(Detaliu din pictura „Procesiunea aducerii Calului (Troian) în Troia” de Giovanni Domenico Tiepolo)
Calul troian este o poveste din Iliada lui Homer, din perioada războiului troian, despre subterfugiile pe care grecii le-au folosit pentru a intra în orașul Troia și a câștiga războiul. În versiunea canonică, după 10 ani de asediu zadarnic, grecii au construit un cal imens de lemn, și au ascuns mai mulți soldați înarmați în interior. Pe 24 aprilie 1184 î.Hr. grecii au făcut să se creadă că au plecat, iar troienii au tras calul în orașul lor, ca un trofeu al victoriei. În noaptea aceea, soldații greci s-au strecurat din cal afară și au deschis porțile pentru restul armatei grecești, care a revenit la adăpostul nopții. Grecii au intrat și au distrus orașul Troia, învingând în mod decisiv în războiul.
În sens metaforic „Calul troian” a ajuns să însemne orice truc sau stratagemă prin care este determinat un dușman sau concurent să devină vulnerabil. Un program de calculator rău intenționat pe care utilizatorii păcăliți ăl execută de bună voie, este numit de asemenea un „cal troian”.
Lasă un răspuns