Se poate spune că un eveniment are loc după un alt eveniment. În plus, se poate măsura cât de mare este perioada după care are loc un eveniment după altul. Răspunsul la cât de mare este perioada este cantitatea de timp între cele cele două evenimente.
O modalitate de a defini ideea de „după” se bazează pe ipoteza de cauzalitate. Activitatea prin care umanitatea a ajutat la înțelegerea naturii și măsurării timpului, prin crearea și îmbunătățirea calendarelor și ceasurilor, a fost un impuls important pentru descoperirile ştiinţifice.
Măsurarea timpului
Unitatea standard de timp este în sistemul internaţional este secunda, din care sunt derivate unități mai mari precum minutul, ora, ziua, săptămâna, luna, anul, deceniul, și secolul. Timpul poate fi măsurată, la fel ca și alte dimensiuni fizice. Dispozitivele de măsurare pentru timp sunt ceasurile. Ceasurile foarte precise sunt adesea numite cronometre. Cele mai bune ceasuri disponibile sunt ceasurile atomice.
Există mai multe scale de timp continuu care se utilizează în prezent: Timpul Universal, Timpul Atomic International, care este baza pentru alte scale de timp, Timpul Universal Coordonat, care este standardul de timp civil, Timpul Terestru, etc. Omenirea a inventat calendarele pentru a urmări perioadele de timp de zile, săptămâni, luni și ani.
Timpul în inginerie și fizica aplicată
În fizică, timpul este definit ca distanța dintre evenimente de-a lungul celei de a patra axe a spațiu-timpului. Relativitatea specială a arătat că timpul nu poate fi înțeles decât ca parte a spațiu-timpului, o combinație de spațiu și timp. Distanța dintre evenimente depinde astfel de de viteza relativă a observatorilor evenimentelor. Relativitatea generală a schimbat și mai mult noțiunea de timp prin introducerea ideii de spațiu-timp curbat. O unitate importantă de timp în fizica teoretică este timpul Planck.
Timpul în filosofie și fizica teoretică
Întrebări importante în filosofia timpului includ: Este timpul absolut sau pur și simplu relațional? Este timpul fără schimbare conceptual imposibil, sau este ceva mai mult? Timpul „trece” sau ideile despre trecut, prezent și viitor sunt în întregime subiective, descrierile doar de simțurile noastre înşelătoare?
Paradoxurile lui Zenon au contestat fundamental vechile concepții despre timp, și, prin urmare, au ajutat la motivarea dezvoltării calculului. Un punct de dispută între Newton și Leibniz referitor la problema timpului absolut: priul credea că timpul este, ca şi spațiul, un container de evenimente, în timp ce Leibnitz credea că timpul este, ca şi spațiul, un model conceptual care descrie relațiile dintre evenimente. McTaggart a crezut, destul de excentric și pe baza unui argument foarte șubred, că timpul și schimbarea sunt iluzii. Parmenide (Zeno fiind unul din adepţii săi) a avut loc o presupunere similară bazată pe un argument la fel de șubred dar mai interesant.
Teoria relativității a lui Einstein la legat timpul și spațiul în spațiu-timp într-un mod care a avut, de asemenea, consecințe filozofice, făcând ca ideea de timp bloc (univers bloc, sau eternalism, în filosofie) să fie mai credibilă și, astfel, afectând ideile de liberul arbitru și de cauzalitate.
Inginerul JW Dunne a dezvoltat o teorie a timpului în care el a considerat percepția noastră despre timp ca nişte note cântate pe un pian. După ce a avut o serie de vise vizionare, a monitorizat visele sale și a constatat că ele includeau în număr aproape egal atât evenimente trecute cât şi evenimente viitoare. De aici el a concluzionat că în visele noi scăpăm de timpul liniar. El a publicat ideile în An Experiment with Time în 1927.
Lasă un răspuns