Legitimitatea descriptivă se referă la credința oamenilor despre autoritatea politică. Max Weber ( The Theory of Social and Economic Organization, 1964)) neagă criteriile normative ale legitimității. El consideră că un regim politic este legitim dacă participanții cred în el. Astfel, legitimitatea implică credința și dorința de supunere. Credința se poate datora faptului că participanții așa s-au obișnuit (tradiția), au încredere în conducători (carisma), sau au încredere în reguli. Într-o societate, credința este mai puternică decât interesele personale sau regulile.
Legitimitatea normativă se referă la valori măsurabile ale acceptabilității sau justificării puterii politice, în special justificarea forței coercitive. Organismele politice pot fi autorități fără a avea legitimitate, apelând la reguli și la supunere, cât timp întrunesc un consimțământ suficient de mare. Se consideră că o autoritate politică (un stat) poate crea reguli pe care cetățenii nu sunt obligați să le respecte (Ronald, Dworkin, Law’s Empire, 1986).
Legitimitatea normativă nu trebuie confundată cu justiția. Ea este definită uneori ca un criteriu al minimei justiții. Alți experți consideră că dacă autoritatea unui stat nu este adesea justă, atunci nu este legitimă din punct de vedere moral, o idee considerată eronată de alții care afirmă că este incorectă aici ideea de moralism politic.
John Rawls (Reply to Habermas, 1995) afirmă că, deși justiția și legitimitatea sunt legate având același set de valori, au domenii diferite, legitimitatea impunând mai puține constrângeri. Un stat poate fi legitim dar injust sau să nu reușească să impună o ordine socială, dar invers nu este posibil.
Un regim politic pur normativ este prea limitat în îțelegerea proceselor, iar o legitimitate pur descriptivă neglijează credințele de ordin secundar ale oamenilor despre legitimitatea acestuia în general. Conform lui David Beetham (The Legitimation of Power, 1991), ”o putere nu este legitimă pentru că oamenii cred în legitimitate, ci pentru că ea poate fi justificată în termenii credințelor lor”.
Lasă un răspuns