Ai strâns o viaţă întreagă în conturile tale de la Google: poze, documente, chiar clipuri video. Ce se va întâmpla cu ele când (Doamne fereşte!) nu vei mai fi?
Google s-a gândit şi la acest aspect. Pentru aceasta, a lansat un nou serviciu, o pagină de cont inactiv care poate fi folosită drept „Testament digital”. Pe această pagină, utilizatorii vor putea spune ce se va întâmpla cu fişierele din conturile sale atunci când ei nu vor mai fi, sau nu vor mai putea accesa conturile, indiferent că e vorba de Google Drive, Gmail, YouTube, Picasa, Google+, sau alt cont la Google. Fişierele respective pot fi partajate cu alt utilizator, sau şterse, în funcţie de ce doreşte posesorul acestora.
Acţiunea solicitată în testament poate fi iniţiată la o anumită dată fixă, care poate fi modificată ulterior de utilizator, dacă acesta mai deţine controlul contului respectiv.
Lasă un răspuns