Sisteme de fişiere
Funcţia primară a sistemelor informatice este să stocheze şi să proceseze date. Datele procesate şi stocate de sistemele informatice pot fi clasificate în patru mari categorii: date active, date arhivate, date salvate de siguranţă ăşi date reziduale.
Datele active: informaţii disponibile şi accesibile utilizatorilor. Ele se prezintă sub forme foarte variate, cum ar fi: documente realizate de procesoarele de text, calendare electronice, liste de adrese, fişiere grafice, fişiere audio, etc.
O particularitate o reprezintă faptul că în cazul datelor de natură informatică copia şi originalul sunt absolut identice (prin copiere nu se schimbă nimic). Evidenţa datelor active poate fi făcută cu ajutorul unor programe speciale denumite gestionare de fişiere, sau prin executarea unor comenzi specifice sistemelor de operare.
Datele arhivate sunt informaţii care nu mai sunt utilizate în mod curent, fiind stocate în mod separat, pentru a elibera spaţiul de pe disc. Datele arhivate cuprind şi fişierele duplicat. Fişierele duplicat sunt fişierele create automat de calculator în cazul apariţiei unor probleme tehnice (cum ar fi blocarea sistemului, întreruperea alimentării cu energie electrică etc.), având rol de recuperare a datelor. Ele au terminaţii de fişier specifice, şi sunt stocate de obicei în locaţii diferite de fişierele originale. Importanţa lor constă în crearea unor copii multiple ale documentelor, copii pe care utilizatorul nu le poate şterge şi de a căror existenţă, de cele mai multe ori, nici nu are cunoştinţă. Prin compararea copiilor duplicate cu originalul pot fi făcute observaţii asupra modificărilor intervenite între diferitele variante ale documentului.
Datele salvate de siguranţă (sau datele de backup) sunt informaţii copiate pe medii de stocare portabile, cu scopul punerii la dispoziţia utilizatorilor a datelor lor în cazul intervenţiei unei pene a sistemului. Frecvenţa de realizare a copiilor de siguranţă ădepinde atât de tipul sistemelor informatice (calculator neconectat în reţea, sau reţea de calculatoare) cât şi de procedurile utilizatorilor.
În cazul reţelelor, o practică tipică este realizarea unei copii de siguranţă complete o dată pe săptămână, de obicei vinerea, şi realizarea zilnică a unei copii suplimentare, vizând salvarea datelor modificate în ziua respectivă; în aceste cazuri, se copiază de obicei numai informaţia aflată pe serverul reţelei, nu şi cea aflată pe calculatoarele (terminalele) utilizatorilor individuali. La sfârşitul lunii este realizată copia de siguranţă ălunară, care este stocată separat, şi este păstrată o perioadă de timp variind de la câteva săptămâni la câteva luni. În practică mediile pe care se realizează copiile lunare se reutilizează după o anumită perioadă de timp.
Pentru calculatoarele ce nu sunt conectate în reţea, în lipsa unui sistem de copiere de siguranţă propriu, posesorii lor copiază de regulă fişierele cărora le atribuie mai mare importanţă, fie pe dischete, fie pe alte medii de stocare, cum ar fi hard-discuri detaşabile, CD-uri inscriptibile, discuri flash, etc.
Folosirea informaţiilor de pe mediile de stocare pentru copiile de siguranţă este utilă ădatorită păstrării informaţiei un timp mai îndelungat. Cu toate acestea, lipsa unei organizări a datelor aflate pe aceste medii, precum şi faptul că de obicei fişierele salvate de siguranţă sunt compresate din economie de spaţiu, fac mai dificilă investigaţia.
Datele reziduale sunt informaţii ce aparent au fost eliminate din sistem dar care mai persistă în forme specifice, putând fi recuperate. Astfel de date reziduale sunt: fişierele şterse care se mai află pe disc, fişierele temporare, fişierele de schimb, datele aflate în spaţiul inactiv, datele din buffer şi clipboard.
În cazul ştergerii normale a unui fişier, datele nu sunt eliminate de pe disc, ci calculatorul marchează porţiunile pe care s-a aflat fişierul respectiv ca libere, putând fi deci rescrise. În cazul în care suprascrierea nu are loc (în cazurile în care ştergerea a fost recentă, sau dacă există suficient spaţiu liber pe disc, şi nu au avut loc operaţiuni de rutină privind întreţinerea sistemului, cum ar fi defragmentări sau optimizări), fişierul, sau porţiuni ale acestuia se află încă pe disc, putând fi recuperate. Pentru recuperare se utilizează programe speciale. De fapt, datele devin nerecuperabile abia după ce spaţiul de pe disc pe care se aflau au fost suprascrise de 7 ori. Există programe speciale care pot face această operaţiune (suprascrierea de 7 ori), pentru a şterge definitiv anumite date.
Fişierele temporare sunt fişierele create de sistemul de operare sau de un alt program pentru a fi utilizate în timpul sesiunii de lucru. În multe cazuri fişierele temporare nu sunt şterse de pe disc, putând fi astfel recuperate informaţiile conţinute în ele.
Fişierele de schimb (sau fişierele swap) sunt fişiere ascunse, create de sistemul de operare pentru a fi folosite la păstrarea de porţiuni ale fişierelor de program şi de date care nu încap în memorie. Fişierele de schimb sunt o formă de memorie virtuală. Informaţia din fişierele de schimb poate fi analizată cu ajutorul unor programe speciale.
Spaţiul „inactiv” (slack space) reprezintă spaţiul, aflat în cadrul unei unităţi fizice de stocare a datelor pe disc (cluster), ce nu este acoperit de porţiunea de fişier ce ocupă unitatea respectivă. Cum sistemul de operare DOS nu permite stocarea a mai mult de un fişier în cadrul unei unităţi de stocare, diferenţa între mărimea fişierului curent şi mărimea unităţii de stocare este considerată spaţiu „inactiv”, neutilizat. Acest spaţiu poate conţine informaţii ce pot fi recuperate folosind programe specifice. De asemenea, acest spaţiu, ca şi unităţile de stocare considerate avariate, pot fi folosite de utilizatori avansaţi ai sistemelor informatice în scopul ascunderii de informaţii.
Program care permite lucrul cu spaţiu „inactiv”
Buffer-ul este o zonă de memorie rezervată utilizării ca depozit intermediar, în care sunt păstrate temporar datele ce aşteaptă să fie transferate dintr-o locaţie în alta. Datele aflate în buffer pot fi recuperate cu ajutorul unor programe speciale.
Clipboard-ul este o porţiune de memorie, cu caracter special, întreţinută de sistemele de operare bazate pe modul de lucru cu ferestre (cum ar fi Windows). În clipboard sunt stocate datele ce sunt transferate dintr-un program în altul. Datele copiate prin clipboard au un caracter static, ele nereflectând modificările ulterioare, şi pot fi obiectivate prin metode obişnuite de lucru.
(Ghid MCTI)
Lasă un răspuns