Sincronicitate şi cauzalitate

(Scarabeu auriu – Cetonia aurata)

Exemplu de sincronicitate

În cartea sa Sincronicitatea (1952), Jung spune următoarele povestea ca un exemplu de eveniment de sincronicitate:

„Exemplul meu se referă la o pacientă tânără care, în ciuda eforturilor depuse de ambele părți, s-a dovedit a fi psihologic inaccesibilă. Dificultatea consta în faptul că ea mereu ştia mai bine despre orice. Educația ei excelentă i-a furnizat o armă ideală în acest scop, și anume un raționalism cartezian extrem de lustruit cu o idee impecabil „geometrică” a realității. După mai multe încercări zadarnice de a îndulci raționalismul ei cu o înțelegere ceva mai umană, a trebuit să mă limitez la speranța că ceva neașteptat și irațional ar întoarce situaţia, ceva care i-ar distruge raţionalismul intelectual, în care ea -sa izolat. Ei bine, am stat în faţa ei timp de o zi, cu spatele la fereastră, ascultând fluxul ei de retorică. Ea avusese un vis impresionant cu o noapte înainte, în care cineva îi dăduse scarabeu de aur – o bijuterie costisitoare. În timp ce ea încă îmi povestea acest vis, am auzit ceva în spatele meu apăsând ușor la fereastră. M-am întors uşor și am văzut că era o insectă destul de mare în zbor, care bătea în fereastră din afară, în efortul evident de a intra în camera întunecată. Acest lucru mi s-a părut foarte ciudat. Am deschis fereastra și imediat am prins insecta din aer când ea a zburat înăuntru. Era un gândac din familia scarabeului, Cetonia aurata, a cărui culoare verde-auriu de aproape seamănă cu cea a unui scarabeu de aur. Am dat gândacul pacientei mele cu cuvintele: „Aici este scarabeul tău” Această experiență a făcut gaura dorită în raționalismul ei și a spart gheața rezistenței ei intelectuale. Tratamentul putea fi acum continuat cu rezultate satisfăcătoare.”

Scriitorul francez Émile Deschamps susține în memoriile sale că, în 1805, a fost servit cu o oarecare budincă de prune de un necunoscut pe nume Domnul de Fontgibu. Zece ani mai târziu, scriitorul a întâlnit budincă de prune în meniul unui restaurant din Paris și a vrut să o comande, dar chelnerul i-a spus că ultima porţie a fost deja servită unuio alt client, care s-a dovedit a fi de Fontgibu. Mulți ani mai târziu, în 1832, Deschamps a luat cina și a cerut din nou budincă de prune. El şi-a reamintit incidentul anterior și-a spus prietenilor săi că numai Fontgibu lipsea pentru a fi tacâmul complet – și în aceeași clipă, Fontgibu, acum senil, a intrat în cameră.

Jung a scris, după ce a descris câteva exemple: „Când coincidențele se îngrămădesc în acest fel, nu se poate să nu fii impresionat de ele – cu cât sunt mai multe într-o serie de evenimente, sau cu un caracter mai neobișnuit, cu atât mai mai improbabil este caracterul lor aleatoriu.”

În cartea sa Treizeci de ani care au zguduit fizica – Povestea teoriei cuantice (1966), George Gamow scrie despre Wolfgang Pauli, care a fost aparent considerat o persoană deosebit de asociată cu evenimente de sincronicitate. Gamow vorbeşte despre „efectul Pauli”, un fenomen misterios care nu este înțeles în mod pur materialist, și nu va fi, probabil,. Următoarea anecdotă este povestită de Famow:

Este bine cunoscut faptul că fizicienii teoretici nu sunt în stare să mânuiască echipamentul experimental; acesta se rupe ori de câte ori îl ating. Pauli a fost un astfel de fizician bun teoretic, care de obicei spărgea câte ceva în laborator ori de câte ori pur și simplu păşea pragul acestuia. Un eveniment misterios care nu părea la prima vedere a fi conectat cu prezența lui Pauli a avut loc o dată în laboratorul profesorului J. Franck din Göttingen. La începutul unei după-amieze, fără motiv aparent, un aparat complicat pentru studiul fenomenelor atomice s-a prăbușit. Franck a scris cu umor despre aceasta lui Pauli la adresa lui din Zürich şi, după o oarecare întârziere, a primit un răspuns într-un plic cu un timbru danez. Pauli i-a scris că a plecat să viziteze pe Bohr și în momentul incidentului în cauză în laboratorul lui Franck, trenul său a fost oprit timp de câteva minute în gara din Göttingen. Ati putea crede acest anecdotă sau nu, dar sunt multe alte observații cu privire la realitatea efectului Pauli!

Relația cu cauzalitatea

(Diagrama ilustrează conceptul lui Carl Jung de sincronicitate.)

Cauzalitatea, când este definită extensiv (ca de exemplu, în Kybalion sau în Axioma cauzalităţii), prevede că „nimic nu se poate întâmpla fără a fi provocat.” O astfel de înțelegere a cauzalității este incompatibilă cu sincronicitatea.

Alte definiții ale cauzalității (de exemplu, definiția neo-Humeană) sunt preocupate doar de relația de la cauză la efect. Ca atare, ele sunt compatibile cu sincronicitatea.

Există, de asemenea păreri care susțin că, în cazul în care nu există niciun cauză observabilă externă, cauza poate fi internă.

De asemenea, este subliniat faptul, că din moment ce Jung a luat în considerare numai definiția îngustă a cauzalității: doar cauza eficientă, noțiunea lui de „acauzalitate” este, de asemenea, îngustă astfel încât nu este aplicabilă cauzelor finale și oficiale ca cele înțelese în sistemele lui Aristotel sau tomism. Cauzalitatea finală este inerentă în sincronicitate (deoarece duce la individuație) sau sincronicitate poate fi un fel de înlocuitor pentru cauzalitatea finală, un astfel de finalism este de multe ori controversat în știință.

Critici

Criticii care refuză să ofere vreun sens conceptului de sincronicitate afirmă că știința standard, cauzalitatea, fizica, statisticile, și probabilitatea (de exemplu, legea Littlewood sau legea numerelor cu adevărat mari) sunt suficiente pentru a explica evenimentele de sincronicitate. Ei consideră că acestea sunt simple „evenimente normale de probabilitate scăzută”, atunci când o singură probă este luat în considerare. Iar pentru un număr cu adevărat mare de probe, evenimentele de sincronicitate sunt destul de probabil să se întâmple.

În psihologie și științele cognitive, prejudecata de confirmare este o tendință în a căuta sau interpreta informații noi într-un mod care confirmă ideile preconcepute ale cuiva, și evită informații și interpretări care contrazic credințele anterioare. Este un tip de părtinire cognitivă și reprezintă o eroare de deducție inductivă, sau este o formă de părtinire în selecție pentru confirmarea ipotezei în studiu, sau a discrepanței faţă de o ipoteză alternativă. Prejudecata de confirmare este de interes în predarea gândirii critice, așa cum este utilizată în mod greşit abilitatea dacă controlul critic riguros se aplică numai pentru a demonstra provocările unei idei preconcepute, nu şi pentru a găsi dovezile care o sprijină.

De asemenea, în psihologie și sociologie, termenul apofenia este folosit pentru detectarea aparentă a unui model sau semnificaţie în date aleatoare sau lipsite de sens. Scepticii, cum ar fi Robert Todd Carroll, susțin că percepția sincronicităţii este mai bine explicată ca apofenia. Primatele folosesc modele de detectare în forma lor de inteligență, iar acest lucru poate duce la identificarea eronată a unor modele inexistente. Un exemplu celebru în acest sens este faptul că recunoașterea feței umane este atât de robustă, și se bazează pe un astfel de arhetip de bază (în esență, două puncte și o linie conținute într-un cerc), că ființele umane sunt foarte predispuse la a identifica chipuri în date aleatorii în mediul lor, cum ar fi „omul din lună”, sau fețele din culturile de cereale, ca exemplu de formă vizuală a apofeniei cunoscută sub numele de pareidolia.

Există opinii că că teoria sincronicităţii a psihologiei jungiene este echivalentă cu intuiția intelectuală.

În unele cazuri, sincronicitatea poate provoca un fel de lene mentală și o tentaţie la „renunţarea (prematură) de a găsi o explicație cauzală.”