Index de citări academice

Un index de citare este un fel de index bibliografic, un index de citări între publicații, care permite utilizatorului să stabilească cu ușurință ce documente ulterioare citează ce documente anterioare. O formă de index de citare se găsește pentru prima dată în literatura religioasă ebraică din secolul al XII-lea. Indecșii de citări legale se găsesc în secolul al XVIII-lea și au fost popularizați de citatori precum Shepard’s Citations (1873). În 1961, Institutul pentru Informații Științifice (ISI) al lui Eugene Garfield a introdus primul index de citare pentru lucrările publicate în reviste academice, mai întâi Science Citation Index (SCI), iar mai târziu Social Science Citation Index (SSCI) și Arts and Humanities Citation Index. (AHCI). Societatea Chimică Americană și-a transformat Serviciul de rezumate chimice tipărite (înființat în 1907) în SciFinder accesibil pe internet în 2008. Prima indexare automată a citărilor a fost realizată de CiteSeer în 1997 și a fost patentată. Alte surse pentru astfel de date includ Google Scholar, Microsoft Academic, Elsevier’s Scopus și iCite de la National Institutes of Health.

Istorie

Cel mai vechi index de citare cunoscut este un index de citări biblice din literatura rabinică, Mafteah ha-Derashot, atribuit lui Maimonide și datând probabil din secolul al XII-lea. Este organizat alfabetic după fraze biblice. Indecții de citări biblice ulteriori sunt în ordinea textului canonic. Acești indecși de citare au fost utilizați atât pentru studiu general, cât și pentru studiu juridic. Indexul citărilor talmudice En Mishpat (1714) a inclus chiar și un simbol pentru a indica dacă o decizie talmudică a fost anulată, la fel ca în Citările lui Shepard din secolul al XIX-lea. Spre deosebire de indecșii moderni de citare academică, au fost indexate doar referințele la o singură lucrare, Biblia.

În literatura juridică engleză, volumele de rapoarte judiciare au inclus liste de cazuri citate în acel volum, începând cu Raymond’s Reports (1743) și urmate de Douglas’s Reports (1783). Simon Greenleaf (1821) a publicat o listă alfabetică a cazurilor cu note despre deciziile ulterioare care afectează autoritatea precedentă a deciziei inițiale. Aceste tabele timpurii de citări legale („citatori”) au fost urmate de un index mai complet, cu lungimea cărții, Table of Cases…California… al lui Labatt (1860) și în 1872 de Tabelul de cazuri al lui Wait… New York. … Cel mai important și cel mai cunoscut index de citare pentru cauzele juridice a fost lansat în 1873 odată cu publicarea Citărilor lui Shepard.

William Adair, un fost președinte al Shepard’s Citations, a sugerat în 1920 că indecșii de citare ar putea servi ca instrument pentru urmărirea literaturii de știință și inginerie. După ce a aflat că Eugene Garfield avea o opinie similară, Adair a corespondat cu Garfield în 1953. Corespondența l-a determinat pe Garfield să examineze indecșii lui Shepard’s Citations ca un model care ar putea fi extins la științe. Doi ani mai târziu, Garfield a publicat „Citation indexes for science” în revista Science. În 1959, Garfield a început o afacere de consultanță, Institutul pentru Informații Științifice (ISI), în Philadelphia și a început o corespondență cu Joshua Lederberg despre această idee. În 1961, Garfield a primit un grant de la Institutul Național de Sănătate din SUA pentru a compila un index de citare pentru genetică. Pentru a face acest lucru, echipa lui Garfield a adunat 1,4 milioane de citări din 613 reviste. Din această lucrare, Garfield și ISI au produs prima versiune a lui Science Citation Index, publicată ca și carte în 1963.

Servicii majore de indexare a citărilor

Indecșii de citări academice cu scop general, bazați pe abonament, includ:

• Web of Science de la Clarivate Analytics (anterior Intellectual Property and Science a lui Thomson Reuters)
• Scopus de la Elsevier, disponibil numai online, care combină în mod similar căutarea subiectelor cu căutarea și urmărirea citărilor în științe naturale și științe sociale.

Fiecare dintre acestea oferă un index de citări între publicații și un mecanism pentru a stabili ce documente citează ce alte documente. Ele nu sunt cu acces deschis și diferă foarte mult ca și cost: Web of Science și Scopus sunt disponibile prin abonament (în general pentru biblioteci).

În plus, CiteSeer și Google Scholar sunt disponibile gratuit online.

Există, de asemenea, mai multe servicii de indexare a citărilor cu acces deschis, specifice subiectului, cum ar fi:

1. INSPIRE-HEP care acoperă fizica energiei înalte,
2. PubMed, care acoperă științele vieții și subiecte biomedicale și
3. Astrophysics Data System care acoperă astronomia și fizica.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)