Astrologie este formată din mai multe sisteme de divinație, bazate pe premisa că există o relație între fenomene și evenimente astronomice cu lumea umană. Multe culturi au acordat o importanță specială evenimentelor astronomice, iar indienii, chinezii, și mayașii au dezvoltat sisteme elaborate pentru prezicerea evenimentelor terestre prin observații astronomice. În Occident, astrologia este formată cel mai adesea dintr-un sistem de horoscoape afirmând că explică aspecte ale personalității unei persoane și prezic evenimente viitoare din viața lor, bazate pe pozițiile soarelui, lunii, și a altor obiecte cerești în momentul nașterii lor. Majoritatea astrologilor profesionişti se bazează pe astfel de sisteme.
În cea mai mare parte a istoriei sale, astrologia a fost considerată o tradiție științifică. Acesta a fost acceptată în contexte politice și academice, și a fost conectată cu alte studii, cum ar fi astronomia, alchimia, meteorologia, și medicina. La sfârșitul secolului al 17-lea, noi concepte științifice în astronomie și fizică (cum ar fi heliocentrismul și mecanica newtoniană) au repus astrologia în discuție. Astfel astrologia a pierdut poziția sa academică și teoretică, și credința comună în astrologie a scăzut în mare măsură. Astrologia a fost respinsă de către comunitatea științifică ca o pseudoștiință, care nu are valabilitate sau putere explicativă pentru a descrie universul. Printre alte aspecte criticate, nu există un mecanism de acțiune propus, prin care pozițiile și mișcările stelelor și planetelor ar putea afecta oameni și evenimente de pe Pământ, şi care să nu contrazică aspectele de bază binecunoscute din biologie și fizică. Testarea științifică a astrologiei nu a găsit nicio dovadă care să susțină oricare dintre premisele sau efectele pretinse prezentate în tradițiile astrologice. Într-un studiu, îmcercarea astrologilor de a potrivi diagramele natale cu profile generate de un inventar psihologic a produs rezultate nesemnificative în contradicție cu natura aleatorie.
Astrologia are o vechime de peste 4 milenii, cu rădăcini în sistemele calendaristice folosite pentru a prezice schimbări sezoniere și să interpreteze ciclurile cerești ca semne de comunicare divină. O formă de astrologie a fost practicat în prima dinastie din Mesopotamia (1950-1651 î.e.n.). Astrologia chineză a fost elaborată în timpul dinastiei Zhou (1046-256 î.Hr.). Astrologia elenistică după 332 î.e.n., a mixat astrologia babiloniană cu astrologia decanică egipteană din Alexandria, creând de astrologia horoscopică. Cucerirea Asiei de Alexandru cel Mare a permis astrologiei să se răspândească în Grecia antică și Roma. În Roma, astrologia a fost asociată cu „înțelepciune caldeeană”. După cucerirea Alexandriei în secolul al 7-lea, astrologia a fost preluată de către oamenii de știință islamici, și textele elenistice au fost traduse în arabă și persană. În secolul al 12-lea, textele arabe au fost importate în Europa și traduse în latină, ajutând la inițierea Renaşterii Europene, atunci când astronomi importanţi precum Tycho Brahe, Johannes Kepler și Galileo, au practicat ca astrologi la curte. Referinţe astrologice apar în literatura de specialitate în lucrările unor poeți precum Dante Alighieri și Geoffrey Chaucer, și a unor dramaturgi precum Christopher Marlowe și William Shakespeare.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns