Civilizaţia Maya aparţine unei culturi mai largi, civilizaţia mesoamericană, cunoscută pentru dezvoltarea unei limbi scrise în perioada precolumbiană, pentru arhitectură şi dezvoltarea unor sisteme avansate în matematică şi astronomie.
Prima perioadă în dezvoltarea civilizaţiei mayaşe a avut loc în perioada preclasică (2.000 î.e.n – 250 e.n.), multe oraşe mayaşe atingând apogeul în perioada clasică (250-900 e.n.), continuând şi în perioada post-clasică până la sosirea spaniolilor.
Civilizaţia Maya a interacţionat cu celelalte civilizaţii mesoamericane, apărând astfel o difuzie a culturilor. Multe din cunoştinţele din domeniul ştiinţelor, precum scrisul, epigrafia şi calendarul, nu au fost descoperite de mayaşi, dar ei le-au dezvoltat şi perfecţionat. Civilizaţia Maya a influenţat o largă arie geografică, din actualul Honduras, Guatemala, El Salvador, şi până în Mexic. Multe din influenţele reciproce externe se regăsesc în arta şi arhitectura mayaşe, ca rezultat al schimburilor comerciale şi culturale.
Civilizaţia Maya a intrat în declin în secolele 8 şi 9, perioadă în care centrele mayaşe au fost abandonate rând pe rând. Acest declin a dus şi la stoparea inscripţiilor pe monumente şi a construcţiilor arhitectonice pe scară largă.
Nimeni nu ştie cum şi de ce s-a întâmplat aşa.
Vechiul imperiu mayaş avea mărimea Texasului, cu oraşe şi terenuri situate în sudul actualului Mexic şi în nordul Americii Centrale. Cunoştinţele lor în astronomie îi ajuta să prezică cu o foarte mare precizie viitoarele poziţii ale lunii şi planetelor. Au lăsat în urmă numeroase cărţi ţi inscripţii pe piatră despre zeii lor şi istoria regilor şi reginelor lor.
Şi apoi s-a dezintegrat brusc, cu peste un mileniu în urmă. Populaţia a scăzut în mod catastrofal, iar oraşele lor somptuoase au fost înghiţie de junglă.
Oamenii de ştiinţă consideră că principala cauză a declinului civilizaţiei Maya a fost schimbările climatice, şi mai ales seceta care le-a însoţit. Cultivarea pământului era principala activitate a mayaşilor, iar scăderea precipitaţiilor a dus la secarea principalelor râuri şi lacuri care asigurau rezerva de apă a acestora.
Oamenii de ştiinţă au constatat, prin observaţii, studiul vechilor înscrisuri şi extrapolări, că seceta care a dus la colapsul civilizaţiei Maya a fost similară, ca severitate, cu cea prezisă de Agenţa Interguvernamentală pentru Schimbări Climatice pentru aceeaşi regiune în următorii ani, avertizând asupra fenomenelor catastrofice pe termen lung care pot avea loc pe întreaga planetă dacă nu se trag învăţămintele de rigoare din ceea ce s-a mai întâmplat deja. Eu au detaliat aceste interpretări în publicaţia Science din 24 februarie a.c.
Există şi interpretări neecologice ale declinului civilizaţiei Maya, precum suprapopularea, invazia străină, revolte ale ţăranilor, sau colapsul principalelor rute comerciale. Ipotezele ecologice includ, pe lângă schimbările climatice, şi posibilitatea unor catastrofe naturale sau epidemii.
În orice caz, este de domeniul evidenţei că mayaşii nu au fost capabili să menţină un echilibru natural, datoită atât sărăcirii excesive a solului cât şi distrugerea megafaunei prin vânarea excesivă a animalelor.
Cele mai noi cercetări, în 2011, care au simulat pe computer condiţiile din perioada de înflorire a civilizaţiei Maya, au sugerat că defrişarea excesivă a pădurilor pentru a transforma zonele respective în terenuri arabile pentru cultivat a redus evapotranspiraţia (cantitatea de apă care intră în atmosferă de pe suprafaţa corpurilor de apă, de pe suprafaţa solului sau din apa interceptată de frunziş) şi deci şi precipitaţiile, crescând perioadele de secetă şi severitatea acestora.
În perioada post-clasică (sec. 10-16) continuă dezvoltarea în ţinuturile din nord (Chichen Itza, Uxmal, Edzná, Coba), cu influenţe externe din ce în ce mai mari. Restul imperiului Maya s-a sfărâmiţat în mici oraşe-stat.
În perioada colonizării fostului imperiu maya de către spanioli, pe o perioadă de 170 ani până la controlul deplin a acestor zone, şi după aceea, biserica spaniolă şi guvernul Spaniei au distrus cea mai mare parte a textelor mayaşe, păstrându-se din întâmplare doar trei cărţi din perioada precolumbiană: Codexul Madrid, Codexul Dresda, şi Codexul Paris.
Cel mai vechi manuscris din perioada post-columbiană este Popol Vuh. Conform acestui manuscris care face trimitere la scrieri mai vechi, mayaşii au împărţit perioadele istorice în „ere” sau „lumi”, noi trăind în prezent în cea de a parta lume. Primele trei lumi create de zei ar fi eşuat. În Calendarul Maya pe Termen Lung, această „lume” se va termina după 13 b’ak’tuni (perioade de timp mayaşe), respectiv 5.125 ani. „Data zero” de început a acestei lumi corespunde sfîrşitului celei de a treia lumi, fiind localizată pe 11 august 3.114 î.e.n. în calendarul gregorian proleptic. Aceasta înseamnă că cea de a patra lume se va sfîrşi pe 21 decembrie 2012, conform actualului calendar.
Vom trăi şi vom vedea.
Lasă un răspuns