Teoria rețelei de actori susține susține că, în cazul unei dispute tehnico-științifice a oamenilor de știință, contează aliații părților în conflict din lumea lor. Conform lui Steve Matthewman, Latour pune accent pe șapte reguli pentru studierea oamenilor de știință și a inginerilor:
- Studiul activității tehnico-științifice
- Contează nu meritele unei declarații în sine, ci modul în care se raportează alții la ea
- ”Natura” este o consecință a disputelor, deci nu le poate rezolva
- ”Societatea”este efectul stabil al inter-relațiilor de asociere, deci actorii trebuiesc tratați simetric
- Nu se pot prevede alianțele, nici limitele activității tehnico-științifice; contează relațiile cauzale ale fiecărei revendicări și controverse
- Iraționalitatea este aplicată doar celor care împiedică formarea de rețele
- Evitarea explicațiilor pur cognitive; contează extinderea rețelei
Latour a luat în considerare șase principii conexe:
- Soarta activității de cercetare este determinată de viitorii utilizatori, iar calitatea ei depinde de acțiunile și deciziile colective
- Oamenii de știință și inginerii caută aliați în conflicte
- Știința, tehnica și societatea nu sunt entități discrete; actorii formează lanțuri de asociere, mai mult sau mai puțin puternice
- Cu cât este mai puțin înțeleasă activitatea de cercetare, cu atât mai mult are nevoie de reurse și aliați externi
- Iraționalitatea se aplică inamicilor
- Istoria științei și tehnologiei ar trebui privită ca istoria mobilizării resurselor în cadrul rețelelor care permit o acțiune la distanță.
Teoria rețelei de actori nu face nicio distincție între actorii umani și cei non-umani, și înlătură cele mai multe standarde dualiste ale științelor sociale. Diferențele pot fi explicate prin dimensiunile rețelelor și lanțurilor de asociere. Actanții extind actorii umani și la cei non-umani, iar rețelele de actori iau locul relațiilor sociale, tot așa cum delegarea înlocuie rolurile sociale și translarea înlocuie interacția.
Lasă un răspuns