Impactul energiilor regenerabile asupra relațiilor dintre state

Pe lângă implicațiile pentru natura și stabilitatea relațiilor energetice și discuțiile cu potențialii câștigători și învinși, literatura despre geopolitica energiei regenerabile evidențiază, de asemenea, câteva aspecte care sunt relevante pentru domeniul mai larg al relațiilor internaționale. Unii autori notează că declinul petrostatelor va avea consecințe complexe pentru sistemul internațional de stat. Overland și colab. susțin că declinul combustibililor fosili va avea consecințe geopolitice mai mari decât creșterea surselor regenerabile pentru relațiile internaționale.

Una dintre principalele implicații discutate în literatură este democratizarea multor țări. După cum Sweijs și colab.sugerează că o scădere a veniturilor din străinătate pentru statele rentiere ar putea duce la răsturnarea conducătorilor lor și la apariția unor guverne mai democratice, cu condiția ca populația să fie pregătită pentru o astfel de dezvoltare. În plus, generarea descentralizată reduce controlul centralizat de către elitele politice și economice și astfel ajută la realizarea unui echilibru de putere între „elite” și „oameni obișnuiți” – o caracteristică cheie care distinge sistemele politice democratice de cele autoritare. Dacă aplicăm Teoria Păcii Democratice, care postulează că democrațiile nu se angajează în războaie cu alte democrații, apariția unui număr mai mare de regimuri democratice ar trebui să conducă și la relații internaționale mai pașnice.

Mulți cercetători văd un sistem energetic bazat pe energie regenerabilă ca fiind mai simetric decât unul dominat de combustibili fosili, în care relațiile cerere-ofertă între state sunt elemente cheie, deoarece sunt distribuite mai uniform pe tot globul. În plus, energia regenerabilă este considerată a fi favorabilă „democrației energetice”, deoarece sursele regenerabile implică procese mai democratice decât combustibilii fosili în gestionarea, distribuția și utilizarea lor. O lume cu un sistem energetic „democratizat” ar trebui, de asemenea, să se bucure de o stabilitate geopolitică sporită. Casertano face o paralelă cu noile tehnologii digitale și susține că energia regenerabilă democratizează aprovizionarea cu energie și creează noi structuri de rețea care pot fi numite „internetul energiei”. Rifkin discută despre modul în care extinderea desfășurării energiei regenerabile poate duce la o „A treia revoluție industrială” și poate face sistemul energetic internațional mai egalitar datorită distribuției mai uniforme a resurselor de energie regenerabilă în comparație cu combustibilii fosili.

Gruenig și Lombardi susțin că marile proiecte de energie regenerabilă vor modifica în mod inevitabil alianțele geopolitice existente. Potrivit lui Criekemans, investițiile în surse regenerabile și noile tehnologii ar putea forma noi centre de putere geopolitică, care ar conduce fie la o ordine mondială cu câteva mari puteri – cel mai probabil inclusiv China și/sau SUA – fie la o lume unde puterea geopolitică ar fi distribuită mai egal între multe țări. În lucrarea sa ulterioară, Criekemans introduce conceptul unui sistem duo-multipolar în care China și SUA ar juca roluri cheie datorită investițiilor lor în cercetare și dezvoltare în energie regenerabilă și deținerea de materiale cu pământuri rare.

De Ridder consideră că o tranziție energetică va împinge sistemul internațional către o mai mare multipolaritate. Reusswig și colab. susțin că tipurile de actori și puterea lor de a influența luarea deciziilor într-un sistem de energie regenerabilă sunt diferite de cele dintr-un sistem bazat pe combustibili fosili în mai multe moduri. ONG-urile de mediu și consumatorii individuali de energie sunt văzuți ca fiind mai puternici în contextul energiei regenerabile în comparație cu rolurile pe care le joacă în sistemul bazat pe combustibili fosili. Acest lucru se datorează faptului că toți acești jucători sunt de așteptat să fie mai numeroși într-un sistem de energie regenerabilă, există un grad mai mare de descentralizare și o distribuție mai egală a puterii între ei. Comentarii similare pot fi făcute cu privire la rolul actual al organizațiilor internaționale precum AIE și IRENA, care se așteaptă să prolifereze și să câștige în importanță într-un sistem bazat pe surse regenerabile. Acest lucru, la rândul său, este de așteptat să transforme contextul și dinamica securității.

Există, de asemenea, un alt tip de literatură care susține că acele țări care desfășoară energie regenerabilă pe scară largă pot beneficia în mod semnificativ de cooperare între ele. Huebner explică ideea că energia regenerabilă ar trebui să conducă la apariția de noi tipuri și niveluri de colaborare regională. Endeo presupune că într-o lume cu mai multă energie regenerabilă, cooperarea dintre statele mediteraneene este probabil să crească. Și totuși, Dreyer susține că politica energiei regenerabile a rămas în mare măsură limitată în granițele naționale și nu a oferit o bază, de exemplu, pentru politica diplomatică a UE. Dar ea recunoaște, de asemenea, că UE, mai degrabă decât Orientul Mijlociu, poate deveni o forță gravitațională în ceea ce privește exporturile de energie pentru multe țări din regiunea mai largă. Și totuși, este posibil să se obțină câștiguri mari din cooperare în faza finală a tranziției energetice, în timp ce tranziția în sine va fi probabil „dependentă de cale mai degrabă decât revoluționară, cumulativă mai degrabă decât complet substitutivă” (Sovacool, p. 212). ) din cauza complexității sale și a rezistenței probabile din partea operatorilor din sistemul energetic internațional existent.

În plus, tranziția globală la energia regenerabilă poate întări procesele de regionalizare în sistemul energetic internațional. Guler şi colab. prezintă un cadru conceptual numit „ Huburi Regionale de Energie” în care se discută avantajele stabilirii de alianțe regionale (state sau provincii) care să investească și să ajute la îmbunătățirea capacității de transport pentru comerțul interregional de energie electrică. Acest lucru ar spori interdependența dintre state și ar avea efecte de propagare pozitive pentru stabilitatea geopolitică. În mod similar, Scholten și Bosman introduc conceptul de „comunități de rețea” care pot asigura securitatea energetică și pot pune bazele păcii și stabilității regionale, deși diferențele de putere politică și economică dintre membri vor trebui gestionate.

Sursa: Roman Vakulchuka, Indra Overlanda, Daniel Scholtenb, Renewable energy and geopolitics: A review, în Renewable and Sustainable Energy Reviews, Volume 122, April 2020, 109547, https://doi.org/10.1016/j.rser.2019.109547, licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2022 MultiMedia Publishing, Geopolitica resurselor energetice regenerabile, volumul 1