Televiziunea pe Internet (Internet TV, sau Online TV, a nu se confunda cu televiziunea web sau televiziunea care foloseşte Protocolul Internet, IPTV) este un serviciu de televiziune digitală distribuit pe Internet. Unele televiziuni pe Internet funcţionează ca reluări ale unor programe şi emisiuni. Televiziunea pe Internet a devenit foarte populară odată cu oferta de servicii specifice de la BBC iPlayer, 4oD, ITV Player (STV Player, UTV Player) şi Demand Five din Marea Britanie Hulu şi Revision3 din Statele Unite, Nederland 24 în Olanda, ABC iview şi Australia Live TV în Australia, SeeSaw, RTÉ Player în Irlaqnda, şi Tivibu în Turcia.
Televiziunea pe Internet Tvonline din Grecia, creată de Angelos Diamantoulakis, este prima televiziune web din lume. Ea a fost dezvoltată în 2005.
Conceptul
Televiziunea pe Internet permite utilizatorilor să aleagă programul sau spectacolul de televiziune pe care doresc să îl urnărească dintr-o arhivă de programe sau dintr-un director al canalului. Cele două forme de vizionare sunt prin transmiterea conţinutului direct cu ajutorul unui plazer media, sau prin descărcarea directă în calculatorul utilizatorului. Odată cu creşterea pieţei de „TV la cerere”, aceste situri web sau aplicaţii „la cerere” au devenit deosebit de importante pentru marile canale de televiziune. De exemplu, BBC iPlayer are peste un milion de telespectatori pe săptămână, unul din spectacolele BBC, The Apprentice, ajungând la un procent de 3 până la 5% din traficul pe Internet din marea Britanie, datorită celor care vizionează primul episod pe BBC iPlayer. Disponibilitatea online a conţinutului TV creşte continuu. De exemplu, în Canada, în mai 2011 erau peste 600 spectacole TV disponibile gratuit online, inclusiv cele foarte cunoscute precum Survivor şi The Dailz Show cu Jon Stewart.
Vărful de seară al audienţei pentru televiziunea la cerere este în jur de 22.00, Cei mai mulţi ofertanţi de servicii oferă diverse formate şi posibilitatea controlului calităţii, astfel încât serviciul să fie accesibil pe dispozitive cât mai diversificate. Unele servicii oferă în prezent şi calitatea HD împreună cu SD, transmisia fiind aceeaşi dar cu posibilitatea ca telespectatorul să îşi seteze dispozitivul pentru HD atunci când are un ecran corespunzător. În orele de vârf BBC iPlayer transmite 12 GB de informaţie pe secundă. Pe o perioadă de o lună, iPlayer transmite 7 PB (petabytes) de informaţie.
Înainte de 2006, multe servicii de reluare a emisiunlor TV foloseau reţele P2P (peer-to-peer), ăn care vizitatorii descărcau o aplicaţie şi datele care urmau să fie partajate între utilizatori, spre deosebire de transmia din prezent (streaming media). Vechile servicii P2P erau folosite datorită infrastructurii existente care nu permitea lărgimea de bandă necesară pentru transmisii centralizate. Datorită inconvenientelor apărute la vexhiul sistem care îngreuna funcţionarea calculatoarelor utilizatorilor, s-a dezvoltat streamingul.
Competitori de piaţă
Există mulţi ofertanţi de servicii de televiziue pe Internet, inclusiv staţiile convenţionale de televiziune care profită de avantajul oferit de Internet pentru a oferi programe şi după ce acestea au fost difuzate, sub denumirea de servicii „la cerere” sau „reluări”. În prezent, aproape toate marile televiziuni din lume folosesc şi o platformă de televiziune pe Internet. Exemple includ BBC, care a introdus BBC iPlayer pe 25 iunie 2008 ca o extensie a „RadioPlayer” folosind clipurile video deja existente, şi Canal 4 care a lansat 4oD („4 la Cerere” – „4 on Demand”) în noiembrie 2006 permiţând utilizatorilor să vizioneze ultimele emisiuni. Cele mai multe servicii de televiziune pe Internet permit utilizatorilor să vizioneze conţinutul gratuit. Alţi ofertanţi de televiziune pe Internet includ Been TVAustralia Live TV SeeSaw, ITV player, TVCatchup, Demand Five, Eurosport player, iSTATION TV şi Sky Go.
Accesul / uzabilitatea
Posibilitatea de a accesa televiziunea pe Internet depinde mult de vitezele de transmisie pe Internet. Aceasta limitează accesul în multe ţări care nu folosesc încă transmisia în bandă largă; în Uniunea Europeană doar 25% din consumatori aveau acces la Internetul de bandp largă în 2010. Folosind un ofertant de servicii pe Internet, aspect obişnuit în multe case din ţările dezvoltate, utilizatorul doar introduce adresa sitului web, de ex. bbc.co.uk/iplayer sau http://video.pbs.org .Dacă utilizatorul nu are o preferinţă anume pentru serviciul de transmisie, poate căuta cu motoarele de căutare numele canalului dorit urmat de fraza „pnline streaming” sau „watch on the net”. Accesul televiziunii pe Internet este foarte simplu, datorită uzabilităţii serviciilor de transmisie care s-au îmbunătăţit menţinându-şi simplicitatea procesului. După selecţia programului şi a sitului web, utilizatorul trebuie să aştepte câteva secunde sau minute pentru a permite propagarea programului dorit. Un proces denumit buffer (tampon) permite programului să ruleze lin, fără ca acesta să trebuiască seă se oprească şi să repornească mereu pentru a permite propagarea programului.
