Utilizarea simbolurilor în comunicare

(Un octogon roșu simbolizează „stop”, chiar și fără scrierea cuvântului)

Un simbol este o persoană sau un concept care reprezintă, corespunde sau sugerează o altă idee, imagine vizuală, credință, acțiune sau entitate materială. Simbolurile iau forma unor cuvinte, sunete, gesturi, idei sau imagini vizuale, și sunt folosite pentru a transmite alte idei și credințe. De exemplu, un octogon roșu poate fi un simbol pentru „STOP”. Pe o hartă, o linie albastră ar putea reprezenta un râu. Numeralele sunt simboluri pentru numere. Literele alfabetice pot fi simboluri pentru sunete. Numele personale sunt simboluri care reprezintă persoane fizice. Un trandafir roșu poate simboliza iubire si compasiune. Variabila „x”, într-o ecuație matematică, poate simboliza poziția unei particule în spațiu.

În cartografie, o colecție organizată de simboluri formează o legendă pentru o hartă.

Etimologie

Cuvântul derivă din cuvântul grecesc symbolon (σύμβολον), însemnând semn sau lozincă. Este un amalgam între sin- „împreună” + bole „o aruncare, o azvârlire, cursa unei rachete, bolț, grindă.” Evoluția sensului în limba greacă este de „aruncare de lucruri împreună” pentru a „contrasta” a „compara” cu „dovezi utilizate în comparații pentru a determina dacă ceva este autentic.” Prin urmare, „semnul exterior” pentru ceva. Sensul „ceva care înseamnă altceva”, a fost înregistrat pentru prima dată în 1590, în Regina poveștilor de Edmund Spenser .

Definiții

Luând în considerare efectul unui simbol asupra psihicului, în eseul său seminal Simbolul fără sens, Joseph Campbell propune următoarea definiție: Un simbol este un agent care evocă și direcționează energii.

Mai târziu, detaliind ceea ce vrea să spună prin această definiție, Campbell spune:

„Un simbol, ca orice altceva, prezinta un dublu aspect. Trebuie sa distingem, deci între „sensul „și „semnificația” simbolului. Mi se pare perfect clar că toate sistemele simbolice mari și mici din trecut au funcționat simultan pe trei niveluri: corporal de veghe, spiritual al visului, și inefabil a ceea ce nu poate fi cunoscut în mod absolut. Termenul „semnificație” se poate referi numai la primele două, dar acestea, în prezent, sunt în sarcina științei – care este domeniul, așa cum am spus, nu al simbolurilor, ci al semnelor. Inefabilul, incognoscibilul absolut, poate fi doar simțit. Este domeniul artei, care nu este „expresie” pur și simplu, nici măcar parțial, ci o căutare a, și formulare a, imaginilor care evocă experianța trezește energiile: rezultă ceea ce Sir Herbert Read a numit, pe bună dreptate, o ‘teamă senzuală de a fi‘.„

Heinrich Zimmer oferă o prezentare succintă a naturii și a relevanței perene a simbolurilor:

„Conceptele și cuvintele sunt simboluri, la fel ca și viziunile, ritualurile și imaginile; la fel sunt manierele și obiceiurile vieții de zi cu zi. Prin toate acestea este oglindită o realitate transcendentă. Există atât de multe metafore care reflectă și implică ceva care, deși astfel exprimat în mod diferit, este inefabil, deși multiformă astfel redat, rămâne impenetrabil. Simbolurile țin mintea cuplată la adevăr, dar nu sunt ele înșile adevărul, prin urmare este iluzorie utilizarea lor. Fiecare civilizație, fiecare epocă, trebuie să ptoducă propriile sale simboluri.”

În cartea Semne și simboluri, se afirmă că Un simbol … este o imagine vizuală sau semn care reprezintă o idee – un indicator mai profund al unui adevăr universal.

Simbolurile sunt un mijloc de comunicare complex, care de multe ori poate avea mai multe niveluri de semnificație. Aceasta separă simbolurile de semne, întrucât semnele au doar un singur sens.

Culturile umane folosesc simboluri pentru a exprima ideologii specifice și structuri sociale și pentru a reprezenta aspecte ale culturii lor specifice. Astfel, simbolurile transportă sensuri, care depind de mediul cultural al cuiva; cu alte cuvinte, semnificația unui simbol nu este inerent în simbolul în sine, ci este învățat cultural.

Simbolurile sunt baza întregii înțelegeri umane și servesc ca vehicule de concepție pentru întreaga cunoaștere umană. Simbolurile facilitează înțelegerea lumii în care trăim, servind astfel ca baza pe care facem judecăți. În acest fel, oamenii folosesc simboluri nu numai pentru a da sens lumii din jurul lor, dar și pentru a identifica și coopera în societate prin retorica constitutivă.

Simbolurile și semiotica

Semiotica este studiul semnelor, simbolurilor, și semnificațiilor ca un comportament comunicativ. Studiile de semiotică se concentrează pe relația dintre semnificant și semnificat, luând în considerare interpretarea indiciilor vizuale, limbajul corpului, sunetele și alte indicii contextuale. Semiotica este legată atât de lingvistică cât și de psihologie. Semiologii astfel nu studiază numai ceea ce implică un simbol, dar și modul în care a ajuns la sensul său și modul în care funcționează pentru a avea sens în societate. Simbolurile permit creierului uman să creeze în mod continuu înțelegeri folosind intrări senzoriale și decodificând simboluri atât prin denotație cât și prin conotație.

