Dunărea la cote critice: centralele nucleare afectate și paradoxul ploilor abundente

Scăderea excepțională a nivelului Dunării din vara anului 2026 a început să afecteze nu numai navigația, agricultura și alimentarea cu apă, ci și producția de energie electrică. Centralele nucleare amplasate pe malurile fluviului depind de volume foarte mari de apă pentru răcirea condensatoarelor și pentru evacuarea căldurii produse în timpul funcționării.

La 31 iulie 2026, două reactoare nucleare europene fuseseră oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării, iar oprirea altora devenise probabilă. Situația poate părea surprinzătoare, deoarece în unele regiuni ale Europei s-au înregistrat ploi puternice și chiar inundații locale. Explicația ține însă de distribuția geografică a precipitațiilor, de seceta acumulată în bazinul Dunării, de lipsa zăpezii din Alpi și, în anumite sectoare, de modificarea albiei fluviului.

Centralele nucleare europene care folosesc apa Dunării

În prezent, există trei amplasamente nucleare în exploatare care folosesc direct apa Dunării, însumând opt reactoare energetice:

Centrala nucleară Paks, Ungaria, are patru reactoare de tip VVER-440. Apa Dunării este pompată prin sistemul de răcire pentru condensarea aburului care a trecut prin turbine. În condiții normale, centrala folosește aproximativ 132 de metri cubi de apă pe secundă pentru răcirea condensatoarelor. (atomeromu.mvm.hu)

Centrala nucleară Kozloduy, Bulgaria, are două reactoare în exploatare, unitățile 5 și 6. Apa Dunării este utilizată în circuitul terțiar pentru răcirea condensatoarelor și nu intră în contact cu apa radioactivă din circuitul reactorului. (KZNPP)

Centrala nucleară Cernavodă, România, are două reactoare CANDU, fiecare cu o putere de aproximativ 700 MW. Apa necesară răcirii este preluată din Dunăre prin canalul Dunăre–Marea Neagră. (Nuclearelectrica)

Prin urmare, răspunsul numeric este: trei centrale nucleare, cu opt reactoare în exploatare, depind direct de apa Dunării.

Câte centrale sau reactoare au fost oprite?

Trebuie făcută diferența dintre oprirea unui reactor și oprirea întregii centrale. La data redactării, două reactoare, aflate în două centrale diferite, fuseseră oprite, dar niciunul dintre cele trei amplasamente nu era încă oprit complet.

Unitatea 1 de la Cernavodă

Nuclearelectrica a anunțat oprirea controlată a Unității 1 în dimineața zilei de 28 iulie 2026. Compania a motivat decizia prin „nivelul fără precedent de scăzut al Dunării”, asociat secetei severe. Oprirea a fost preventivă și s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără efecte asupra personalului, populației sau mediului.

Inițial fusese luată în calcul și oprirea Unității 2. După reevaluarea condițiilor hidrologice și a parametrilor tehnici, reactorul a rămas temporar conectat la rețea, fiind însă posibilă oprirea sa dacă nivelul apei continuă să scadă. (AGERPRES)

Unitatea 3 de la Paks

Operatorul centralei Paks a început oprirea Unității 3 în după-amiaza zilei de 29 iulie 2026, după ce nivelul Dunării la punctul de măsurare Paks a coborât la aproximativ –118 centimetri, sub minimul istoric anterior. (atomeromu.mvm.hu)

Problema nu consta numai în cantitatea totală de apă din fluviu. Operatorul a explicat că orificiile de aspirație ale unor pompe ajunseseră prea sus în raport cu suprafața apei. Astfel, chiar dacă prin albie mai curgea o cantitate considerabilă de apă, pompele nu o mai puteau prelua în condiții normale. Celelalte unități funcționau la putere redusă, iar oprirea completă a centralei Paks era considerată probabilă în următoarele zile, posibil la 3 august. (atomeromu.mvm.hu)

Centrala Kozloduy

La Kozloduy, cele două reactoare continuau să funcționeze conform programului. Centrala dispune de o stație de pompare amplasată într-un golf adânc, proiectată să asigure alimentarea cu apă și atunci când nivelul Dunării este foarte scăzut. Operatorul bulgar a constituit totuși o echipă specială de monitorizare a situației hidrologice. (KZNPP)

Așadar, la 31 iulie 2026, situația putea fi sintetizată astfel:

două reactoare oprite: Cernavodă 1 și Paks 3;
două centrale afectate prin oprirea câte unui reactor: Cernavodă și Paks;
nicio centrală oprită încă în totalitate;
Paks se apropia de o posibilă oprire completă;
Kozloduy funcționa normal.

