Schimbări climatice și filozofie – Principiul precauției

Sursa: Robin Attfield, Climate Change and Philosophy, https://www.researchgate.net/publication/331167829_CLIMATE_CHANGE_AND_PHILOSOPHY (Rezumat)

 

Articolul „Climate Change and Philosophy”, semnat de filosoful Robin Attfield, susține că filosofia, în special etica, epistemologia și filosofia științei, a analizat de mai mult timp problema schimbărilor climatice. Autorul contestă ideea potrivit căreia filosofii științei și epistemologii ar fi ignorat acest subiect, arătând că dezbaterile privind principiul precauției se află chiar la intersecția acestor domenii.

Principiul precauției afirmă că, atunci când există motive întemeiate să credem că se poate produce un prejudiciu grav sau ireversibil, trebuie adoptate măsuri preventive chiar dacă nu există un consens științific deplin. În cazul schimbărilor climatice, majoritatea cercetătorilor acceptă că încălzirea globală se produce și că activitățile umane contribuie la aceasta. Totuși, existența unei minorități sceptice nu justifică inacțiunea. Chiar dacă dovezile nu ar fi considerate absolut concludente, riscul unor consecințe grave este suficient pentru aplicarea principiului precauției. Prin urmare, atât cei care acceptă consensul științific, cât și scepticii ar trebui să susțină măsuri de prevenire și reducere a efectelor schimbărilor climatice.

Importanța filosofică a principiului constă în faptul că el face legătura dintre cunoaștere și acțiune. Epistemologia analizează gradul de certitudine al afirmațiilor științifice, iar etica stabilește ce trebuie să facem în condiții de incertitudine. Principiul precauției arată că lipsa certitudinii absolute nu înseamnă că o societate poate amâna măsurile necesare. Deciziile publice trebuie luate pe baza celor mai bune dovezi disponibile, ținând seama atât de probabilitatea producerii unui rău, cât și de gravitatea acestuia.

Attfield subliniază că problema schimbărilor climatice a fost deja discutată în numeroase lucrări filosofice. Volumele dedicate eticii climatice au analizat teme precum responsabilitatea morală, echitatea distribuirii emisiilor de gaze cu efect de seră, vulnerabilitatea populațiilor, costurile măsurilor de protecție, incertitudinea științifică și obligațiile generațiilor actuale față de generațiile viitoare. Autorul menționează contribuțiile unor filosofi precum James Garvey, Stephen Gardiner, Simon Caney, Dale Jamieson și Henry Shue, demonstrând că etica schimbărilor climatice constituie deja un domeniu bine dezvoltat.

Principiul precauției a fost introdus treptat în legislația europeană și internațională, o versiune a sa fiind inclusă în Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptată la Conferința de la Rio din 1992. El se aplică nu doar politicilor climatice, ci și altor domenii în care intervențiile tehnologice pot produce efecte grave asupra mediului, precum eliberarea organismelor modificate genetic în ecosisteme. Autorul consideră îngrijorător faptul că specialiștii pregătiți în asemenea domenii nu cunosc întotdeauna implicațiile etice și juridice ale activității lor.

O parte importantă a articolului este dedicată geoingineriei climatice, adică intervențiilor tehnologice menite să modifice clima sau să reducă efectele încălzirii globale. Unele metode, precum plantarea pădurilor, sunt relativ sigure și pot aduce beneficii atât oamenilor, cât și mediului. Alte soluții sunt mult mai controversate: dispersarea unor aerosoli reflectorizanți în stratosferă pentru reducerea radiației solare sau introducerea unor cantități mari de fier în oceane pentru stimularea organismelor care absorb dioxidul de carbon. Aceste intervenții ar putea afecta musonii, ecosistemele marine și echilibrul natural al planetei. De aceea, diferitele forme de geoinginerie nu trebuie evaluate identic, ci în funcție de riscurile specifice fiecăreia.

Autorul discută și obiecția potrivit căreia principiul precauției ar putea bloca orice inițiativă, deoarece aproape orice acțiune implică un anumit risc. Pentru a evita această interpretare excesivă, Attfield propune ca măsurile preventive să fie justificate numai atunci când există motive serioase și credibile pentru a considera că amenințarea este semnificativă. Principiul nu trebuie aplicat unor pericole pur imaginare sau unor consecințe teoretic posibile, dar extrem de improbabile. El trebuie să privească riscurile suficient de plauzibile și grave pentru a justifica amânarea sau modificarea unei politici.

Concluzia articolului este că filosofia are un rol esențial în abordarea schimbărilor climatice. Știința oferă informații despre cauze, probabilități și consecințe, însă filosofia ajută la stabilirea responsabilităților și a deciziilor justificate moral. În locul unor intervenții tehnologice radicale și riscante, autorul recomandă realizarea și aplicarea urgentă a unor acorduri internaționale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Principiul precauției oferă astfel un argument puternic împotriva inacțiunii: atunci când consecințele posibile sunt grave sau ireversibile, incertitudinea științifică nu trebuie folosită ca pretext pentru amânarea măsurilor de protejare a oamenilor și a mediului.