Fotografia a fost introdusă în Rusia în anii 1840, mai întâi ca dagherotip – imprimări pe plăci metalice, numite astfel după inventatorul lor, Daguerre. A fost o metodă foarte incomodă; trebuia să pozezi o perioadă destul de lungă – până la paisprezece minute sau mai mult. „Bunicul meu”, spunea prof. B.P. Weinberg, fizician din Leningrad, „a trebuit să stea timp de 40 de minute înaintea camerei pentru a obține un singur dagherotip, din care, în plus, nu se puteau face imprimări.”
Totuși, șansa de a-și face portretul fără intervenția artistului părea o noutate atât de minunată, încât publicului larg i-a luat destul timp să se obișnuiască cu ideea. O veche revistă rusă din 1845 a publicat o anecdotă destul de amuzantă despre asta:
„Mulți încă nu pot crede că dagherotipul acționează de la sine. Un domn a venit să-și facă portretul. Proprietarul [fotograful —Y.P.] l-a implorat să se așeze, a reglat lentilele, a introdus o placă, s-a uitat la ceas și s-a retras. Cât timp proprietarul a fost prezent, domnul a stat parcă prinsese rădăcini la fața locului. Însă abia a ieșit acesta, când domnul s-a gândit că nu mai este necesar să stea nemișcat; s-a ridicat, a luat o priză de tutun, a examinat aparatul de fotografiat din toate părțile, și-a pus ochii pe obiectiv, a clătinat din cap, a mormăit: „Ce ingenios!” și a început să meargă în sus și în jos prin cameră.
„Proprietarul s-a întors, s-a oprit surprins în prag și a exclamat: „Ce faci? Ți-am spus să stai pe loc!’
„‘Ei bine, am făcut-o. M-am sculat doar când ai ieșit.
„‘Dar exact atunci ar fi trebuit să stai pe loc.‘
„‘De ce să stau nemișcat degeaba?’, a replicat domnul.”
Cu siguranță nu suntem atât de naivi astăzi.
Totuși, există câteva lucruri despre fotografie pe care mulți nu le știu. Puțini, de altfel, știu cum ar trebui să privească o fotografie. Într-adevăr, nu este atât de simplu pe cât s-ar putea crede, deși fotografia există de mai bine de un secol și este cât se poate de comună. Cu toate acestea, nici măcar profesioniștii nu privesc fotografiile în mod corect.
Camera se bazează pe același principiu optic ca și ochiul nostru. Tot ceea ce este proiectat pe ecranul său din sticlă șlefuită depinde de distanța dintre obiectiv și obiect. Camera oferă o perspectivă pe care am obține-o cu un singur ochi – rețineți asta! – dacă ochiul nostru ar înlocui lentila. Deci, dacă doriți să obțineți dintr-o fotografie aceeași impresie vizuală pe care a produs-o obiectul fotografiat, trebuie, în primul rând, să privim fotografia doar cu un ochi și, în al doilea rând, să o ținem la distanța adecvată.
La urma urmei, atunci când privești o fotografie cu ambii ochi, imaginea pe care o obții este plată și nu tridimensională. Aceasta este vina propriei noastre viziuni. Când ne uităm la ceva solid, imaginea pe care o produce pe retina fiecărui ochi nu este aceeași (vezi figura). Acesta este în principal motivul pentru care vedem obiecte în relief. Creierul nostru îmbină cele două imagini diferite într-una care apare în relief – acesta este principiul de bază al stereoscopului. Pe de altă parte, dacă ne uităm la ceva care este plat – un perete, de exemplu – ambii ochi obțin o imagine senzorială identică, care spune creierului nostru că obiectul pe care îl privim este cu adevărat plat.
(Un deget văzut separat de ochiul stâng și drept când este ținut aproape de față)
Acum ar trebui să vă dați seama de greșeala pe care o facem când privim o fotografie cu ambii ochi. În acest fel, ne obligăm să credem că imaginea pe care o avem în fața noastră este plată. Când privim cu ambii ochi o fotografie care este într-adevăr destinată doar unui ochi, ne împiedicăm să vedem imaginea pe care fotografia o arată cu adevărat și, astfel, distrugem iluzia pe care o produce camera cu atâta perfecțiune.
(Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu din Yakov Perelman – Занимательная физика. © 2022 MultiMedia Publishing)
Lasă un răspuns