De ce este necesară atât de multă apă?

Un reactor nuclear nu folosește apa fluviului drept combustibil și, în mod normal, apa Dunării nu intră în contact direct cu combustibilul nuclear. Cea mai mare parte este necesară pentru răcirea condensatoarelor din partea convențională a centralei.

Aburul pune în mișcare turbina, după care trebuie răcit și transformat din nou în apă. Acest proces necesită evacuarea unei cantități foarte mari de căldură. Cu cât debitul fluviului este mai mic și apa mai caldă, cu atât devine mai dificilă respectarea limitelor tehnice și de mediu.

Chiar și după oprirea reactorului trebuie evacuată căldura reziduală produsă de combustibil. Necesarul de apă este însă mult mai mic decât în timpul funcționării la putere maximă.

A plouat cu adevărat mai mult în întreaga Europă?

Afirmația că „a plouat mai mult decât în alți ani în toată Europa” nu este confirmată de datele hidrologice europene pentru prima parte a anului 2026. Este adevărat că au existat ploi torențiale, furtuni și inundații în anumite regiuni. Totuși, acestea nu înseamnă automat că întregul continent sau bazinul Dunării a primit mai multă apă decât în mod obișnuit.

Serviciul Copernicus a constatat că primăvara anului 2026 a fost mai uscată decât media în cea mai mare parte a Europei. Debitele sub medie au predominat în Europa Centrală și de Est, iar deficitul de precipitații s-a manifestat pe suprafețe extinse din bazinul Dunării. (Copernicus Climate Change Service)

Și în iunie, mari părți din Europa Occidentală, Centrală și Orientală au fost mai uscate decât media. Elveția, vestul Germaniei, Cehia, Slovacia, Ungaria și o parte a Balcanilor au înregistrat soluri uscate și debite scăzute. În același timp, România, Bulgaria sau Austria au putut avea furtuni locale și episoade de ploi abundente. (Copernicus Climate Change Service)

Prin urmare, nu există o contradicție reală între imaginile cu inundații locale și nivelul foarte scăzut al Dunării. Ploile pot fi intense, dar scurte, concentrate într-o regiune restrânsă și insuficiente pentru refacerea debitului întregului fluviu.

Principalele cauze ale nivelului scăzut

1. Precipitațiile au căzut în alte regiuni

Dunărea răspunde în primul rând la precipitațiile căzute în propriul său bazin hidrografic, care include sudul Germaniei, Alpii, Austria, Slovacia, Ungaria și statele din Balcani. Ploaia căzută în nordul Franței, Peninsula Iberică, Scandinavia sau în bazine hidrografice care se varsă în Atlantic și Marea Baltică nu contribuie la debitul Dunării.

Chiar în interiorul bazinului, ploile căzute în apropierea Deltei nu pot compensa lipsa apei din sectorul superior al fluviului.

2. Iarna alpină a fost foarte săracă în zăpadă

Un factor important a fost iarna 2025–2026, care a fost neobișnuit de blândă și uscată în Alpi. Serviciile meteorologice din Austria, Germania și Elveția au raportat cantități foarte mici de zăpadă, cu deficite de precipitații de până la 70% în unele regiuni. În nordul Alpilor a fost una dintre cele mai uscate ierni din ultimele decenii, iar în sudul Alpilor una dintre cele mai uscate din seria de observații analizată. (Geosphere)

Zăpada alpină funcționează ca un rezervor natural. Ea acumulează apă în timpul iernii și o eliberează lent primăvara și vara. Când stratul de zăpadă este redus, lipsește această contribuție constantă la debitul Dunării.