Controlul
Controlul conţinutului pe Internet este o provocare pentru cei mai mulţi ofertanţi. Pentru a se asigura că un utilizator are vârsta necesară pentru a vedea anumite programe, ofertanţii de servicii folosesc metode precum controalele parentale care permit plasarea de restricţii. BBC iPlayer foloseşte un sistem de control parental care permite părinţilor să „închidă” conţinutul cu ajutorul unei parole. Se pot folosi sisteme de atenţionare pentru a alerta utilizatorul că conţinutul poate fi controlat. Se folosesc şi sistemele pe bază de încredere, în care utilizatorul trebuie să spuna data naşterii pentru a se verifica dacă i se permite să vizioneze anumite conţinuturi.
Arhive
O arhivă este o colecţie de informaţii şi media foarte asemănătoare cu o bibliotecă sau un depozit cu facilităţi interactive. Este o necesitate pentru un serviciu media la cerere să menţină arhive astfel încât utilizatorii să poată viziona programe care au fost deja difuzate pe canalele standard de televiziune. Aceste arhive pot varia de la câteva săptămâni la câteva luni sau ani, în funcţie de decizia conducerii şi de programe.
De exemplu, programele BBC iPlayer sunt disponibile în general până la şapte zile după difuzarea lor tradiţională. Acest mode senumit „reluare de şapte zile” pare să fi devenit un standard în industria serviciilor de televiziune pe Internet în multe ţări din lume. Dar unele programe pot fi disponibile pentru perioade mai scurte. Altele, precum Panorama, sunt disponibile pentru o perioadă mai mare întrucât este un reality şi este foarte vizionat, şi deci merită să se investească mai mulţi bani în el pentru a fi disponibil mai mult timp.
Dimpotrivă, serviciul la cerere al canalului 4oD oferă multe din programele sale mai vechi, inclusiv unele cu o vechime de câţiva ani, precum comedia The IT Crowd pentru care utilizatorii pot viziona întreaga serie, sau comediile The Inbetweeners şi Black Books.
O arhiva foarte mare are dezavantajele ei, pe lângă beneficii: este greu de întreţinut, necesită un spaţiu de stocare foarte mare şi bandă foarte largă pentru transmisii. De asemenea, arhivele foarte mari sunt greu de catalogat şi sortat pentru a fi accesibile utilizatorilor. Dar beneficiile sunt mai mari decât dezavantajele, în cele mai multe cazuri, întrucât arhivele mari aduc mult mai multţi vizitatori care, la rândul lor, privesc mul mai mult timp, creând o mult mai mare audienţă şi mai mult vebit din reclame. În cazul argiv
elor mari utilizatorii petrec mai mult timp vizionându-le, şi deci îşi reduc timpul petrecut cu vizionările programelor competitorilor.
Drepturile de difuzare
Drepturile de difuzare variază de la ţară la ţară şi chiar între diferitele regiuni din cadrul aceleiaşi ţări. Aceste drepturi guvernează distribuţia conţinutului cu drepturi de autor şi permite în unele cazuri distribuţia o singură dată a conţinutului respectiv.
În cazul BBC iPlayer, utilizatorii pot accesa gratuit programele doar dacă locaţia lor este în interiorul Marii Britanii, întrucât locuitorii Marii Britanii plătesc plătesc o taxă din care face parte şi licenţa de televiziune pentru BBC.
Drepturile de difuzare pot fi restricţionate pentru o perioadă limitată de timp. Serviciul 4oD al Canalului 4 poate transmite emisiuni create în SUA de companii precum HBO doar timp de 30 zile după difuzarea lor pe canalele grupului Canal 4, pentru a încuraja vânzarea de DVD a companiilor care produc acest tip de media.
Unele companii plătesc foarte mulţi bani pentru drepturile de difuzare a evenimentelor sportive.
Profituri şi costuri
Cu excepţia costurilor cu conectivitatea la Internet, multe canale de televiziune online sau situri web sunt gratuite. Aceste situri menţin această politică de gratuitate cu ajutorul reclamelor video, scurte comunicări comerciale sau reclame prin banere care pot apare în timpul difuzrii unui video. Un astfel de exemplu este situl web care reia emisiunile abc.com: locul reclamelor care întrerup emisiunile în televiziunea clasică este luat de reclame scurte de 30 secunde. În acest mod utilizatorul nu plăteşte vizionările, banii pentru întreţinerea sitului fiind obţinuţi din reclame. Aceasta este modalitatea prin care obţine profit televiziunea online.
Traducere şi adaptate din Wikipedia sub licenţă gratuită GNU.
Lasă un răspuns