Problema pasagerului clandestin

În științele sociale, problema pasagerului clandestin este un tip de eșec al pieței care apare atunci când cei care beneficiază de resurse, bunuri publice și resurse comune nu le plătesc sau plătesc mai puțin decât trebuie. Exemple de astfel de bunuri sunt drumurile publice sau bibliotecile publice sau serviciile sau alte bunuri cu caracter comunal. Pasagerii clandestini reprezintă o problemă pentru resursele comune ale comunităților, deoarece le pot suprasolicita prin neplata pentru bunuri (fie direct prin comisioane sau taxe, fie indirect prin impozite). În consecință, resursele comune pot ajunge să fie insuficiente, suprautilizate sau degradate. În plus, s-a demonstrat că, în ciuda dovezilor că oamenii tind să fie cooperanți prin natură (un comportament prosocial), prezența pasagerilor clandestini determină deteriorarea cooperării, perpetuând problema pasagerului clandestin.

Problema pasagerului clandestin în științe sociale este întrebarea cum să limităm pasagerii clandestini și efectele lor negative în aceste situații. Un astfel de exemplu este problema de tip pasager clandestin când drepturile de proprietate nu sunt clar definite și impuse. Problema pasagerului clandestin este comună în cazul bunurilor publice care nu sunt exclusive și nu sunt rivale. Neexclusivitatea înseamnă că neplătitorii nu pot fi opriți să folosească sau să beneficieze de acestea. Consumul non-rival prevede că utilizarea unui bun sau serviciu de către un consumator nu reduce disponibilitatea acestuia pentru un alt consumator. Aceste caracteristici ale unui bun public au ca rezultat puține stimulente pentru consumatori de a contribui la o resursă colectivă, deoarece se bucură de beneficiile acestuia.

Un pasager clandestin se poate bucura de un bun care nu poate fi exclusic și non-rival, cum ar fi un sistem rutier furnizat de guvern, fără a contribui la plata pentru acesta. Un alt exemplu este dacă un oraș de coastă construiește un far, navele din mai multe regiuni și țări vor beneficia de el, chiar dacă nu contribuie la costurile acestuia și, astfel, sunt „pasageri clandestini” pe ajutorul de navigație. Un al treilea exemplu de consum non-exclusiv și non-rival ar fi o mulțime care urmărește artificiile. Numărul de telespectatori, fie că au plătit pentru divertisment sau nu, nu diminuează artificiile ca resursă. În fiecare dintre aceste exemple, costul excluderii neplătitorilor ar fi prohibitiv, în timp ce consumul colectiv al resursei nu scade cât timp este disponibil.

Deși termenul „pasager clandestin” a fost folosit pentru prima dată în teoria economică a bunurilor publice, concepte similare au fost aplicate în alte contexte, inclusiv negocieri colective, drept antitrust, psihologie, științe politice și vaccinuri. De exemplu, unii indivizi dintr-o echipă sau o comunitate își pot reduce contribuțiile sau performanța dacă cred că unul sau mai mulți alți membri ai grupului pot călători clandestin.

Stimulente

Stimulentul care stă la baza care generează problema pasagerului clandestin poate fi explicat prin aplicarea dilemei prizonierului, în contextul contribuției la un bun public. Să presupunem că două persoane ar trebui să împartă o contribuție la un serviciu public (cum ar fi pentru o secție de poliție), societatea beneficiind de contribuția lor. Conform dilemei prizonierului, din rezultatele acestui scenariu se pot trage anumite concluzii. Dacă ambele părți donează, ele sunt din buzunar și societatea beneficiază. Dacă o parte nu plătește (în speranța că altcineva va plăti), ea devine pasager clandestin, iar cealaltă va trebui să acopere costul. Dacă și cealaltă parte decide să devină pasager clandestin și niciunul nu plătește, atunci societatea nu primește niciun beneficiu. Acest lucru demonstrează că problema pasagerului clandestin este generată de dorința indivizilor de a-i lăsa pe alții să plătească atunci când ei înșiși pot primi beneficiul la cost zero. Acest lucru este întărit de teoria economică a alegerii raționale, care afirmă că oamenii fac alegeri care le oferă cel mai mare beneficiu. Prin urmare, dacă un serviciu sau o resursă este oferit gratuit, atunci un consumator nu va plăti pentru el.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)