3. Seceta are „memorie”

Nivelul unui fluviu nu este determinat numai de ploaia din ultimele zile. După luni de secetă, solurile, pânzele freatice, lacurile și afluenții sunt deficitari.

Primele ploi sunt absorbite de sol și de vegetație. O parte se evaporă, iar numai după refacerea rezervelor subterane începe să ajungă o cantitate importantă și constantă în râuri. De aceea, câteva furtuni nu pot anula imediat un deficit hidrologic acumulat în timpul iernii și al primăverii.

Observatorul European al Secetei indica, la jumătatea lunii iulie, condiții de secetă sau avertizare pe o zonă care se întindea din Franța și sudul Germaniei până în Austria, Ungaria, România și Balcani. (Joint Research Centre)

4. Temperaturile ridicate măresc pierderile de apă

Căldura intensă accelerează evaporarea din lacuri, râuri și soluri, precum și transpirația plantelor. O parte mai mare din apa provenită din precipitații revine astfel în atmosferă înainte de a ajunge în Dunăre.

Temperaturile ridicate au și un al doilea efect asupra centralelor: apa fluviului devine mai caldă, iar capacitatea sa de a prelua căldură scade. Centrala poate fi obligată să reducă puterea chiar înainte ca debitul să atingă minimul absolut, pentru a nu depăși temperatura maximă permisă a apei evacuate.

5. Albia Dunării s-a adâncit în anumite sectoare

În zona Paks, operatorul centralei a indicat și o cauză structurală: adâncirea treptată a albiei. Barajele construite în amonte rețin o parte din sedimente, în timp ce curentul continuă să transporte materialul existent în sectorul maghiar. Dragările efectuate în trecut au contribuit, de asemenea, la modificarea profilului albiei. (atomeromu.mvm.hu)

Prin urmare, nivelul măsurat la miră poate scădea chiar și atunci când modificarea debitului nu este la fel de mare. Trebuie diferențiate două noțiuni: debitul, adică volumul de apă care trece într-o secundă, și cota, adică înălțimea suprafeței apei față de un reper local.

În vara anului 2026 au acționat probabil ambele fenomene: debitul a fost foarte mic, iar adâncirea albiei a coborât suplimentar cota apei în anumite puncte.

Situația din sectorul românesc

La intrarea Dunării în România, debitul scăzuse la aproximativ 1.650 de metri cubi pe secundă, față de o medie multianuală a lunii iulie de aproximativ 4.750 de metri cubi pe secundă. Prognozele indicau posibilitatea scăderii spre 1.500 de metri cubi pe secundă la începutul lunii august. (Reuters)

Aceste valori explică de ce problema nu poate fi redusă la nivelul local al apei din apropierea Cernavodă. Este vorba despre un deficit care s-a format în întregul bazin superior și mijlociu al Dunării și care s-a propagat treptat în aval.

Concluzie

La 31 iulie 2026, nivelul scăzut al Dunării determinase oprirea a două reactoare nucleare: Cernavodă 1 și Paks 3. Alte reactoare funcționau la putere redusă sau se aflau sub monitorizare, iar centrala Paks se apropia de o posibilă oprire completă. Kozloduy continua să funcționeze datorită configurației sistemului său de pompare.

Cauza principală nu este lipsa absolută a ploilor pe întregul continent, ci deficitul de precipitații din regiunile relevante pentru Dunăre, acumulat în timpul iernii și al primăverii. La acesta s-au adăugat stratul redus de zăpadă din Alpi, temperaturile ridicate, evaporarea intensă, refacerea lentă a rezervelor subterane și adâncirea albiei în anumite sectoare.

Episoadele de ploaie abundentă și inundațiile locale pot coexista, așadar, cu o secetă hidrologică severă. Pentru ridicarea durabilă a nivelului Dunării nu sunt suficiente câteva furtuni, ci sunt necesare precipitații moderate și repetate pe suprafețe extinse ale bazinului superior și mijlociu, precum și refacerea rezervelor de apă din sol și din subteran.