Home » Articole » Știri » Supervulcanul Campi Flegrei din Italia ameninţă din nou

Supervulcanul Campi Flegrei din Italia ameninţă din nou

postat în: Știri 0

CampiFlegrei

La două mii de ani de la erupţia devastatoare a Vezuviului care a distrus Pompei, un nou vulcan se arată de partea cealaltă a oraşului italian Napoli, cu mult mai periculos decât Vezuviu: Campi Flegrei.
 

 Cunoscută şi sub numele de Câmpia Flegreană, aceasta este o vale largă de 13 km în vestul oraşului Napoli, declarată parc regional în 2003. Campi Flegrei include 24 cratere vulcanice cu activitate hidrotermică, şi emanări de gaze în craterul Solfatara, cunoscut în mitologie ca locul unde se odihneşte Vulcan, zeul roman al focului.
 
 În Napoli, în ultimul timp s-au resimţit cca. o mie de mici cutremure care au fost identificate de Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanoloie ca fiind determinate de activitatea vulcanică din Campi Flegrei. Administraţia italiană este deja alarmată, incluzând posibilitatea evacuării locuitorilor din oraşele învecinate în cazul unei erupţii.
 
 În vechiul oraş Pozzuoli au apărut fumarole – emanaţii de aburi bogate în CO2.
 
 În cazul unei erupţii vulcanice, se estimează explozii de peste 200 de ori mai mari decât în cazul vulcanului islandez Eyjafjallajökull, ceea ce ar fi un dezastru pentru Europa. Ultimele astfel de explozii au avut loc cu 39.000 ani în urmă, atunci când s-a format actuala vale.
 
 Se estimează că în cazul unei erupţii la fel de puternice, parte din Italia ar dispare, iar cenuşa vulcanică ar obtura lumina Soarelui şi ar scade temperatura Pământului. Ar dispare şi actuala viaţă în mare parte din Europa, dispărând toate animalele domestice şi culturile, ca şi trei sferturi din speciile de plante, pe Pământ instaurându-se o iarnă permanentă.
 
 În prezent o echipă de oameni de ştiinţă din toată lumea intenţionează să foreze în zona craterelor pentru a înţelege mai bine evoluţia vulcanilor, şi ce a determinat o creştere a nivelului acesteia cu 3 m din 1969 până în prezent. Ultima astfel de creştere a avut loc între 1430 şi 1538, când s-a format un nou vulcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *