Într-un registru mai general, apar o mulțime de aspecte legate de fenomenul imigrației, care țin de etică, definirea și statutul moral al refugiaților, dacă și când este bine să se folosească forța de muncă străină, responsabilitatea țărilor dezvoltate, drepturile imigranților, dacă și cum sunt acceptați aceștia.
Cel mai important argument împotriva acceptării imigranților este prezervarea culturii naționale. David Miller, în “Immigration: The Case for Limits” (Contemporary Debates in Applied Ethics, 2014) afirmă că ”Cultura publică a unei țări este un lucru pe care oamenii sunt interesați să o controleze: ei doresc să fie capabili să modeleze modul în care națiunea lor se dezvoltă, inclusiv valorile care sunt incluse în cultura publică. S-ar putea să nu reușească, bineînțeles: trăsăturile culturale valoroase pot fi erodate de forțele economice și de alte forțe care se sustrag controlului politic. Dar ar putea avea cu siguranță un motiv bun de a încerca, în special, să mențină continuitatea culturală în timp, astfel încât să se poată vedea pe ei înșiși ca purtători ai unei tradiții culturale identificabile care se întinde din punct de vedere istoric înapoi „.
O imigrație este cu atât mai mare și are efecte cu atât mai rapide și mai dramatice, cu cât este mai mare discrepanța economică și culturală dintre țara de origine și cea de destinație, afirmă S. Huntington în ”Who Are We?” (2004), considerând acest aspect un motiv puternic pentru restrângerea imigrației.
Acest argument implică o serie de întrebări empirice și morale: care ar fi numărul maxim admisibil? există divergențe ireconciliabile între culturile imigranților și a populației din țara de destinație? vor putea fi asimilați imigranții, sau eventuala inadaptare lor la noua cultură va crea probleme grave atât pentru populație cât și pentru imigranți? cât de mari și dăunătoare vr fi schimbările culturale induse de noii veniți?
Adepții imigrației susțin că de obicei se exagerează valorile culturale și de identitate ale țării de destinație, că teama de imigranți este irațională, și că cultura și identitatea unei țări se schimbă oricum, în permanență, chiar și fără imigranți. În plus, se pune întrebarea dacă este moral să restrângi imigrația chiar și în numele unei prezervări culturale și de identitate, mai ales în cazul țărilor dezvoltate și atunci când țara de origine este o fostă colonie a țării de destinație.
Lasă un răspuns