Psihanaliza, retorica și arhetipuri

Psihanalistul elvețian Carl Jung, care a studiat arhetipurile, a propus o definiție alternativă a simbolului, care îl deosebește de termenul semn. În opinia lui Jung, un semn corespunde la ceva cunoscut, la fel cum un cuvânt corespunde referentului său. El a pus în contrast acest termen cu simbolul, pe care l-a folosit ca reprezentând ceva care nu este cunoscut și care nu poate fi clarificat sau precizat. Un exemplu de simbol în acest sens este Hristos ca un simbol al arhetipului numit sine. De exemplu, limbile scrise sunt compuse dintr-o varietate de diferite simboluri care creează cuvinte. Prin aceste cuvinte scrise oamenii comunică ântre ei. Kenneth Burke a descris Homo sapiens ca un „animalk care utilizează simboluri, creează simboluri, și abuzează de simboluri” pentru a sugera că o persoană creează simboluri dar și abuzează de acestea. Un exemplu oferit de el pentru a indica ce înțelege el prin utilizarea abuzivă a simbolului este povestea unui om care, atunci când a aflat că un anumit aliment era untură de balenă, abia s-a abținut să nu îl arunce. Mai târziu, prietenul său a aflat că este de fapt doar un aluat. Dar reacția omului a fost o consecință directă a simbolului „untură”, care reprezintă ceva necomestibil în mintea lui. În plus, simbolul „untură” a fost creat de om, prin diferite tipuri de învățare.

Burke merge mai departe descriind simbolurile ca fiind derivate din munca lui Sigmund Freud privind condensarea și deplasarea, afirmând în continuare că simbolurile nu sunt doar relevante pentru teoria viselor, ci și pentru „sistemele de simboluri normale”. El spune că sunt legate prin „substituție”, unde un singur cuvânt, frază sau simbol este substituit cu un altul, pentru a schimba sensul. Cu alte cuvinte, dacă o persoană nu înțelege un anumit cuvânt sau o frază, o altă persoană îl poate înlocui cu un sinonim sau un simbol, pentru a obține sensul dorit. Oricum, la aflarea noului mod de a interpreta un simbol specific, persoana poate schimba ideile sale deja formate pentru a încorpora noile informații.

Jean Dalby Clift spune că oamenii nu doar adaugă propriile lor interpretări la simboluri, ei creează, de asemenea, simboluri personale care reprezintă propria lor înțelegere a vieții lor: ceea ce ea numește „imagini de bază” ale persoanei. Ea susține că munca simbolică cu aceste simboluri personale sau imagini de bază poate fi la fel de utilă ca munca cu simbolurile viselor in psihanaliză sau consiliere.

William Indick sugerează că simbolurile care sunt de obicei găsite în mituri, legende și povești îndeplinesc funcțiile psihologice și, prin urmare, de aceea arhetipurile, precum „erou”, „prințesă” și „vrăjitoare”, au rămas populare timp de secole.

Paul Tillich

Paul Tillich a susținut că, în timp ce semnele sunt inventate și uitate, simbolurile se nasc și mor. Există, prin urmare, simboluri moarte și simboluri vii. Un simbol viu poate dezvălui unui individ niveluri ascunse de sensuri și realități transcendente sau religioase. Pentru Tillich un simbol întotdeauna „punctează dincolo de sine” către ceva care este misterios și nu poate fi cuantificat; simbolurile deschid „dimensiunea profundă a realității în sine”. Simbolurile sunt complexe, iar semnificația lor poate evolua pe măsură ce evoluează individul sau cultura. Atunci când un simbol își pierde sensul și puterea pentru un individ sau cultură, el devine un simbol mort. Zeii greci ar putea fi un exemplu de simboluri care au fost odată vii pentru grecii antici, dar a căror semnificație și putere sunt acum inexistente.

Atunci când un simbol devine identificat cu realitatea mai profundă la care se referă, el devine idolatru, „simbolul fiind luat drept realitate.” Simbolul în sine este substituit pentru semnificația mai profundă pe care intenționează să o transmită. Natura unică a unui simbol constă în faptul că oferă acces la straturile profunde ale realității, care altfel sunt inaccesibile.

Rolul contextului în simbolism

Înțelesul unui simbol poate fi modificat prin diverși factori, inclusiv utilizarea populară, istoria și intenția în funcție de context.

Semnificația istorică

Istoria unui simbol este unul dintre mai mulți factori care determină semnificația aparentă a unui anumit simbol. În consecință, simbolurile cu putere emotivă transmit probleme similare cu etimologiile false.

Context

Contextul unui simbol poate schimba semnificația sa. Steaua în cinci colțuri egale ar putea reprezenta un polițist sau un soldat, în funcție de uniformă.

Acțiuni simbolice

(Purtarea unei panglici roșii este o acțiune simbolică, care comunică sprijinul pentru conștientizarea SIDA și pentru persoanele cu HIV)

O acțiune simbolică este o acțiune care nu are niciun efect sau are un efect redus, practic, dar simbolizează, sau semnalează, ceea ce vrea sau crede persoana care inițiază acțiunea. Acțiunea transmite semnificații celor care o văd.

Acțiunea simbolică se poate suprapune cu discursul simbolic, ca în cazul arderii unui steag pentru a exprima ostilitatea, sau salutarea steagului pentru a-și exprima patriotismul.

Ca răspuns la critici intense publice, firmele, organizațiile, și guvernele, pot lua măsuri simbolice, mai degrabă decât, sau în plus față, abordarea în mod direct a problemelor identificate.

Acțiunile simbolice sunt, uneori, ironizate sun numele de slacktivism.