Biometria (sau autentificarea biometrică) se referă la identificarea persoanelor prin caracteristicile sau trăsăturile acestora. Biometria este folosită în informatică, fiind acceptată ca o formă de identificare’, ‘ şi control al accesului. Este de asemenea folosită pentru identificarea indivizilor din grupuri aflate sub supraveghere.
Identificatorii biometrici sunt caracteristicile distinctive, măsurabile, folosite pentru a denumi şi descrie indivizi. Identificatorii biometrici sunt categorisiţi adesea drept caracteristici psihologice vs. comportamentale. Biometria psihologică face identificarea cu ajutorul vocii persoanei, DNA, înregistrarea mâinii, sau prin comportament. Biometria comportamentală se foloseşte de comportamentul unei persoane, inclusiv dar nu limitat la ritmul de scriere, mersul, şi vocea. Unii cercetători au inventat în acest sens termenul de behaviometrie (măsurarea comportamentului) pentru a descrie cea de a doua clasă a biometriei.
Mijloace mai tradiţionale de control al accesului includ sisteme de identificare pe bază de însemne, precum permisele de conducere auto sau paşapoartele, şi sisteme de identificare pe bază de cunoaştere, precum paşapoartele sau codurile numerice personale. Întrucât identificatorii biometrici sunt unici pentru fiecare individ, ei sunt mai de încredere în verificarea identităţii decât metodele bazate pe însemne sau cunoaştere. Oricum, colectarea identificatorilor biometrici ridică probleme privind confidenţialitatea în folosirea acestor informaţii.
Ţările în care se foloseşte biometria includ: Australia, Brazilia, Canada, Gambia, Germania, India, Irak, Israel, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Marea Britanie, şi Statele Unite.
Sisteme biometrice adaptive
Sistemele biometrice adaptive auto-actualizează şabloanele sau modelele în funcţie de variaţia în cadrul clasei a datelor operaţionale. Avantajele duble ale acestor sisteme sunt că rezolvă problema exemplelor limitate şi monitorizează variaţiile temporare ale datelor de intrare prin adaptare. Recent, biometria adaptivă a devenit foarte importantă pentru comunitatea cercetătorilor. Această direcţie de cercetare este de aşteptat să ia avânt datorită avantajelor sale. În primul rând, cu un sistem biometric adaptiv nu mai este nevoie să se colecteze o mare cantitate de mostre biometrice în timpul procesului de înregistrare. În al doilea rând, nu mai este nevoie să se re-înregistreze sau să se reia sistemul de la zero pentru a se conforma mediului în schimbare. Acest avantaj poate reduce semnificativ costul de menţinere a sistemului biometric.
În ciuda acestor avantaje, există mai multe probleme nerezolvate în cazul acestor sisteme. Erorile de clasificare (acceptanţa falsă) ale sistemului biometric, face ca adaptarea să folosească mostre false. Oricum, cercetătorii depun continuu eforturi pentru rezolvarea acestor probleme asociate cu biometria adaptivă.
Direcţii noi de dezvoltare
Direcţiile mai noi în cercetare includ sistemele biometrice multimodale adaptive, informaţiile complementare vs. suplementare, biometria psihologică, falsificarea datelor, etc.
În ultimul timp s-a dezvoltat biometria bazată pe semnale de la creier (encefalograma) şi inimă (electrocardiograma). Grupul de cercetare de la Universitatea Wolverhampton condus de Ramaswamy Palaniappan a arătat că oamenii au anumite reţele distincte ale creierului şi inimii, specifice fiecărui individ. Avantajul unei astfel de tehnologii „futuristice” constă în faptul că aceasta este mult mai rezistentă la fraudă faţă de biometria tradiţională precum amprentele. Oricum, o astfel de tehnologie este mai dificil de aplicat şi sunt încă probleme practice de rezolvat, precum acurateţe redusă şi slaba reproductibilitate în timp.
Accesul în reţele publice
John Michael (Mike) McConnell, fost viceamiral în United States Navy, fost director al US National Intelligence, şi vicepreşedintele Booz Allen Hamilton, a promovat dezvoltarea unei viitoare capabilităţi de autentificare biometrică pentru accesul în anumite reţele publice, în discursul său de la Biometric Consortium Conference în 2009.
O premiză de bază în propunerea de mai sus este că persoana care s-a auto-autentificat în mod unic folosind biometria cu ajutorul calculatorului este de asemenea agentul care poate iniţia acţiuni răuvoitoare de la un calculator. Oricum, dacă controlul calculatorului a fost păcălit, de exemplu atunci când calculatorul este parte a unui botnet controlat de un hacker, atunci recunoaşterea identităţii utilizatorului la terminal nu îmbunătăţeşte material securitatea reţelei şi nu ajută la activităţile de punere în practică a reglementărilor.
Recent a început să se dezvolte o altă abordare a securităţii biometrice, prin care se scanează întreg corpul de interes pentru a garanta o identificare mai bună a acestuia. Această metodă nu este acceptată la nivel global întrucât este foarte complexă iar subiecţii sunt preocupaţi de intimitatea lor. Practic, această tehnologie se foloseşte în foarte puţine locuri.
Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Biometrics.jpg
Acest articol conţine materiale traduse şi adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu sub licenţă gratuită GNU.
Lasă un răspuns