prioritatea cronologică română pentru unele realizări europene. Ideea a fost adoptat imediat de către regimul Ceaușescu naționalist, care a încurajat și amplificat un discurs cultural și istoric în acordarea prevalenței culturii autohtone faţă de orice influență străină ulterioară. Ideologii lui Ceaușescu au dezvoltat un model ideologic unic după al 11-lea Congres al Partidului Comunist din România din 1974, atunci când au atașat protocronismul la marxismul oficial, susținând că dacii au dezvoltat un stat permanent şi neorganizat. Protocronismul a fost favorizat de mai multe generații comuniste în ideea insurgenței autohtone împotriva unei Rome „imperialiste”. Interpretarea lui Ceaușescu avea o motivație aparte, făcând o legătură cu opiniile protocroniste anterioare.
Regimul a început un parteneriat cu rezidentul italian, fost legionar și milionar Iosif Constantin Drăgan, care a continuat să sprijine superioritatea Daciei chiar și după căderea lui Ceaușescu. Criticii consideră continuarea acestui sprijin ca expresie a unui curent economic naționalist.
Deşi nu mai este susţinută de o structură de stat totalitar după Revoluția din 1989, interpretarea se bucură încă de popularitate în mai multe cercuri româneşti. Principalul reprezentant al actual protocronism a fost Drăgan, până la moartea sa în 2008, dar el a fost secondat de medicul Napoleon Săvescu stabilit la New York. Împreună au lansat revista Noi, Dacii și au organizat un anual „Congresul Internațional de Dacologie”.
În 2007, Ringe și Tarnow propune următoarea evoluţie româno-centrice a limbilor indo-europene:
Limbile indo-europene cca 3500 BC
Limbile indo-europene cca 2500 BC
Limbile indo-europene cca 1500 BC
Limbile indo-europene cca 500 BC
Limbile indo-europene cca 500 AD
Scrierea dacică
(Un fragment al unei vaze găsite de Mihail Dimitriu la situl din Poiana, Galați (Piroboridava), ilustrând utilizarea literelor latine şi greceşti de un dac olar (sursa:: revista Dacia, 1933))
Alfabetul dacic este o idee folosită în protocronismul românesc pentru existenţa unui presupus alfabet al dacilor înainte de cucerirea Daciei și absorbția sa în Imperiul Roman. Existența lui a fost propusă pentru prima dată în secolul al 19-lea de către naționaliștii români. În opinia lui Sorin Olteanu, un expert modern de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, București, „[alfabetul dacic] este o pură invenţie […] pur și simplu scrisul dacic nu există”, adăugând că mulți cercetători cred că utilizarea scrisului ar fi făcut obiectul unui tabu religios la daci.
Unii scriitori români de la la sfârșitul secolului al 19-lea și mai târziu, identificaţi ca protochronişti, în special poetul român și jurnalist Cezar Bolliac, arheolog amator entuziast, au susținut că au descoperit un alfabet dacic.
Astfel de opinii au fost imediat criticate pe motive arheologice și lingvistice. Alexandru Odobescu a criticat unele dintre concluziile lui Bolliac. În 1871 Odobescu, împreună cu Henric Trenk, au inventariat peştera Fundul Peșterii, unul dintre peşterile Ialomitei în apropiere de Buzău. Odobescu a fost primul care a fost fascinat de scrierile sale, care au fost ulterior datate în secolele 3 şi 4. Este cunoscut faptul că dacii antici utilizau alfabete grecești și latine, deși probabil nu la fel de devreme ca în țările vecine din Tracia, unde inelul Ezerovo în grafia greacă a fost datat din secolul al 5-lea î.e.n. Un fragment de vază din perioada La Tene indică cunoașterea vizuală a alfabetului grecesc în timpul perioadei La Tène înainte de invazia romană.
Argumente pentru un scenariu dacic au fost reînviate de unii scriitori. În 2002, istoricul român Viorica Enăchiuc a declarat că Codexul Rohonczi este scris într-un alfabet dacic. De asemenea, lingvistul Aurora Petan (2005) susține că unele Tăblițele de la Sinaia ar putea conține scripturi unice dacice.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns