Cei doi factori majori implicaţi în mod tradițional în dezvoltarea obezității sunt aportul de energie și consumul acesteia. În acest cadru, menţinerea unei greutăţi sănătoase este o chestiune strict de contabilitate energetică.
Doza zilnică de energie (sau aportul energetic total, cantitatea de calorii) din regimul alimentar, inclusiv glucide (zaharuri lente sau rapide, cu indice glicemic mai mare sau mai mic): amidon, zaharoză, glucoză, fructoză, etc. ), lipide (acizi grași) care se găsesc în uleiurile vegetale și grăsimile animale în special și proteine, vegetale (alge) sau animale (carne, pește).
Ca şi suma consumurilor energie: schimbul de căldură cu mediul (termoreglare), chiar mai important când temperatura exterioară este scăzută, energia necesară pentru a funcţiona organismul (digestie, de ex.). Creierul singur consumă aproximativ 20% din totalul de energie, dar și efortul fizic (mersul pe jos, sport, activități fizice semnificative). Rețineți că nivelul individual estimat al acestor nevoi este cu mult sub valorile aportului alimentar recomandat, în timp ce noțiunea de doză zilnică recomandată este cel mai bine cunoscut publicului.
Când corpul primește mai mult decât cheltuiește, acesta stochează o porțiune a contribuției sub formă de grăsime în țesutul adipos. Cu toate acestea metabolismul, foarte diferite la persoane diferite, joacă un rol important, iar unii oameni, astfel, vor deveni obezi mai ușor decât alţii.
Includerea celor doi factori majori nu explică explozia de obezitate contemporană. Au fost multe alte perioadele de abundență în alimente din istorie care nu au fost însoțite de obezitate. Prin urmare, trebuie să se țină seama de tulburările de reglementare, dereglementarea poate avea diferite origini: psihologică (de exemplu, bulimia), metabolică (perturbatori endocrini), alimentară (alimente noi la scară istorică, cum ar fi zahărul, băuturile răcoritoare, sucuri de fructe, ciocolata, îngheţata), destructurarea repausului, gustări, mediu (sedentar, încălzire, auto, marketing, televizor, publicitate, stres, lipsa de somn, fenomene inerente în viața modernă).
În plus, unii cercetători cred că obezitatea este o manifestare vizibilă a sindromului metabolic, boala reglării metabolice care contează în principal pentru ficat și pancreas, dar care afectează întregul corp.
Tulburări de alimentație și psihopatologice
În plus față de efectele secundare ale medicamentelor psihotrope, tulburările de alimentație sunt adesea asociate cu obezitatea. Privarea socio-emoțională, dar de asemenea şi psiho-traumele in copilarie sau adolescenţă, sunt adesea găsite în istoria adulţilor obezi.
Supraconsumul și malnutriția
(„Mâncare rea” în Centrul Medical Regional Charlotte, Punta Gorda, Florida.)
Pentru prima dată în istoria omenirii, o mare parte din oameni pot mânca suficient, uneori prea mult sau fără a lua în considerare nevoile lor (de exemplu, mănâncă prea repede, ceea ce face să nu simtă sațietate și să se oprească din mâncat). Înainte, episoadele de penurie de alimente și foamete erau mai frecvente.
Această supra-abundență de hrană este atribuită mijloacelor industriale de producție de alimente.
Trebuie luptat împotriva obezității, nu împotriva tuturor grăsimilor. Tipuri de lipide și funcții în organism:
- Steroli:
- Colesterol (2/3 fabricat de ficat): colesterolul din surse alimentare nu este, în general dăunător. Totuși producerea excesivă (sau prea mică) de către ficat, de grăsimi consumate, creşte riscul cardiovascular. În analizele de sânge, este de asemenea necesar să se facă distincția între colesterolul „bun” și „rău”, singura cauză a bolilor cardiovasculare. Raportul dintre cele două este cel care trebuie monitorizat, mai mult decât colesterolului total.
- Fitosteroli (uleiuri, cacao, fructe, legume): reglează nivelul de colesterol; proprietăți anti-inflamatorii; reduce riscul de cancer și hiperplazie prostatică; întărirea sistemului imunitar; creștea nivelurilor de dehidroepiandrosteronă.
- Tocoferoli:
- Alfa (vitamina E), beta, gama, delta: uleiuri (cu excepția uleiului din nucă de cocos și a palmier): antioxidanți, reduc riscul bolilor cardiovasculare şi a cancerului.
- Fosfolipide și sfingolipide (ou, soia, germeni de grâu): util în creier (neuroni) și membranele celulare.
- Acizi grași:
- Saturaţi (carne, unt, smântână, ulei de porumb, etc.): risc crescut de boli cardiovasculare la doze consumate de majoritatea țărilor cele mai dezvoltate. Industria alimentară a preferă de multe ori untul substitut de grăsimi, dar acestea sunt chiar mai rele decât nesaturatele trans pe care le conțin:
- „Trans nesaturate” (uleiuri rafinate, chips-uri și cartofi prăjiţi industrial sau în casă, produse de patiserie fără unt, panificaţie de supermarket, margarina solidă, biscuiți, aperitive, produse de patiserie industriale, pâine de tip sandwich, plăcinte și paste industriale, produse pane, sosuri, salata, maioneza industrială, grăsime de vită, de oaie, lapte): puternic risc de creștere a bolilor cardiovasculare: creşterea colesterolului rău (cum ar fi untul), dar şi scăderea celui bun.
- „Mononesaturate (cis)”, în Ω9 (ulei de măsline, ulei vegetal, grăsime de rață, gâscă, ciocolată): Reducerea riscului bolilor cardiovasculare
- Polinesaturate Omega-3 (uleiuri de nuci, soia, rapiţa, seminţe de in, agrișe, coacăze, măsline, pește gras, crustacee): reducerea riscului de boli cardiovasculare, dar în exces apar tulburările cardiovasculare și ale sistemului imunitar.Ω3 necesită suficient Ω6 pentru a fi asimilat, dar dozele Ω3 consumate în țările dezvoltate sunt (mult) prea mici în comparație cu Ω6.
- Polinesaturate Omega-6 (ulei din semințe de struguri, floarea-soarelui, nuci, porumb, soia, rapiţa, masline, grăsime de pasăre): reducerea riscului bolilor cardiovasculare, dar tulburări cardiovasculare și ale sistemului imunitar în exces. Obezitatea este constatată şi la sugari sau fetusi, fără a putea incrimina gustările sau lipsa de exerciţiu. Alimentaţia, prea bogată în Ω6, a mamei, este de vină, a se vedea compoziția laptelui praf, bazat pe cel al laptelui de mamă consumând prea mult Ω6. (Studii G. Ailhaud [1, pp14-16]).
Multe alimente sunt accesibile 7 zile pe săptămână 24 de ore pe zi, indiferent de mese, care pot încuraja gustări cu sarcini mari calorice. Gustarea cea mai utilizată este, fără îndoială, bazată pe produse zaharoase și grase (bomboane, chips-uri …). Aceste produse sunt de obicei bogate în carbohidraţi simpli şi grăsimi. În timp ce aporturile de energie sunt îndeplinite în mare măsură de aceste produse, saţietatea nu este satisfăcută. În cele din urmă, mereu aceeași mâncare în timpul mesei (aşa cum în mod tradițional este cazul), saţietatea (pierderea dorinței de a mânca), indică faptul că o persoană are suficientă energie. Când alimentele consumate sunt neobișnuite, această informație este distorsionată. Industria alimentară a transformat numeroase alimente care au suferit o creștere de indice glicemic, și astfel a apărut o prejudecată în unitatea de alimente, cea de calorii: calorii din proteine nu sunt aceleași, la nivelul bilanțului global, cu cele din carbohidrati. Rezultat: mai multe produse „uşoare” fără grăsime, dar, de asemenea, cu un conţinut foarte scăzut în proteine și încărcate cu îndulcitori. Rafinarea și prezența de dulceață în aceste noi alimente industriale creează o adevărată „dependență toxică”, care, de-a lungul anilor, duce la o suferinţă fizică atunci când organismul obez este privat de acestea.
Criticii iau în considerare şi rolul televiziunii, atât prin lipsa activităţii fizice a privitorulului, cât și datorită efectului publicităţii la produsele alimentare de multe ori grase și dulci. În ceea ce privește influența publicității, un grup de oameni de ştiinţă responsabili pentru problemele de nutriție au afirmat în 2008, într-un articol intitulat „Îngrășaţi copiii pentru a salva televiziunea„, și referindu-se la „rapoarte recente”: „Există chiar o legătură între expunerea mare la publicitatea televizată și obezitatea la copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 11 ani și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani. Expunerea la publicitatea televizată pentru alimente cu mare densitate energetică (inclusiv dulciuri și grăsimi), este asociată cu o prevalenţă mai mare de obezitate.”
Societățile contemporane sunt stresante. Multe persoane pot simți apoi un vid moral în ele, compensându-l prin alimente.
În ceea ce privește produsele alimentare, mai mulți factori sunt în joc: disponibilitatea constantă a produselor alimentare, publicitatea concentrându-se pe produsele alimentare dulci și/sau grăsimi (în special la copii), precum și creșterea consumului de zahăr și/sau fructoză.
Cantitatea de zahăr consumată nu este singurul criteriu, calitatea (indicele glicemic, zahăr brut vs. zahăr rafinat) contează mult; de asemenea grăsimea nu este singurul criteriu, calitatea ei joacă de asemenea un rol important: uleiuri presate la rece sunt, de exemplu mai recomandate decât uleiurile rafinate (extrase fierbinte, care elimină multe contribuții benefice, inclusiv anti-oxidanții și/sau solvenții), și mai recomandabile decât grăsimile saturate.
Dieta: Acestea pot, uneori, să contribuie în mod paradoxal la obezitate. Într-adevăr, dietele sărace (sărace în proteine și prea restrictive) favorizează pierderea masei musculare, care este direct legată de metabolism. După aceste regimuri rele, este încetinit metabolismul și se recuperează greutatea accelerat. Aceste diete sărace sunt deficitare, mai ales aportul de proteine. Nicio dietă nu va aduce o soluție de durată.
Au fost făcute multe studii științifice care implică fructoza, prezentă în zahăr sau extrasă industrial din porumb. Există o corelație între consumul de fructoză și frecvența obezităţii. Fructoza, chiar dacă aceasta este „naturală”, rămâne un carbohidrat (zahăr), care trebuie consumat cu moderație. Consumul de fructoză a crescut semnificativ în a doua jumătate a secolului XX. Fructoza nu induce secreția de insulină, și nici secreția de leptină, un hormon implicat in sațietate. Insulina şi leptina sunt două componente majore ale reglementărilor alimentare. Astfel, în cantitate egală, fructoza aduce mai multe calorii decât zahărul de bucătărie sau glucoza, dar nu induce la fel de rapid sațietatea, ceea ce duce la un consum mai mare, cu consecinţa creştereaa în greutate care probabil nu ar fi avut loc dacă gustul dulce s-ar fi datorat zahărului de bucătărie sau glucozei. Fructoza creşte nivelurile de ghrelin, un hormon care stimulează pofta de mâncare. Există rapoarte care corelează consumul de fructoză cu obezitatea, în special obezitatea centrală (de asemenea numită „obezitate abdominală”), care este de obicei văzută ca una din cele mai nocive forme de obezitate.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns