Sfetcu, Nicolae, „Psihologia, dualitatea și heterotopia în Aventurile lui Pinocchio„, în Telework (30 iulie 2023), DOI: 10.13140/RG.2.2.21369.85606, https://www.telework.ro/ro/psihologia-dualitatea-si-heterotopia-in-aventurile-lui-pinocchio/

 

Abstract

According to Freud’s definition of the human psyche, Pinocchio’s desire for humanity reflects the ego, the id corresponds to the pleasure principle. The Adventures of Pinocchio tries to discover a humanity lost in the vacuum of technology and science, and it can also be approached through the lens of the philosophy of mind, of the essential questions in this field. The book presents an excellent example of how heterotopic spaces can exist in literary terms.

Keywords: Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio, Pinocchio, psychology, philosophy of mind, heterotopia

Rezumat

Conform definiției lui Freud a psihicului uman, dorința lui Pinocchio pentru umanitate reflectă ego-ul, id-ul corespunde principiului plăcerii. Aventurile lui Pinocchio încearcă să descopere o umanitate pierdută în vidul tehnologiei și al științei, și poate fi abordată și prin prisma filosofiei minții, a întrebărilor esențiale în acest domeniu. Cartea prezintă un exemplu excelent despre modul în care spațiile heterotopice pot exista în termeni literari.

Cuvinte cheie: Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio, psihologia, filosofia minții, heterotopia

 

Psihologia, dualitatea și heterotopia în Aventurile lui Pinocchio

Nicolae Sfetcu[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

 

Psihologia

(Panteli 2016) evidențiază aspectele psihologice ale cărții lui Collodi, făcând apel la psihanaliza freudiană în teoria literară și folosirea unui model al definiției lui Freud a psihicului uman, respectiv împărțirea psihicului la id, ego și super-ego: (Freud 1961) dorința lui Pinocchio pentru umanitate reflectă ego-ul, id-ul corespunde principiului plăcerii și este ceea ce Zâna încearcă să controleze prin lupta dintre principiul plăcerii și principiul realității, iar greierul vorbitor reprezintă super-ego-ul, conștiința lui Pinocchio.

Ego-ul este reprezentat de Pinocchio, care „datorează slujirea a trei stăpâni și [în consecință] este amenințat de trei pericole: din lumea exterioară, din libidoul id-ului și din severitatea super- ego-ului”. (Freud 1961, 56)

Pinocchio ucide greierul la începutul poveștii, incapabil să-și controleze instinctele primare; formarea super-egoului are loc atunci când individul a interiorizat principiul realității, deși Pinocchio, în acest stadiu incipient al poveștii, acționează conform principiului plăcerii. (West 1986)

Panteli remarcă, de asemenea, motivația sexuală implicată în scena confruntării, care confirmă relația oedipală a lui Pinocchio cu Zâna prin referințe implicite – povestea unui băiat adolescent care întâlnește pentru prima dată o femeie. Femeia și mama se îmbină într-o singură figură, o temă recurentă la mulți autori, care sugerează o dorință oedipală în Pinocchio.

Dualitatea

Aventurile lui Pinocchio pune accent pe investigarea psihologică a personajului său central Pinocchio, în timp ce încearcă să descopere o umanitate pierdută în vidul tehnologiei și al științei. Cartea poate fi abordată și prin prisma filosofiei minții, a întrebărilor esențiale în acest domeniu. Aceste întrebări se referă la personalitate și suferință, care acoperă cel puțin perioada de la Rene Descartes la filosofii moderni, precum Derek Parfit și Hilary Putnam. Pinocchio apare ca un personaj adecvat pentru a explora provocările filosofice. Derek Parfit a imaginat un astfel de scenariu sub numele de Experimentul Thinking Teletransporter, cerințele filosofice pentru personalitate, care implică replicarea individului. (Parfit 1984)

