Efectul IA apare atunci când privitorii ignoră comportamentul unui program de inteligență artificială argumentând că nu este inteligență reală.
Autoarea Pamela McCorduck scrie: „Face parte din istoria domeniului inteligenței artificiale faptul că de fiecare dată când cineva și-a dat seama cum să facă un computer să facă ceva – să joace dame bine, să rezolve probleme simple, dar relativ informale – a existat un cor de critici care să spună. , „asta nu este gândire”. Cercetătorul Rodney Brooks se plânge: „De fiecare dată când descoperim o bucată din ea, nu mai este magică; spunem: „Oh, asta este doar un calcul.”
„Efectul IA” este acea linie de gândire, tendința de a redefini IA pentru a însemna: „IA este tot ceea ce nu a fost făcut încă”. Aceasta este percepția greșită comună a publicului, că, de îndată ce IA rezolvă cu succes o problemă, acea metodă de soluționare nu mai este în domeniul IA. Geist îl creditează pe John McCarthy ca dându-i acestui fenomen numele „efectul IA”.
McCorduck numește un „paradox ciudat” faptul că „succesele practice ale inteligenței artificiale, programele de calcul care au obținut un comportament inteligent, au fost curând asimilate în orice domeniu de aplicație în care s-au dovedit a fi utile și au devenit parteneri tăcuți alături de alte abordări de rezolvare a problemelor, ceea ce a lăsat ca crcetătorii IA să se ocupe doar de „eșecuri”, nucile dure care încă nu au putut fi sparte.”
Teorema lui Tesler spune că:
„IA este tot ceea ce nu s-a făcut încă”.
— Larry Tesler
Douglas Hofstadter citează acest lucru, la fel ca mulți alți comentatori.
Atunci când problemele nu au fost încă formalizate, ele pot fi caracterizate încă printr-un model de calcul care include calcul uman. Sarcina de calcul a unei probleme este împărțită între un computer și un om: o parte este rezolvată de computer și cealaltă parte este rezolvată de un om. Această formalizare este denumită mașină Turing asistată de om.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns