„Antena de detectare a undelor gravitaționale” pe care ai construit-o demonstrează câteva fundamente ale interferometriei, fără niciun fel de trucuri tehnologice pentru a o face mai ieftină, mai rapidă, mai bună. Sistemul, cu un software adecvat pentru procesarea datelor de la cele trei lasere, ar putea fi utilizat pentru a detecta undele gravitaționale.
Dar ai întâmpina unele probleme; la distanțele enorme, chiar și razele laser scad în intensitate. În loc să reflecte un semnal slab către nava spațială care transmite, este posibil ca nava spațială vizată să transmită un fascicul de întoarcere la putere maximă, cu unde în aceeași secvență ca și cum ar fi reflectat.
În sistemul tău, datele despre schimbarea distanței trebuie colectate de la sistemele laser pe trei puncte, apoi calculate pentru a determina ce s-a mișcat și în ce direcție. Este mai eficient să se măsoare două puncte simultan; folosiți un laser și treceți-l printr-o prismă la 45 de grade pentru a diviza fasciculul laser, trimițând câte jumătate la fiecare dintre celelalte nave spațiale. Fluxurile reflectate se întorc prin aceeași prismă și ambele pot fi văzute dintr-un singur punct (pe cealaltă parte a prismei). Undele din cele două reflecții se reunesc pentru a crea același tip de model de interferență așa cum se arată în sistemul tău demonstrativ. Modificările modelului de interferență detectează mișcări, dar numai la două puncte. Sunt necesare datele de la toate cele trei puncte pentru a măsura cu exactitate distanța și mișcarea navei spațiale.
Sistemul LISA rezolvă problema în acest fel: Nava spațială care transmite (A) divizează raza laser, trimițând jumătate la nava spațială (B) și jumătate la nava spațială (C). În loc să returneze fasciculul laser „reflectat” la nava spațială care transmite (A), nava spațială (B) care a recepâionat transmite fasciculul navei spațiale (C), care la rândul său îl transmite înapoi la (A). În mod similar, (C) trimite la (B) care îl returnează la (A).
Interferența undelor în fluxuri reprezintă mișcări pe toate cele trei puncte ale triunghiului LISA. Dacă cele două brațe ale interferometrului au exact aceeași lungime, un spot luminos va apărea pe detector, oferind semnalul electric maxim. Aceasta spune că nu a trecut niciuo undă gravitațională.
Dacă diferența lungimilor brațelor este de jumătate din lungimea de undă a luminii laser, atunci cele două fascicule de lumină se vor anula reciproc, iar semnalul detectorului va fi minim la ieșire.
Aceasta poate indica o undă gravitațională. Deoarece lungimea de undă a luminii laser este foarte mică, un interferometru este un instrument foarte sensibil pentru măsurarea modificărilor de lungime mici și este astfel ideal pentru utilizarea în detectarea undelor gravitaționale.
Aflați mai multe despre undele gravitaționale despre LISA online la spaceplace.nasa.gov/lisa_fact2.htm .
Text:
- Detectarea undelor gravitaționale
- Lasere și interferometrie
- Construcția unui mini-detector LISA
- Îmbunătățirea preciziei
PDF: https://www.telework.ro/ro/e-books/construieste-un-detector-lisa-pentru-undele-gravitationale/
Acest articol a fost scris de Diane Fisher, scriitoare și proiectantă a site-ului The Space Place de la spaceplace.nasa.gov. Alex Novati a desenat ilustrațiile. Mulțumiri lui Gene Schugart, consilier Space Place, pentru conceptul de activitate și sfaturi utile. Articolul a fost furnizat prin amabilitatea Jet Propulsion Laboratory, Institutul de Tehnologie din California, Pasadena, California, în baza unui contract cu Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA). Traducere, editare imagini și adaptare de Nicolae Sfetcu, www.telework.ro.
Adrian Gheorghe
Eu am dedus ca ceeace este interpretat ca detectia undelor gravitationale, este de fapt evidentierea fluxului de tip mareic a scoartei terestre, produs de suprapunerea, peste fluxul eteric de aspiratie al planetei, a fluxului eteric de aspiratie produs de reuniunea celor doua gigante.