Cuvântul națiune a fost folosit înainte de 1800 în Europa pentru a se referi la locuitorii unei țări, precum și la identitățile colective care ar putea include istoria, legea, limbajul, drepturile politice, religia și tradițiile comune, într-un sens mai apropiat de concepția modernă. Naționalismul este un cuvânt mai nou, care a devenit important în secolul al XIX-lea. Termenul a devenit din ce în ce mai negativ în conotațiile sale după 1914. Glenda Sluga notează că “secolul al XX-lea, o perioadă de dezamăgire profundă cu naționalismul ei, a fost, de asemenea, marea epocă a globalizării”.
Naționalismul este un sistem politic, social și economic, caracterizat prin promovarea intereselor unei anumite națiuni, în special în scopul obținerii și menținerii autoguvernării sau suveranității depline a ariei sale geografice. Ideologia politică susține, așadar, că o națiune trebuie să guverneze ea însăși, fără interferențe nedorite și este legată de conceptul de autodeterminare. Naționalismul este orientat spre dezvoltarea și menținerea unei identități naționale bazate pe caracteristici comune precum cultura, limba, rasa, religia, obiectivele politice sau credința într-o tradiție comună. Prin urmare, naționalismul urmărește să păstreze cultura națiunii. Adesea implică, de asemenea, un sentiment de mândrie în realizările națiunii și este strâns legată de conceptul de patriotism. În unele cazuri, naționalismul se referă la convingerea că o națiune ar trebui să poată controla guvernul și toate mijloacele de producție.
Din perspectiva politică sau sociologică, există trei paradigme principale pentru înțelegerea originilor și a bazei naționalismului. Primul, cunoscut sub numele de primordialism sau perenism, vede naționalismul ca pe un fenomen natural. Aceasta susține că, deși conceptul națiunii poate fi recent, națiunile au existat întotdeauna. Cea de-a doua paradigmă este etnosimbolismul, o perspectivă complexă care încearcă să explice naționalismul contextualizând-o de-a lungul întregii istorii ca un fenomen dinamic și evolutiv și examinând în continuare puterea naționalismului ca urmare a legăturilor subiective ale națiunii cu simbolurile naționale îmbibate cu semnificație istorică. Cea de-a treia și cea mai dominantă paradigmă este modernismul, care vede naționalismul ca un fenomen recente care necesită existența condițiilor structurale ale societății moderne.
Există însă diferite definiții ale ceea ce constituie o națiune, ceea ce duce la mai multe componente diferite ale naționalismului. Poate fi o credință că cetățenia într-un stat ar trebui să se limiteze la un grup etnic, cultural, religios sau de identitate sau că multinaționalitatea într-un singur stat ar trebui să cuprindă în mod necesar dreptul de a exprima și de a exercita identitatea națională chiar și pentru minorități. Adoptarea identității naționale în termeni de dezvoltare istorică a fost, în mod obișnuit, rezultatul unui răspuns al grupurilor influente nemulțumite de identitățile tradiționale datorate incoerenței dintre ordinea lor socială definită și experiența acestei ordini sociale de către membrii săi, rezultând într-o situație de anomie pe care naționaliștii încearcă să o rezolve. Această anomie are ca rezultat o societate sau societăți care reinterpretează identitatea, păstrând elemente care sunt considerate acceptabile și eliminând elementele considerate inacceptabile, pentru a crea o comunitate unificată. Această evoluție poate fi rezultatul unor probleme structurale interne sau rezultatul resentimentului de către un grup sau grupuri existente față de alte comunități, în special puterile străine care le controlează sau se crede că le controlează. Naționalismul înseamnă devoțiune pentru națiune. Este un sentiment care leagă oamenii împreună. Simbolurile și steagurile naționale, imnurile naționale, limbile naționale, miturile naționale și alte simboluri ale identității naționale sunt extrem de importante în naționalism.
Naționalismul este legat. de obicei, de două aspecte: identitatea națională, și auto-determinarea. Identitatea națională implică origine, etnicitate și valori culturale comune. Aut-determinarea presupune controlul complet al activităților interne și internaționale ale națiunii respective.
Națiunea presupune o populație mai omogenă din punct de vedere etnic și cultural, spre deosebire de stat care e o instituție mai degrabă politică și cu un grad mai mare de suveranitate.
Tendința actuală este să se trateze problemele naționaliste dintr-un punct de vedere al justiției internaționale, datorită recentelor războaie sângeroase cu tematică naționalistă și a fenomenelor teroriste, a ”ciocnirii” civilizațiilor și a tendințelor hegemonice. Există diferențe fundamentale între abordarea acestor probleme din punctul de vedere al justiției internaționale care insistă pe suveranitatea statelor, și abordarea cosmopolitană care ia în considerație limitarea și chiar anularea suveranității naționale. Astfel de abordări țin cont de probleme conexe naționalismului, precum drepturile teritoriale, frontiere, migrație, resurse și aspecte ecologice.
Leave a Reply