Frenologia (din limba greacă: φρήν, phrēn, „minte” și λόγος, logos, „cunoaștere”) este o pseudoștiință axată în principal pe măsurători ale craniului uman, bazată pe conceptul că creierul este organul minții, și că anumite zone ale creierului au localizate funcţii sau module specifice. Dezvoltată de medicul german Franz Joseph Gall în 1796, disciplina a fost foarte populară în secolul al 19-lea, în special din 1810 până în 1840. Principalul centru britanic pentru frenologie a fost de Edinburgh, unde a fost înființată Societatea de Frenologie din Edinburgh în 1820.
Deși acum privită ca un amalgam învechit de neuroanatomie primitivă şi filosofie morală, gândirea frenologică a fost influentă în psihiatria sec. al 19-lea și neuroştiinţa modernă. Ipoteza lui Gall conform căreia caracterele, gândurile, şi emoțiile sunt situate în părți localizate ale creierului, este considerată un avans istoric important spre neuropsihologie.
Frenologii au considerat că mintea umană are un set de diferite facultăți mintale, cu fiecare facultate special reprezentată într-o altă zonă a creierului. De exemplu, facultatea de „filoprogenitate”, din limba greacă pentru „dragostea puilor”, este situată central, în partea din spate a capului.
Aceste zone au fost declarate ca fiind proporționale cu înclinațiile unei persoane. Importanța unui organ deriva din dimensiunea relativă a sa în comparație cu alte organe. Se credea că craniul – la fel ca o mănușă pentru mână – se conformează pentru a se adapta diferitelor dimensiuni ale acestor zone specifice ale creierului la persoane diferite, astfel încât capacitatea unei persoane pentru o anumită trăsătură de personalitate ar putea fi determinată pur și simplu prin măsurarea zonei craniului care se suprapune zonei corespunzătoare a creierului.
O noțiune mai veche era că personalitatea era determinată de cele patru umori.
Frenologia se concentrează asupra personalității și caracterului, fiind diferită de craniometrie, care este studiul mărime craniului, greutăţii și formei sale, și a fizionomiei, studiul caracteristicilor faciale.
Frenologia este un proces care implică observarea și-sau atingerea craniului pentru a determina atributele psihologice ale unui individ. Franz Joseph Gall a crezut prima dată că creierul este alcătuit din 27 de organe individuale, care determină personalitatea, primele 19 din aceste „organe” crezându-se că există şi la alte specii de animale. Frenologiştii îşi plimbă vârful degetelor și palmellor peste craniile pacienților lor pentru a simţi extinderi sau amprente. Frenologul face adesea măsurători ale dimensiunii globale ale capului cu o bandă, și mai rar foloseşte un craniometru, o versiune specială a unui etrier. În general, instrumentele pentru măsurarea dimensiunii craniului au fost utilizate şi după ce moda frenologiei s-a încheiat. Frenologii puneau accent pe folosirea aspectelor persoanelor cu anumite trăsături pentru a determina caracterul persoanei și, prin urmare, multe cărți de frenologie au multe imagini cu diverse subiecte. Din dimensiunile absolute și relative ale regiunilor organelor craniului, frenologul evaluează caracterul și temperamentul pacientului.
Lista Gall a „organelor creierului” a fost specifică frenologiei. Un organ extins însemna că pacientul a folosit extensiv acel „organ” special. Numărul și semnificațiile mai detaliate ale organelor au fost adăugate mai târziu de către alţi frenologi. Cele 27 de zone au variat în funcție, de la simţirea culorii, la tendinţa de religiozitate, la potențialulul de a fi combativ sau distructiv. Fiecare dintre cele 27 de „organe ale creierului” au fost localizate într-o anumită zonă a craniului. Pipăind craniul un frenolog va folosi cunoștințele sale despre formele capului și pozițiile organelor pentru a determina punctele forte și punctele slabe naturale generale ale unui individ. Frenologii consideră capul ca relevând tendințele naturale și nu limitări absolute sau forte ale caracterului unei persoane.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns