Bruno Latour respinge ideea că realitatea fizică există independent de actul nostru de cunoaștere: „În mod similar, în ultimul capitol am încercat să examinăm funcționarea microproceselor fără să ne angajăm într-o abordare pozitiv realistă sau relativistă”. Activitatea într-un laborator științific este eminamente colectivă. Latour și Woolgar, în Laboratory Life. The Social Construction of Scientific Facts, consideră că epistemologia din știință nu este necesară pentru a garanta existența unei realități fizice independente de observația noastră, numai existența altor observatori.
O filosofie nerealistă a științei nu poate scăpa de solipsism. Dar Latour nu este solipsist. Dacă nu credem că toate observațiile reflectă o realitate în afara observatorului, trebuie să luăm în considerare și ideea realității fizice a observațiilor privind semenii noștri ca neconcludentă. Dar atunxi nu există modalități de a ști dacă există alți oameni, ce gândesc sau observă, și astfel ajungem la solipsism.
Latour și Woolgar merg pe epistemologia constructivistă, prin analizarea procesului de cercetare științifică până la citirile instrumentelor și discuțiile oamenilor de știință, dar nu au aplicat-o și la propriile lor discuții cu oamenii de știință. Și, a acceptat cuvintele interlocutorilor săi ca realist filosofice.
Conform epistemologiei constructiviste a lui Latour, adevărul științific este construit social de oameni. Dar ce a fost înainte de apariția oamenilor? Latour argumentează că nu există o distincție clară între realitatea fizică și reprezentarea noastră care este cel mult o dublare inutilă a realității.
Dificultățile epistemologiei constructiviste devin și mai mari în cazurile în care partea descrisă a naturii se schimbă în timp. Pentru a explica schimbarea cunoștințelor noastre despre natură în timp, Latour și Woolgar au conceput „divizarea și inversarea”. O epistemologie care, conform lui Verloren van Themaatm, confundă reprezentarea lucrurilor cu lucrurile însăși.
Latour argunentează poziția lui prin dificultățile pe care le prezintă teoria relativității și mecanica cuantică pentru o epistemologie realistă. Dar Einstein a descris realismul său epistemologic în mai multe rânduri: „El (omul de știință) apare, probabil, epistemologului sistematic ca un tip oportunist fără scrupule: ca un realist în măsura în care încearcă să descrie o lume independentă de actele de percepție; ca idealist în măsura în care se uită la concepte și teorii ca la invențiile libere ale spiritului uman (nu logic derivabile din ceea ce este dat în mod empiric); ca pozitivist în măsura în care el consideră că conceptele și teoriile sale sunt justificate doar în măsura în care ele furnizează o reprezentare logică a relațiilor dintre experiențele senzoriale. Poate chiar să apară ca un platonist ox pitagorean, în măsura în care consideră punctul de vedere al simplității logice ca un instrument indispensabil și eficient de cercetare.” În privința dificultăților epistemologic realiste ale mecanicii cuantice, caracterului contra-intuitiv al fenomenelor specifice se datorează în principal faptului că orice observaie modifică starea entității observate.
Un alt argument al lui Latour în favoarea epistemologiei constructiviste este caracterul ontologic fluid: „Multe dintre substanțele (și analogii lor) … sunt brevetate. Substanțele „descoperite” în laborator sunt descrise în textele brevetelor ca fiind „inventate”. Acest lucru demonstrează că situația ontologică este foarte rar posibil să fie rezolvată în cele din urmă: în funcție de interesele predominante ale părților în cauză, „aceeași” substanță poate primi un nou statut”. Confuzia pare să fie aici între existența unei substanțe în sine și prepararea ei (în acest caz, în laborator).
Lasă un răspuns