Utilizarea studiului informațiilor
Ciclul de informații (abordat în ansamblul său sau în componentele sale distincte) este o preocupare majoră pentru tehnologia informației, sisteme de informații, și știința informației. Aceste domenii se ocupă de aceste procedee și tehnici referitoare la captarea de informații (prin intermediul senzorilor) și generarea (prin calcul, formulare sau compoziție), prelucrarea (inclusiv codificare, criptare, compresie, ambalare), transmisia (incluzând toate metodele de telecomunicații), prezentarea (inclusiv metode de vizualizare/afișare), stocarea (de ex. magnetic sau optic, care includ metode holografice), etc. Informațiile nu încetează să mai existe, ele doar pot trece dincolo de orice posibilitate de a le recupera (în teoria informației, a se vedea de compresie cu pierderi, în fizică, paradoxul informații din găurile negre se rezolvă cu ajutorul principiului holografic).
Vizualizarea informațiilor (prescurtat, InfoVis), depinde de modul de calcul și de reprezentarea digitală a datelor, și ajută utilizatorii în recunoașterea formelor și detectarea anomaliilor.
(Informații încorporate într-un obiect matematic abstract cu nucleu de rupere de simetrie, https://en.wikipedia.org/wiki/File:XD_Aolet.jpg)
Securitatea informațiilor (prescurtat, InfoSec) reprezintă procesul continuu de efectuare a procesului de verificare pentrui a proteja informațiile, și sistemele informatice, împotriva accesului, utilizării, dezvăluirii, distrugerii, modificării, defectării sau distribuției neautorizate, cu ajutorul unor algoritmi și proceduri concentrați pe monitorizare și detectare, și pe reacția la incidente și reparații.
Analiza informațiilor este procesul de inspecție, transformare, și modelare a informațiilor, prin transformarea datelor brute în cunoștințe acționabile, în sprijinul procesului de luare a deciziilor.
Calitatea informațiilor (InfoQ) reprezintă potențialul unui set de date pentru a atinge un anumit obiectiv (științific sau practic), folosind o anumitp metodă de analiză empirică.
Comunicarea informațiilor reprezintă convergența în domeniul informaticii, telecomunicațiilor și media audiovizuală, și conținut.
Informații mediate tehnologic
Se estimează că capacitatea tehnologică din lume pentru a stoca informații a crescut de la 2,6 exabiți (comprimat în mod optim), în 1986 – ceea ce este echivalentul informațional a mai puțin de un CD-ROM de 730-MB pentru fiecare persoană (539 MO pentru fiecare persoană) – până la 295 exabiți în 2007 (comprimatîn mod optim). Acesta este echivalentul informațional a aproape 61 de CD-ROM-uri pentru fiecare persoană, în anul 2007.
Capacitate tehnologică combinată la nivel mondial pentru a primi informații prin intermediul rețelelor de emisie unidirecționale a fost echivalentul informațional a 174 de ziare per persoană pe zi, în 2007.
Capacitatea efectivă combinată la nivel mondial pentru a face schimb de informații prin intermediul rețelelor de telecomunicații bidirecționale a fost echivalentul informațional al 6 ziare per persoană pe zi, în 2007.
Informații sub forma unor fișiere
Înregistrările sunt forme specializate de informare. În esență, înregistrările sunt o informație prezentată în mod conștient sau ca produse secundare ale activităților comerciale sau tranzacțiilor și păstrate din cauza valorii lor. În primul rând, valoarea lor este de dovadă a activității organizației, dar ele pot fi, de asemenea, păstrate pentru valoarea lor informațională. Managementul înregistrărilor de sunet asigură faptul că integritatea înregistrării să fie păstrată atât timp cât acestea sunt necesare.
Standardul internațional privind gestionarea înregistrărilor, ISO 15489, definește înregistrările ca fiind „informații create, primite și menținute ca probe și informații de către o organizație sau o persoană, în conformitate cu obligațiile legale sau în tranzacția de afaceri”. Comisia Comitetului Internațional al Arhivelor (ICA) pentru înregistrările electronice a definit o înregistrare ca „o piesă specifică de informații înregistrată generată, colectată sau primită în inițierea, derularea sau finalizarea unei activități și care cuprinde un conținut suficient, contextul și structura pentru a oferi dovada sau dovezi ale acestei activități „.
Înregistrările pot fi menținute pentru a păstra memoria corporativă a organizației sau pentru a îndeplini cerințele legale, fiscale sau responsabilitățile impuse organizației. Willis (2005) și-a exprimat opinia că pentru o bună gestionare a înregistrărilor de afaceri și a informațiilor livrate sunt necesare „… șase cerințe esențiale pentru o bună guvernanță corporativă … transparență, responsabilitate; un proces echitabil; conformare, care îndeplinesc cerințele legale în materie și comune de drept, și securitatea personală și informații corporative.”
Semiotica
Beynon-Davies explică conceptul multi-fațetă al informațiilor în termeni de semne și sisteme de semnal de conectare. Semnele în sine pot fi considerate în termenii a patru niveluri inter-dependente, straturi sau ramuri ale semioticii: pragmatica, semantica, sintaxa și empiricismul. Aceste patru straturi servesc la a conecta lumea socială, pe de o parte, cu lumea fizică sau tehnică pe de altă parte.
Pragmatica este preocupată de scopul comunicării. Pragmatica leagă problema semnelor cu contextul în care sunt utilizate semnele. Accentul pragmaticii este pe intențiile agenților în acțiune care stau la baza comportamentului comunicativ. Cu alte cuvinte, pragmatica leagă limbajul de acțiune.
Semantica este preocupată de semnificația unui mesaj transmis într-un act de comunicare. Semantica consideră conținutul comunicării. Semantica este studiul sensului semnelor – asocierea dintre semne și comportament. Semantica poate fi considerată ca studiul legăturii dintre simboluri și referenții sau conceptele lor – în special modul în care semnele se referă la comportamentul uman.
Sintaxa este preocupată de formalismul utilizat pentru a reprezenta un mesaj. Sintaxa ca domeniu studiază forma de comunicare în ceea ce privește logica și gramatica sistemelor de semne. Sintaxa este dedicată studiului formei, mai degrabă decât conținutul semnelor și sistemele de semne.
Empirismul este studiul semnalelor folosite pentru a transporta un mesaj; caracteristicile fizice ale mediului de comunicare. Empirismul este dedicat studiului canalelor de comunicare și a caracteristicilor acestora, de exemplu, sunet, lumină, transmisie electronică, etc.
Nielsen (2008) discută despre relația dintre semiotică și informații în contextul dicționarelor. Conceptul de costuri de informare lexicografice se introduce și se referă la eforturile pe care trebuie să le facă utilizatorii de dicționare pentru, în primul rând, a găsi datele căutate și, pe de altă parte, să înțeleagă datele, astfel încât acestea să poată genera informații.
Comunicarea există în mod normal în contextul unor situații sociale. Situația socială stabilește contextul intențiilor transmise (pragmatica) și forma în care are loc comunicarea. Într-o situație de comunicare intențiile sunt exprimate prin mesaje care cuprind colecții de semne legate între ele luate dintr-o limbă care se înțelege reciproc de către agenții implicați în comunicare. Înțelegerea mutuală implică faptul că agenții implicați să înțeleagă limba aleasă, în ceea ce privește sintaxa convenită (sintactica) și semantica. Expeditorul codează mesajului în limbă și transmite mesajul ca semnale de-a lungul unor canale de comunicare (empirism). Canalul de comunicare ales va avea proprietăți inerente care determină rezultate, cum ar fi viteza cu care comunicarea poate avea loc și distanța.
Lasă un răspuns