Aspectele psihologice ale inteligenței artificiale – Transumanism și postumanism

Inteligența artificială (IA) este un subiect fierbinte în societate, deoarece pare să extindă și să provoace capacitatea cognitivă umană. Cu toate acestea, este surprinzător faptul că cercetarea inteligenței umane în special și psihologia în general a contribuit până acum foarte puțin la dezbaterile în curs despre IA și mișcările filozofice aferente ale trans- și postumanismului. Transumanismul promovează dezvoltarea tehnologiilor care vizează îmbunătățirea puternică a capacităților psihologice (în special intelectuale) umane, realizate prin aplicarea metodelor de neuroștiință precum stimularea electrică/magnetică transcraniană (TES, TMS), interfețele creier-computer (BCI), stimularea profundă a creierului ( DBS), metode farmacologice și chiar nanotehnologice care vizează repararea creierului sau îmbunătățirea plasticității creierului. Scopul este realizarea unui „viitor post-uman”, în care problemele actuale ale omenirii umane ar trebui în sfârșit rezolvate.

La nivel mondial, inteligența artificială (AI) a devenit un subiect fierbinte în multe științe, precum și în dezbaterile publice. Inteligența artificială ar trebui să simuleze inteligența umană pentru a sprijini sau chiar extinde abilitățile oamenilor (Otte, 2019). Cu toate acestea, dezvoltarea și aplicarea sistemelor AI sunt, de asemenea, însoțite de provocări și riscuri pentru umanitate. În viitor, sistemele AI ar putea, de exemplu, să provoace capacitatea cognitivă umană.

Într-o căutare pe Google, combinând termenii „psihologie” sau „psihologic” cu „inteligență artificială”, se poate găsi un număr de șase până la șapte cifre de accesări, dar căutând în primăvara anului 2021 lucrări în reviste evaluate de colegi în Google Scholar , am găsit doar 32 de lucrări cu un accent psihologic clar pe AI și subiecte legate de AI. Și atunci când combinăm termenii „inteligență umană” cu „inteligență artificială”, (AI) doar 22 de lucrări s-au dovedit a fi relevante în contextul psihologiei. Acest lucru ar putea însemna două lucruri: fie că conceptul psihologic de inteligență umană este (considerat în prezent sau din punct de vedere real) irelevant pentru cercetarea și dezvoltarea AI, deoarece sunt două lucruri complet diferite. Sau psihologia a ignorat – până acum – poate una dintre cele mai fundamentale provocări pentru omenire și a întârziat să umple acest gol (cf. Matthews et al., 2021).

În cele câteva lucrări psihologice despre AI pe care le-am putut găsi, inteligența umană este menționată doar într-un sens foarte general, nu la subiectele cercetării inteligenței în sine, adică la inteligența ca un construct în care oamenii arată diferențe individuale. Singura excepție sunt câteva publicații care se concentrează pe aspectul psihometric al faptului că inteligența mașinii poate fi măsurată în același mod ca inteligența umană și în care este propus un test de inteligență „oricând” sau „universal” (de exemplu, Bringsjord, 2011; Hernández Orallo, Dowe și Hernández Lloreda, 2014). Aceasta pare o abordare interesantă, dar totuși o abordare oarecum ad-hoc, iar întrebarea mai fundamentală a aspectelor comune versus diferențele dintre inteligența umană și cea artificială nu este supusă unui control științific mai elaborat aici.

Un articol de van der Maas, Snoek și Stevenson (2021) cu titlul „Câtă inteligență există în inteligența artificială? A fost publicată o actualizare 2020”, a început cu o evaluarea status quo că există încă o lipsă de interacțiune între cercetarea inteligenței umane și cercetarea AI. Autorii au încercat să umple acest gol într-un mod – în opinia mea – foarte inspirator. În conformitate cu raționamentul meu, ei susțin că – spre deosebire de mulți oameni de știință din domeniu – cercetarea în inteligența umană este relevantă pentru AI și invers: evoluțiile AI ar putea sau chiar ar trebui să aibă un impact asupra definiției viitoare a inteligenței umane (ca o construcție a diferențelor individuale) . Van der Maas și colab. se concentrează în principal pe ceea ce poate învăța cercetarea AI din psihologia cognitivă (în general) și din cercetarea inteligenței umane (în special) și pe întrebarea dacă AI este „cu adevărat inteligentă”. De asemenea, ei deliberează asupra implicațiilor cercetării AI pentru dezvoltarea teoretizării în cercetarea inteligenței umane și potențialele AI pentru dezvoltarea viitoarelor teste de inteligență psihometrice.

Lipsa cercetărilor psihologice pertinente asupra IA nu este observabilă doar în domeniul cercetării inteligenței umane, ci și în domeniul mai larg al cercetării personalității și a diferențelor individuale. Pot fi găsite doar câteva abordări pentru investigarea AI din perspectiva diferențelor individuale. Această lacună în cercetare este bine abordată de Matthews et al. (2021) în articolul lor „Evoluție și revoluție: cercetarea personalității pentru lumea viitoare a roboților, inteligenței artificiale și sistemelor autonome”. Ei sugerează că disponibilitatea tehnologiei moderne va influența profund domeniul psihologiei personalității și al cercetării diferențelor individuale, astfel că cercetarea trebuie să se adapteze provocărilor unor astfel de tehnologii ale existenței umane. Cu toate acestea, în lucrarea lor, inteligența ca trăsătură umană centrală și relația ei cu AI nu este deloc luată în considerare.

În timp ce psihologia pare să rămână în urmă în urma altor științe precum biologia, teologia, sociologia și medicina în privința subiectului AI, în special în filozofie, subiectul inteligenței umane versus inteligenței artificiale a devenit o problemă importantă în mișcările așa-numitului transumanism și postumanism. Transumanismul este o mișcare filosofică, care se ocupă și promovează dezvoltarea tehnologiilor care urmăresc să îmbunătățească puternic capacitățile psihologice (în special cognitive) și fizice umane (pentru o privire de ansamblu vezi Ranisch & Sorgner, 2014; pentru relatări critice vezi Hansell & Grassie, 2011). Scopul transumaniștilor este o îmbunătățire substanțială a capacităților umane, cum ar fi inteligența, creativitatea, competențele sociale, moralitatea/valorile și caracterul, vizând în cele din urmă „supraoameni” care sunt mai bine echipați și mai apți pentru a face față numeroaselor probleme actuale, precum schimbările climatice, inegalitatea socială, pierderea valorilor democratice și altele (posibil chiar și pandemia de COVID-19?). Aceste îmbunătățiri trebuie atinse prin metode farmacologice sau neurotehnice moderne care ar trebui aplicate pe scară largă asupra persoanelor sănătoase. Potrivit transumaniștilor, numai așa va fi posibilă salvarea omenirii și a planetei noastre.

În timp ce unii transumaniști văd viitoarele ființe umane ca pe unele transformate, alții definesc „trans” doar ca o etapă tranzitorie în drumul către scopul final – epoca postumanismului. Postumaniștii sunt sceptici că, chiar și cu cele mai avansate metode, capacitățile umane ar putea fi îmbunătățite suficient pentru a depăși numeroasele amenințări iminente la adresa omenirii și a pământului (a se vedea Loh, 2018, pentru o schiță a distincțiilor dintre trans- și postumanism). Postumaniștii au în vedere un „viitor postuman”, în care AI ar trebui să joace un rol major, ajungând la apogeul în dezvoltarea unei „super-inteligențe” (Bostrom, 2014). Acest lucru va atinge niveluri considerabil de înalte de inteligență pe care nici cei mai străluciți oameni care folosesc cele mai avansate metode de îmbunătățire nu le-ar putea atinge niciodată. Potrivit postumaniştilor, o astfel de super-inteligenţă artificială va fi necesară pentru a „salva planeta” din cauza deficitelor iminente ale „caracterului” uman.

Pentru viitorul cercetării în domeniul inteligenței, este esențial să se realizeze o agendă de cercetare care să abordeze o multitudine de întrebări despre relația dintre scenariile de viitor trans- și postumaniste, inteligența artificială și inteligența umană, precum și alte trăsături psihologice umane.

Referințe

• N. Bostrom, Superintelligence: Paths, dangers, strategies, Oxford University Press (2014)
• S. Bringsjord, Psychometric artificial intelligence, Journal of Experimental & Theoretical Artificial Intelligence, 23 (3) (2011), pp. 271-277, 10.1080/0952813X.2010.502314
• G.P. Hansell, W. Grassie, Transhumanism and it‘s critics, Metanexus, Philadelphia (2011)
• J. Hernández Orallo, D.L. Dowe, M.V. Hernández Lloreda, Universal psychometrics: Measuring cognitive abilities in the machine kingdom, Cognitive Systems Research, 27 (2014), pp. 50-74, 10.1016/j.cogsys.2013.06.001
• J. Loh, Trans- und Posthumanismus zur Einführung (Zur Einführung) [Trans- and Posthumanism – An introduction], Junius, Hamburg (2018)
• H.L. van der Maas, L. Snoek, C.E. Stevenson, How much intelligence is there in artificial intelligence? A 2020 update, Intelligence, 87 (2021), p. 101548
• G. Matthews, P.A. Hancock, J. Lin, A.R. Panganiban, L.E. Reinerman-Jones, J.L. Szalma, R.W. Wohleber, Evolution and revolution: Personality research for the coming world of robots, artificial intelligence, and autonomous systems, Personality and Individual Differences, 169 (2021), 10.1016/j.paid.2020.109969
• R. Otte, Künstliche Intelligenz für Dummies [Artificial Intelligence for Dummies], WILEY-VCH Verlag GmbH (2019)
• R. Ranisch, S.L. Sorgner, Post- and Transhumanism: An introduction, Verlag Peter Lang (2014)

Sursa: Aljoscha C. Neubauer, The future of intelligence research in the coming age of artificial intelligence – With a special consideration of the philosophical movements of trans- and posthumanism, în Intelligence, Volume 87, July–August 2021, 101563, https://doi.org/10.1016/j.intell.2021.101563, licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu