Conștiința artificială în filosofie

Conștiința artificială (AC), cunoscută și sub denumirea de conștiința mașinii (MC) sau conștiința sintetică (Gamez 2008; Reggia 2013), este un domeniu legat de inteligența artificială și robotica cognitivă. Scopul teoriei conștiinței artificiale este „de a defini ceea ce ar trebui sintetizat dacă conștiința ar fi găsită într-un artefact proiectat” (Aleksander 1995).

Neuroștiința presupune că conștiința este generată de interoperarea diferitelor părți ale creierului, numite corelate neuronale ale conștiinței sau NCC, deși există provocări pentru această perspectivă. Susținătorii AC cred că este posibil să se construiască sisteme (de exemplu, sisteme informatice) care pot emula această interoperare NCC.

Conceptele de conștiință artificială sunt, de asemenea, reflectate în filosofia inteligenței artificiale prin întrebări despre minte, conștiință și stări mentale.

Deoarece există multe tipuri de conștiință presupuse, există multe implementări potențiale ale conștiinței artificiale. În literatura filozofică, poate cea mai comună taxonomie a conștiinței este în variantele „acces” și „fenomenale”. Conștiința de acces se referă la acele aspecte ale experienței care pot fi reținute, în timp ce conștiința fenomenală se referă la acele aspecte ale experienței care aparent nu pot fi sesizate, fiind în schimb caracterizată calitativ în termeni de „simțiri brute”, „cum este” sau qualia (Block 1997).

Dezbatere despre plauzibilitate

Teoreticienii identității de tip și alți sceptici susțin opinia că conștiința poate fi realizată numai în anumite sisteme fizice, deoarece conștiința are proprietăți care depind în mod necesar de constituția fizică (Block 1978; Bickle 2003).

În articolul său „Conștiința artificială: utopie sau posibilitate reală”, Giorgio Buttazzo spune că o obiecție comună la adresa conștiinței artificiale este că „Lucrând într-un mod complet automatizat, ele [calculatoarele] nu pot manifesta creativitate, nereprogramare (ceea ce înseamnă că nu mai pot fi reprogramate, din regândire), emoții sau liberul arbitru. Un computer, ca o mașină de spălat, este un sclav operat de componentele sale.”

Pentru alți teoreticieni (de exemplu, funcționaliști), care definesc stările mentale în termeni de roluri cauzale, orice sistem care poate instanția același model de roluri cauzale, indiferent de constituția fizică, va instanția aceleași stări mentale, inclusiv conștiința (Putnam 1967).

Argumentul fundației computaționale

Unul dintre cele mai explicite argumente pentru plauzibilitatea AC vine de la David Chalmers. Propunerea lui, găsită într articolul său „A Computational Foundation for the Study of Cognition” din 2011, este aproximativ că tipurile potrivite de calcule sunt suficiente pentru posesia unei minți conștiente. În schiță, el își apără afirmația astfel: Calculatoarele efectuează calcule. Calculele pot surprinde organizarea cauzală abstractă a altor sisteme.

Cea mai controversată parte a propunerii lui Chalmers este că proprietățile mentale sunt „invariante din punct de vedere organizațional”. Proprietățile mentale sunt de două feluri, psihologice și fenomenologice. Proprietățile psihologice, cum ar fi credința și percepția, sunt cele care sunt „caracterizate prin rolul lor cauzal”. El face reclamă la lucrările lui Armstrong ( „A Computational Foundation for the Study of Cognition”, 1968) și Lewis (”Psychophysical and theoretical identifications”, 1972) susținând că „[s]istemele cu aceeași topologie cauzală… își vor împărtăși proprietățile psihologice”.

Proprietățile fenomenologice nu sunt prima facie definibile în ceea ce privește rolurile lor cauzale. Stabilirea faptului că proprietățile fenomenologice sunt susceptibile de individualizare prin rol cauzal, prin urmare, necesită argumentare. Chalmers furnizează argumentul său Dancing Qualia în acest scop.

Chalmers începe prin a presupune că agenții cu organizații cauzale identice ar putea avea experiențe diferite. Apoi, el ne cere să concepem schimbarea unui agent în altul prin înlocuirea unor părți (părți neuronale înlocuite cu siliciu, să zicem), păstrând în același timp organizarea cauzală a acestuia. Ex hypothesi, experiența agentului aflat în transformare s-ar schimba (pe măsură ce piesele au fost înlocuite), dar nu ar exista nicio schimbare în topologia cauzală și, prin urmare, nici un mijloc prin care agentul ar putea „observa” schimbarea experienței.

Criticii AC obiectează că Chalmers pune întrebarea presupunând că toate proprietățile mentale și conexiunile externe sunt suficient de captate de organizarea cauzală abstractă.

Etica

Dacă s-ar suspecta că o anumită mașină este conștientă, drepturile sale ar fi o problemă etică care ar trebui evaluată (de exemplu, ce drepturi ar avea în temeiul legii). De exemplu, un computer conștient care a fost deținut și folosit ca unealtă sau computer central al unei clădiri de mașini mai mari este o ambiguitate deosebită. Ar trebui făcute legi pentru un astfel de caz? Conștiința ar necesita, de asemenea, o definiție legală în acest caz particular. Deoarece conștiința artificială este încă în mare parte un subiect teoretic, o astfel de etică nu a fost discutată sau dezvoltată într-o mare măsură, deși a fost adesea o temă în ficțiune

În 2021, filozoful german Thomas Metzinger a cerut un moratoriu global asupra fenomenologiei sintetice până în 2050, pe motive etice.

Regulile pentru competiția Premiului Loebner din 2003 au abordat în mod explicit problema drepturilor roboților:

”61. Dacă, într-un anumit an, un robot cu sursă deschisă disponibil publicului, realizat de Universitatea din Surrey sau de Centrul Cambridge, câștigă medalia de argint sau medalia de aur, atunci medalia și premiul în numerar vor fi acordate organismului responsabil pentru dezvoltarea acelui robot. Dacă niciun astfel de organism nu poate fi identificat, sau dacă există dezacord între doi sau mai mulți reclamanți, medalia și premiul în numerar vor fi păstrate în instituție până la momentul în care robotul poate deține în mod legal, fie în Statele Unite ale Americii, fie în locul de desfășurare a concursului, premiul în numerar și medalia de aur în sine.” (din Regulile oficiale ale concursului de premii Loebner — Versiunea 2.0 Concursul a fost condus de David Hamill, iar regulile au fost dezvoltate de membrii grupului Robitron Yahoo.)

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)