În sala de protocol a Prefecturii, Ion, Nela şi Dinu se relaxează după o cină copioasă, privind la emisiunea TV „Au, ouăle mele!”. Râd cu toţii de isprăvile personajului principal al emisiunii. Ion:
– Omule, chestiile ăstea sunt chiar bune. Or să-mi lipsească.” După o pauză: „E bine, acum am obţinut iertarea deplină, putem pleca, deci… Eşti gata să mergem la maşina timpului?”
Nela:
– „Eu nu merg.”
Ion e buimac:
– „Ce? De ce nu?”
– „Am avut câteva, ăăă, obiceiuri proaste acolo, şi nu vreau să mai revin la ele.
– „Şi cum rămâne cu Iepure?”
– „Cred că nu mă mai interesează Iepure. Şi fără el, nu aş avea nici măcar unde să locuiesc.”
– „Ai putea locui cu mine…(dându-şi apoi seama) şi cu Zora.”
– „Pare deja o chestie prea aglomerată.”
– „Oh, nu e chiar aşa de rău. Fostul prieten al lui Zora a stat cu noi opt luni, când şi-a înregistrat un CD.” Pauză. „A fost şi asta un fel de aglomerare.” încă o pauză, de gândire. „încă îmi mai datorează şi acum 5.000 lei.”
– „Stai liniştit. Oricum, mi-au oferit un loc de muncă bun la cafeneaua de aici. Voi fi director general.”
– „La cafenea? Tu o să mai pictezi, nu?”
– „Oh… da. Sigur.”
– „Ei bine, bănuiesc că în cazul ăsta trebuie să ne spunem adio…”
Nela se uită tristă la Ion, neştiind ce să spună. Ion face şi el, trist, un pas înapoi, încurcat.
Dinu se uită la ei râzând înfundat.
În final, Ion îi strânge mâna lui Nela, ridică geamantanul de jos, şi e gata de plecare. Nela îl roagă:
– „Ioane, dacă dai de Iepure, promite-mi că te vei gândi la mine şi după aia aşa cum te gândeşti acum, bine? Adică, ca la o pictoriţă.”
– „Bineînţeles. De ce ar fi altfel?”
– „O să vezi tu. E de ajuns să îţi petreci un pic de timp cu Iepure, şi vei fi surprins de cum poate să întoarcă el lucrurile.”
Preşedinta Tribunalului, Comandantul Armatei şi noul Şef al Poliţiei, un tinerel de 14 ani, urmat de un copil drăgălaş de cinci ani care trăgea dintr-o ţigară, se apropie de Ion. Preşedinta Tribunalului:
– „Hei, ia ghiceşte? Vâţu s-a decis să te facă Subprefect!”
îl bat cu toţii pe spate, felicitându-l. Ion:
– „Ah… Băieţi -”
Comandantul Armatei:
– „Un şut în cur!”
Noul Şef al Poliţiei:
– „Oh, şi, ah da, fiul meu vrea să se întâlnească cu tine. De acord?”
Ion:
– „Fiul tău…?”
Băiatul de cinci ani se ridică prompt în picioare şi-i întinde mâna lui Ion. Şeful Poliţiei:
– „Logan, salută-l pe noul Subprefect.”
Logan:
– „Tati spune că tu o să fii cel mai bun Subprefect dintotdeauna!”
– „Ei bine, staţi aşa. Eu… nu pot să accept funcţia.”
Membrii cabinetului rămân buimaci. Preşedinta Tribunalului:
– „Ce?! De ce?”
– „Mă pregătesc să plec acasă.”
Şeful Poliţiei:
– „Păi şi noi cum o să ne rezolvăm toate problemele?”
Preşedinta Tribunalului:
– „Păi da. Când ai comutat pe apă? Şi când ai închis calculatorul? Taxele nu mai sunt acuma.”
Comandantul Armatei:
– „Da, şi mai e o fabrică de apă grea din Drobeta Turnu Severin, care are probleme cu scurgerile de (pronunţie dificilă) hi-do-gen sul-fat.”
Şeful Poliţiei:
– „Cred că e în Halânga.”
Preşedinta Tribunalului:
– „Halânga e în Drobeta Turnu Severin, nu?”
Ion se uită la ei împovărat de situaţie, apoi se reculege:
– „Uite ce e, trebuie să vă rezolvaţi singuri toate aceste probleme.”
Comandantul Apărării:
– „Cum?”
– „Păi, vă gândiţi la ele, şi le rezolvaţi. Aşa cum am făcut noi cu culturile.”
Preşedinta Tribunalului:
– „Ha?”
Comandantul Apărării, dezolat:
– „Ah, e aşa de complicat.”
Membrii cabinetului încep să se certe de-a valma între ei. Ion încearcă să.i liniştească:
– „Ce e aşa de complicat! Totul depinde de voi! Ce dracu’!”
Lasă un răspuns