Hegemonia media

Hegemonia media este un proces perceput prin care anumite valori și moduri de gândire promulgate prin media devin dominante în societate. Este văzută în special ca o consolidare a sistemului capitalist. Hegemonia media a fost prezentată ca influențând modul în care reporterii din media – ei înșiși supuși valorilor și normelor predominante – selectează știrile și le transmit.

O formă de hegemonie

Conceptul de hegemonie, propus pentru prima dată de Antonio Gramsci, se referă la conducerea morală, filozofică și politică a unui grup social, care nu este dobândită prin forță, ci printr-un consimțământ activ al altor grupuri sociale, obținut prin preluarea controlului asupra culturii și ideologiei. . În acest proces, grupul social de conducere își exercită impactul și își câștigă legitimitatea în principal prin mecanisme sociale precum educația, religia, familia și media. Pe baza definiției hegemoniei, hegemonia media înseamnă dominarea anumitor aspecte ale vieții și gândirii prin pătrunderea unei culturi dominante și a valorilor acesteia în viața socială. Cu alte cuvinte, hegemonia media servește ca un model crucial al culturii, valorilor și ideologiei societății (Altheide, 1984).

De exemplu, departamentele de știri de televiziune sunt considerate ca extensii ale unei ordini economice capitaliste (Hall, 1979). Produsele media conțin mesaje care transmit natura societății, natura relației de producție în cadrul media și domeniul instituțiilor și al procesului social (Golding, 1979). Prin urmare, este crucial să decodificăm media pentru a descoperi ideologia capitalistă latentă din produsele media și, mai important, pentru a realiza rolul media ca instrumente de producere a mărfurilor într-o ordine economică capitalistă târzie.

Altheide (1984) a avertizat împotriva aplicării „necritice” a paradigmei hegemoniei media la acoperirea știrilor de televiziune.

Rezultatele hegemoniei media

Se spune că hegemonia media operează în mai multe moduri în cadrul știrilor. În primul rând, socializarea reporterilor, inclusiv îndrumarea, normele de lucru și orientările, va fi influențată în mare măsură de ideologia dominantă (Mueller, 1973). Socializarea jurnaliștilor înseamnă că aceștia sunt socializați în norme profesionale și organizaționale (Gieber, 1960). Și unele valori și norme de bază pe care le împărtășesc sunt influențate de ideologie, deoarece este greu să fii independent de cultura pe care o modelează clasa dominantă (Gans, 1979). Deși jurnaliștii susțin că sunt autonomi față de statul și forțele de marketing și că sunt întotdeauna de partea publicului ca instrument social, este de netăgăduit că ideologia și controlul intereselor economice pătrund în asumarea, orientările și procedura reporterilor care sunt producatorii directi de știri. Jurnaliştii pot facilita în mod inconştient hegemonia ideologică prin modul în care folosesc categoriile şi simbolurile culturale (Chaney, 1981).

În plus, reporterii sunt înclinați să aleagă și să raporteze acele probleme care sunt favorabile ideologiei dominante și status quo-ului. Acest proces de selecție împiedică schimbarea socială prin difuzarea unor știri conservatoare către public (Golding, 1981). În mare măsură, formarea opiniei publice se bazează pe informațiile difuzate de media de știri orientate spre status quo.

În cele din urmă, reporterii tind să raporteze acele știri care susțin națiunea lor și sunt negative pentru națiunile străine în comunicarea globalizată. Se crede că știrile cu prejudecăți vor împiedica schimbarea socială internațională (Artz, 2012). Presa de știri poate modela stereotipuri negative ale țărilor străine. Valorile și ideologia sunt diseminate prin comunicarea socială internațională pentru a exercita un impact asupra oamenilor din națiunile străine.

Referințe

Altheide, David. L (Summer 1984). „Media Hegemony. A Failure of Perspective”. The Public Opinion Quarterly. 48 (2): 476–490. doi:10.1086/268844. JSTOR 2749038.
Artz, L., & Yahya, R. K. (2012). Globalization, media hegemony and social class. Globalization of Corporate Media Hegemony, The: Evaluating California’s Imprisonment Crisis, 1.
Chaney, D. (1981). Public opinion and social change: The social rhetoric of documentary and the concept of news. Mass Media and Social Change. Beverly Hills: Sage, 115-36.
Gans, H. J. (1979). Deciding what’s news: A study of CBS evening news, NBC nightly news, Newsweek, and Time. Northwestern University Press.
Gieber, W. (1960). Two communicators of the news: A study of the roles of sources and reporters. Social Forces, 39(1), 76-83.
Golding, P., & Murdock, G. (1979). Ideology and the mass media: the question of determination. Ideology and Cultural Production, 198-224.
Golding, P. (1981). The missing dimensions: News media and the management of social change. Mass Media and Social Change. Beverly Hills: Sage, 1981, 63-81.
Gramsci, A. (1971). Selections form the prison notebook, edited and translated by Quintin Hoare & Goffrey Nowell Smith.
Hall, S. (1977). Culture, the media and the ideological effect. Arnold.
Mueller, C. (1973). The politics of communication: A study in the political sociology of language, socialization, and legitimation.Oxford University Press, USA .