O întrebare cheie din punct de vedere filosofic este, poate fi considerată Pinocchio uman? Pinocchio poate fi analizată în contextul dualismului cartezian. Opiniei reducționiste a lui Descartes cu privire la suferința animalelor și animal-mașină i se opune experiența evolutivă a lui Pinocchio. Poate fi considerat Pinocchio doar o bucată de lemn fără suflet, sau ar trebui să se țină cont de comportamentul lui? Dezvoltarea emoțională și suferința lui, călătoria lui epistemologică spre cunoașterea de sine, și în special relația lui intensă cu Zâna face din carte o operă de artă autonomă și profund filosofică. Abordarea majoră pe care Collodi o întreprinde în cartea sa este determinată de convingerea fermă că dragostea și emoția umană au un înțeles primar în univers. (Sfetcu 2019)

Reducționismul face parte dintr-o mișcare în filosofia minții care contravine dualismului cartezian. René Descartes susține că ființele umane posedă un suflet (sau mintea în termeni moderni) destul de separat și calitativ diferit de corp:

”Din însăși faptul că concepem în mod viu și clar natura corpului și a sufletului ca fiind diferite, știm că în realitate ele sunt diferite și, în consecință, sufletul poate gândi fără corp.” (Descartes 1984)

Spre deosebire de dualismului cartezian care susține că ființele umane posedă un suflet (sau minte) separat și calitativ diferit de corp, reducționismul se bazează pe ipoteza că sufletul/mintea poate fi redusă la trup, respectiv creierul produce mintea, și deci sufletul nu poate „gândi fără corp”. (Sfetcu 2019) Funcționaliștii – printre care și Hilary Putnam – încearcă să salveze elementele dualismului cartezian în contextul materialismului modern, (Putnam 1975) încercând să mențină baza materialistă a reducționismului, fără a accepta pretenția acestuia din urmă de a avea o corespondență între fizic și mental, contestând prin problema durerii ideea că stările mentale pot fi reduse la stările creierului

Din acest punct de vedere, un reducționist, va lua în considerare doar structura de lemn a lui Pinocchio. Descartes a considerat animalele lipsite de suflete și, prin urmare, de capacitatea de a experimenta cu adevărat durerea sau suferința. El le-a văzut ca niște automate:

”Nu explic sentimentul de durere fără referire la suflet. Din punctul meu de vedere, durerea există doar în înțelegere. Ceea ce vă explic sunt toate mișcările externe care însoțesc acest sentiment în noi; la animale, aceste mișcări se produc, și nu durerea în sens strict.” (Descartes 1984, 148)

Poziția lui Putnam însă, cunoscută sub denumirea de realizabilitate multiplă, este ideea că indiferent de modul în care durerea este realizată, indiferent de structurile sau procesele fizice în care persoana suferă, experiența durerii arată existența unei constituții mentale. (Putnam 1975, 436)

Heterotopia

Foucault descrie drept „spațiu heterotopic” un decalaj unic în planul discursiv în care individului i se oferă posibilitatea de a observa elementele care sunt active în discursurile care îi modelează viața ca subiect individual. (Foucault 1971) Aventurile lui Pinocchio prezintă un exemplu excelent despre modul în care spațiile heterotopice pot exista în termeni literari. Cartea explorează modul în care experiențele câștigate în spațiul heterotopic oferă individului capacitatea de a inversa viziunea panoramică și cum aceste experiențe ne pot arăta în cele din urmă cum putem recupera sau restabili existența noastră ca subiecți individuali. Prin experiențele personajelor din film suntem invitați să observăm multe dintre forțele și discursurile care au contribuit la crearea acestui spațiu, dintr-un punct de vedere extern. Posibilitatea de a exista în spațiul heterotopic ne oferă capacitatea de a privi înapoi de la distanță, adevărata inversiune a vederii panoptice. (Sfetcu 2019)

În carte, în limitele experienței heterotopice, se explorează mai multe întrebări teoretice și ontologice printr-o examinare a cerințelor psihologice, emoționale și spirituale asupra indivizilor din acest spațiu. Tărâmul Jucăriilor servește drept spațiu heterotopic din care Collodi poate proiecta explorarea incisivă a vieții, a morții și a umanității în acest cadru îndepărtat. Acesta formează un pământ ontologic al nimănui în care elementele, în cadrul narațiunii și dincolo de acestea, intră în opera în ansamblu și oferă audienței posibilitatea de a vedea o varietate de discursuri foarte diferite.

Cartea sugerează că ficțiunea este la fel de puternică precum „realitatea” și că imaginația este singura temelie pe care se bazează „realitatea”. Heterotopia este un spațiu în care astfel de categorii, clasificări și restricții nu se aplică. În astfel de spații putem identifica faptul că existența este cel mai bine înțeleasă ca un câmp de imaginație nesubstanțiat, unde posibilitățile sunt nesfârșite, iar limitele restrictive sunt reduse, ineficiente. Prin explorările sale în spațiul heterotopic, Pinocchio a avut șansa de a reveni asupra unora dintre greșelile din trecut ale vieții sale și, în acest fel, își re-descoperă propria umanitate și își confirmă locul ca un subiect individual liber să-și facă propriile alegeri. Cu siguranță această experiență trebuie privită cu cel puțin optimism. (Sfetcu 2019)

Tentația de a renunța la orice spontaneitate în lumina puterii conceptuale a filosofiei și dovezile copleșitoare ale științei cântăresc foarte mult asupra socialității umane. Deși funcționalismul și reducționismul, în mod strict vorbind, sunt teorii din filosofia minții, funcționalismul pare a fi intuitiv – o trăsătură construită sau implicită a minții umane. Am evoluat mecanismele mentale pentru viața socială – compasiunea, reciprocitatea, capacitatea de a simți vinovăția, de a lega emoțiile etc. Nu putem să nu luăm în considerare comportamentul nostru emoțional. Cu toate acestea, aceste adaptări pot fi respinse sau suprimate prin anumite forme de raționament. Negarea demagogică a realității umane ne poate conduce înapoi la caracatița lui Putnam. Și aici pot ajuta contra-teoriile. Implicațiile raționamentului funcționalist.

Bibliografie

• Descartes, René. 1984. The Philosophical Writings of Descartes: Volume 3, The Correspondence. Cambridge University Press.
• Foucault, Michel. 1971. “The Order of Things: An Archaeology of the Human Sciences.” 1971. https://www.amazon.com/Order-Things-Archaeology-Human-Sciences/dp/0679753354.
• Freud, Sigmund. 1961. “The Complete Psychological Works of Sigmund Freud: ” The Ego and the Id ” and Other Works v. 19: Freud, Sigmund: 9780099426745: Amazon.Com: Books.” 1961. https://www.amazon.com/Complete-Psychological-Works-Sigmund-Freud/dp/0099426749.
• Panteli, G. 2016. “From Puppet to Cyborg: Posthuman and Postmodern Retellings of the Pinocchio Myth.” Doctoral Thesis, UCL (University College London). Doctoral, UCL (University College London). https://discovery.ucl.ac.uk/id/eprint/1528658/.
• Parfit, Derek. 1984. Reasons and Persons. OUP Oxford.
• Putnam, Hilary. 1975. Mind, Language, and Reality. Cambridge University Press.
• Sfetcu, Nicolae. 2019. “Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice.” Telework. 2019. https://www.telework.ro/ro/e-books/filmul-solaris-regia-andrei-tarkovsky-aspecte-psihologice-si-filosofice/.
• West, Mark I. 1986. “From the Pleasure Principle to the Reality Principle: Pinocchio’s Psychological Journey.” Children’s Literature Association Quarterly 1986 (1): 112–15. https://doi.org/10.1353/chq.1986.0001.

 

Acesta este un articol cu Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY 4.0 (http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/).