O asociație sau uniune voluntară (de asemenea, numită uneori organizație voluntară, asociație de interes comun, sau doar asociație) este un grup de indivizi care intră în contract în calitate de voluntari, pentru a forma un corp (sau organizație), pentru a realiza un scop comun. Exemple comune includ asociații profesionale, sindicate, societăți științifice și asociații profesionale, grupuri de mediu, precum și diverse alte tipuri de grupuri. Calitatea de membru nu este neapărat voluntară, uneori fiind impusă pentru a putea lucra în domeniul respectiv, ceea ce a condus la o preferință pentru termenul asociere de interes comun, pentru a descrie grupuri care se formează dintr-un interes comun. Asociațiile pot fi de asemenea informale, fără personalitate juridică.
Strict vorbind, în multe jurisdicții nu sunt necesare formalităţi pentru a începe o asociere. În unele jurisdicții, există un minim necesar pentru numărul de persoane care pot înfiinţa o asociație. Unele jurisdicții cer ca asociaţia să se înregistreze la poliție sau alte organisme oficiale în scopul de a informa publicul cu privire la existenţa asociaţiei. Acest lucru ar putea fi un instrument de control politic, și, de asemenea, un mod de a proteja economia de fraude financiare. În multe astfel de jurisdicții, doar o asociație înregistrată are o personalitate juridică cu responsabilităţi specifice, membrii săi nefiind responsabili pentru actele financiare ale asociației. Orice grup de persoane poate, desigur, funcţiona ca o asociație, dar, în acest caz, persoanele care fac tranzacții în numele asociației îşi asumă responsabilitatea.
Istorie
Asociațiile voluntare sunt o formă largă și originală a organizaţiilor non-profit, și au existat încă din antichitate. În Grecia antică, de exemplu, au existat diferite organizații, de la cluburi de elită a oamenilor bogați (hetaireiai) la asociații religioase sau profesionale private.
În societățile preindustriale, sarcinile administrative guvernamentale au fost de multe ori gestionate de asociații de voluntariat, cum ar fi breslele. În Europa medievală, breslele controlau oraşele de multe ori. Breslele comerciale controlau contractele prin embargouri și sancțiuni aplicate membrilor lor, și, de asemenea, judecau litigiile. Cu toate acestea, prin anii 1800, breslele comerciale au dispărut în mare parte. Istoricii economici au dezbătut rolul precis pe care breslele comerciale l-au jucat în societatea premodernă și creșterea economică.
În Marea Britanie, breslelor meșteșugărești au avut mai mult succes decât breslele comerciale și au format companii care au exercitat o influență semnificativă asupra societății.
Statutul juridic
O definiție standard a unei asociații fără personalitate juridică, a fost dată în legislația engleză pentru trusturi în cazul Oficiul Central Conservator și Unionist vs. Burrell:
“… unde două sau mai multe persoane sunt legate împreună pentru unul sau mai multe scopuri comune prin înţelegeri mutuale, fiecare cu atribuții și obligații reciproce, într-o organizație care are reguli de identificare şi în care se specifică controlul organizației și fondurile sale, și care pot fi unite sau lăsate la liberul arbitru. “
În cele mai multe țări, o asociație fără personalitate juridică nu are personalitate juridică distinctă, și câțiva membri ai asociației au de obicei răspundere limitată. Cu toate acestea, în unele țări ele sunt tratate ca având personalitate juridică distinctă în scopuri fiscale. Cu toate acestea, din cauza lipsei lor de personalitate juridică, activităţile asociațiilor fără personalitate juridică sunt uneori supuse unor interdicții generale de drept comun ăn scopul de a evita formarea trusturilor.
Asociațiile care sunt organizate pentru profit sau câștig financiar sunt de obicei numite parteneriate. Un tip special de parteneriat este cel co-operativ, care este, de obicei fondat pe prioncipiul o persoană-un vot, și distribuie profiturile sale în funcție de cantitatea bunurilor produse sau achiziționate de către membri. Asociațiile pot lua forma unei organizații non-profit sau pot fi corporații non-profit. Acest lucru nu înseamnă că asociația nu pot obţine beneficii din activitatea lor, dar toate beneficiile trebuie reinvestite. Cele mai multe asociații au un tip de document sau documente care reglementează modul în care membrii se întâlnesc și activează. Un astfel de instrument este adesea numit statut, regulamente, sau acord de asociere al organizației.
Libertatea de asociere
Libertatea de asociere este garantată în Declarația Universală a Drepturilor Omului:
Articolul 20
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică.
(2) Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație.
Articolul 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează, de asemenea, dreptul la libertatea de întrunire și de asociere.
Articolul 11 – Libertatea de întrunire și de asociere
1 Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere cu alte persoane, inclusiv dreptul de a constitui și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2 Nicio restricție nu va fi impusă pentru exercitarea acestor drepturi, altele decât cele prevăzute de lege, și care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale sau siguranței publice, pentru apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, pentru protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. Acest articol nu se va opune impunerii de restrângeri legale privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns