Home » Articole » Articole » Știință » Psihologie » Inteligența emoțională » Inteligența socială

Inteligența socială

Orator la Colțul Vorbitorilor din Londra
Sursa https://en.wikipedia.org/wiki/File:Orator_at_Speakers_Corner,_London,_with_crowd,_1974.jpg

 

Inteligența socială este capacitatea de a te cunoaște pe sine și de a-i cunoaște pe ceilalți. Inteligența socială se dezvoltă din experiență cu oamenii și învățând din succese și eșecuri în cadrul social. Este mai frecvent denumită „tact”, sau „bun simț”. Omul de științe sociale Ross Honeywill consideră că inteligența socială este o măsură agregată de conștientizare socială, convingeri sociale evoluate și atitudini și o capacitate și un apetit de a gestiona schimbările sociale complexe. Psihologul Nicholas Humphrey consideră că inteligența socială este, mai degrabă decât inteligența măsurabilă, cea care definește cine suntem ca oameni.

Definiția inițială a lui Edward Thorndike în 1920 este „abilitatea de a înțelege și de a gestiona oamenii, de a acționa cu înțelepciune în relațiile umane”. Este echivalent cu inteligența interpersonală, unul dintre tipurile de inteligență identificate în teoria lui Howard Gardner despre inteligențele multiple și strâns legată de teoria minții. Unii autori au restricționat definiția pentru a trata doar cunoștințele de situații sociale, poate mai bine numite cogniție socială sau inteligență de marketing social, întrucât se referă la strategii și tactici de publicitate socio-psihologică în trend. Potrivit lui Sean Foleno, inteligența socială este competența unei persoane de a înțelege în mod optim mediul înconjurător și de a reacționa corespunzător pentru o conduită de succes social. Este important să notăm că există mai multe definiții, deoarece nu există încă un consens complet asupra definiției operaționale a inteligenței sociale.

Ipoteza inteligenței sociale afirmă că inteligența socială, adică socializarea complexă, cum ar fi politica, romantismul, relațiile de familie, certurile, colaborarea, reciprocitatea și altruismul (1) a fost forța motrice în dezvoltarea dimensiunii creierelor umane și (2) astăzi ne oferă capacitatea de a folosi acele creiere mari în circumstanțe sociale complexe. Această ipoteză susține că cerințele de a trăi împreună este ceea ce determină nevoia noastră de inteligență și că inteligența socială este o adaptare evolutivă pentru a face față situațiilor sociale extrem de complexe, precum și pentru a obține și menține puterea în grupurile sociale. Arheologul Steve Mithen consideră că există două perioade cheie de evoluție a creșterii creierului uman care contextualizează ipoteza inteligenței sociale. Primul a fost în urmă cu aproximativ două milioane de ani, când creierul a mai mult decât dublat ca mărime. Mithen consideră că această creștere se datora faptului că oamenii trăiau în grupuri mai mari, mai complexe și trebuiau să țină evidența mai multor persoane și relații. Aceste schimbări au necesitat o capacitate mentală mai mare și, la rândul ei, o dimensiune mai mare a creierului.

A doua perioadă cheie de creștere a dimensiunii creierului uman s-a produs între 600.000 și 200.000 de ani în urmă, când creierul a ajuns la dimensiunea sa modernă. Deși această creștere nu este încă complet explicată, Mithen consideră că este legată de evoluția limbii. Limbajul poate fi cea mai complexă sarcină cognitivă pe care o întreprindem. Limbajul este direct legat de inteligența socială, deoarece este folosit în primul rând pentru a media relațiile sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *