Obiectivul unității naționale
(Teritorii locuite de români înainte de achizițiile din 1918)
Obiectivul primordial al conducerii românești în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea a fost unirea tuturor teritoriilor locuite de români într-un singur stat și menținerea unității acestuia. Gândirea strategică românească a fost condusă de această nevoie mai ales în timpul celor două războaie mondiale. Astăzi, România și Republica Moldova cuprind majoritatea regiunilor în care românii formau majoritatea populației înainte de al Doilea Război Mondial.
Rivalități militare importante au rezultat din ciocnirea intereselor naționale ale României cu interesele țărilor vecine în trecut.
Rivalitatea româno-maghiară pentru controlul Transilvaniei. A început la sfârșitul Primului Război Mondial când Transilvania a fost atribuită României prin Tratatul de la Trianon. Transilvania avea o majoritate absolută românească în 1918, dar fusese pentru perioade lungi de timp sub stăpânire maghiară. În 1940, Transilvania de Nord a fost dăruită Ungariei prin Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) pentru a fi cedată înapoi României în 1945. După 1989, relațiile dintre cele două țări au înflorit, mai ales după ce România și Ungaria au intrat în NATO și Uniunea Europeană. Ungaria a renunțat oficial la toate pretențiile teritoriale asupra Transilvaniei printr-un tratat bilateral din 1995.
Rivalitatea româno-bulgară a fost declanșată de anexarea de către România a Dobrogei de Sud (Cadrilater). Dobrogea de Sud a fost populată în principal de etnici bulgari și turci și a fost luată de România după invadarea Bulgariei de către români în timpul celui de-al doilea război balcanic. În Primul Război Mondial, Bulgaria a recâștigat Dobrogea de Sud și a câștigat o parte din Dobrogea de Nord prin Tratatul de la București (și în cele din urmă toată Dobrogea de Nord după un protocol secret cu celelalte Puteri Centrale în septembrie 1918), dar a fost nevoită să cedeze teritoriul înapoi României în 1919 prin Tratatul de la Neuilly. Odată cu apariția celui de-al Doilea Război Mondial, Bulgaria a recâștigat regiunea prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940, ajutatp de Axă. De atunci relațiile dintre cele două țări s-au normalizat.
Rivalitatea româno-rusă/sovietică a izbucnit din cauza ocupației ruse a Moldovei de Est (Basarabia), teritoriu care făcuse parte din Principatul Moldovei și avea o majoritate română. În haosul care a urmat după Revoluția din octombrie, Basarabia s-a despărțit de Rusia și s-a alăturat României. Sovieticii nu au acceptat niciodată pierderea și un mic război de graniță a avut loc de-a lungul râului Nistru în 1920. În 1924, au sprijinit Răscoala Tătarbunarului din sudul Basarabiei. În 1940, România a fost presată să evacueze Basarabia și Bucovina de Nord, care au fost în consecință ocupate de trupele sovietice. În timp ce România avea deja un guvern autoritar strâns aliniat cu Germania nazistă, evenimentul a determinat țara să se alăture în mod deschis puterilor Axei și să contribuie mult cu trupe și materiale la Operațiunea Barbarossa și luptele ulterioare împotriva URSS. Tratatul de pace de la Paris din 1947 a reafirmat anexările sovietice din 1940. Astăzi, cea mai mare parte a Basarabiei cu unele porțiuni din Transnistria formează Republica Moldova, succesoare a RSS Moldovenească, în timp ce Bucovina de Nord și părți ale Basarabiei (regiunile Budjak și Hotin) se află în Ucraina.
Echilibrul regional de putere
În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, România s-a aliat cu Serbia, Grecia și Turcia pentru a controla Bulgaria, pe care aliații o considerau prea puternică după victoria completă asupra Turciei în Primul Război Balcanic. În 1919, Republica Sovietică Maghiară aliată cu Rusia Sovietică a reprezentat o amenințare majoră pentru regimurile conservatoare din regiune. România a început o ofensivă care s-a încheiat cu cucerirea Budapestei și răsturnarea guvernului comunist. În perioada interbelică, Mica Înțelegere a fost concepută ca o alianță între România, Cehoslovacia și Iugoslavia pentru a contracara iredentismul maghiar, în timp ce Pactul Balcanic, format din România, Iugoslavia, Grecia și Turcia, a avut scopul de a contracara iredentismul bulgar. Alianța polono-română a fost creată împotriva Uniunii Sovietice, cu scopul final de a opri răspândirea comunismului în Europa.
Include texte traduse și adaptate din Wikipedia
Lasă un răspuns