Organizarea sectorului de telecomunicatii a constituit obiectul unei intense activitati spre sfirsitul anilor 1980.
Aceasta a implicat pe de o parte desfiintarea monopolului si restrictiilor asupra competitiei stabilite de catre autoritatile nationale (liberalizarea) si, pe de alta parte, elaborarea unui cadru comun de reglementari pentru tarile din Europa, stabilind noi reguli pentru organizarea sectorului (re – ordonare).
Aceste noi reguli au avut trei scopuri:
-
sa stabileasca o competitie efectiva intre operatorii economici
-
sa garanteze anumite obiective ale serviciilor publice, in special serviciile universale;
-
europenizarea retelelor si serviciilor (interconectarea si interoperabilitatea, standardizarea si armonizarea ofertelor de servicii)
Alocarea resurselor
Statele membre au numeroase obligatii privind alocarea resurselor . In special, ele trebuie sa ofere un volum suficient si diversificat de servicii disponibile publicului. Li se cere, de asemenea, sa garanteze facilitatea accesului utilizatorilor la toate serviciile (oferite de furnizorii competitori) care trec prin reteaua proprietarului infrastructurii (preselectia operatorilor), si portabilitatea numerelor (permitand abonatilor sa-si pastreze numarul de telefon in cazul in care isi schima operatorul).
Resursele trebuiesc alocate intr-un mod transparent si nediscriminator. Taxele pot fi platibile proportional cu valoarea lor economica.
Interconexiunea
Legislatia comunitatii da prioritate negocierilor comerciale directe intre diferiti operatori economici, cu conditia respectarii anumitor principii, in special cele referitoare la stabilirea pretului, interconectare si obligatiile aplicabile operatorilor de retele publice.
Operatorilor care detin retele publice fixe sau mobile li se cere sa negocieze acordurile dintre ei. Aceasta constringere este mai mare pentru operatorii dominanti pe piata, carora li se cere sa aprobe orice solicitare rezonabila pentru accesul la retele lor, si sa publice o oferta de pret detaliata.
Daca se dovedeste a fi imposibil sa se ajunga la un acord prin negociere comerciala, exista proceduri de solutionare a diputelor la nivel national si comunitar.
Servicii universale si protectia consumatorilor
Deschiderea catre competitie a infrastructurilor si serviciilor de telefonie publica, si implicit abandonarea regulilor de egalizare a tarifelor, a avut ca rezultat un consens la nivel european asupra necesitatii unui principiu regulator pentru corectarea imperfectiunilor pietei, in special in cazul conexiunilor mai putin profitabile.
Aceasta a luat forma unei necesitati pentru un serviciu universal care garanteaza tuturor utilizatorilor (dimensiunea sociala) accesul la retele si servicii la un pret rezonabil, in special in mediul rural sau zone cu costuri ridicate (dimensiunea teritoriala).
Dupa cum se precizeaza in mod obisnuit, serviciul universal inseamna obligatia de a oferi acces la reteaua fixa permitind telefonia vocala si conectarea unui modem si a unui fax. Implica, de asemenea, un anumit numar de servicii, cum ar fi accesul gratuit la serviciile de urgenta, serviciul de asistenta operator si un serviciu de solicitare informatii, oferirea unui director sau chiar a unor legaturi telefonice cu plata.
Autoritatile nationale sunt responsabile pentru desemnarea operatorului(lor) care ofera servicii universale.
Finantarea serviciilor universale poate fi impartita intre diferiti operatori care ofera servicii de telecomunicatii publice sau retele, daca poate fi dovedit ca obligatia de a furniza servicii universale nu este respectata de catre operatorul desemnat.
In legatura cu preocuparea pentru serviciile universale, au aparut alte doua concepte rezultate din polemica europeana: disponibilitatea universala si accesul public.
Disponibilitatea universala se aplica liniilor inchiriate. Impune obligatia de a deservi toate teritoriile Uniunii Europene (dimensiunea teritoriala) fara a impune un anumit pret (dimensiunea sociala).
Conceptul de acces public se refera la accesul la noile servicii din locuri publice precum scoli, biblioteci, spitale si administratie. Este in special o problema pentru a institutiilor de interes national.
Ar trebui notat faptul ca, pe linga serviciile universale, legislatia referitoare la telefonica vocala fixa include alte prevederi in scopul de a proteja consumatorul. In special, defineste drepturile utilizatorilor de servicii in relatiile lor cu furnizorii: calitatea serviciilor, data (orele) de furnizare, facturarea detaliata (posibile exceptii pentru unele categorii de utilizatori), proceduri in cazul disputelor, etc. In acest scop, sunt stipulate proceduri de compensare sau refinantare acolo unde serviciile furnizate nu indeplinesc criteriile enuntate mai jos. Cu toate acestea, prevederile pot fi facute pentru exceptii justificate.
Prevederile referitoare la protectia confidentialitatii in legatura cu procesarea datelor personale sunt de asemena destinate sa protejeze consumatorul.
Noi directii de dezvoltare
Progresul tehnologic rapid in domeniile comunicatiilor prin satelit si mobile au obligat Comisia sa publice documente politice cu scopul de a clarifica strategia de dezvoltare a Uniunii.
Comunicatii prin satelit
Comunicatiile prin satelit fac de obicei obiectul unei consultari publice in scopul schitarii liniilor directoare pentru transferul catre a urmatoarea generatie de sisteme de telecomunicatii mobile si fara fir.
Aceasta se refera, in special, la aspectele de reglementare (etapele si metodele de tranzitie de la urmatoarea generatie de sisteme GSM), standardizarea, alocarea frecventelor, obiectivele programelor de cercetare – dezvoltare si aspectele internationale (alocarea frecventelor si standardizarea).
Convergenta
Optiunile Uniunii in privinta implicatiilor convergentei in telecomunicatii, industria de media si TI, au fost explorate in reglementari specifice de dezvoltare a noilor activitati, impreuna cu reglementarile care guverneaza telecomunicatiile si media.
Lasă un răspuns