John Maynard Keynes a avut ocazia să vadă în anii 1920 corectitudinea tezelor sale: reparațiile sunt doar foarte parțial plătite, precum și datoriile de război și situația economică din Europa nu este foarte înfloritoare. În cartea sa Tract on Monetary Reform of 1923, el a subliniat, printre alte idei (1), că inflația poate duce la revoluție, că reforma monetară este necesară pentru a reconstrui Europa și că este mai bine să devalorizezi decât să recurgi la deflație.
În această perspectivă, el se opune lui Churchill (2) când acesta din urmă, după multe ezitări, revine la standardul aur cu o paritate ce datează de pe vremea lui Isaac Newton și se angajează într-o politică de deflație care provoacă greve și probleme economice. Acest episod l-a inspirat să scrie o altă carte: The Economic Consequences of Mr. Churchill (1925). Dacă Keynes se opune etalonului de aur în această perioadă, este pentru că constată că acesta obligă țările aflate în dificultate să suporte toată ajustarea, scufundându-le în depresie. Această preocupare este o caracteristică constantă a planurilor sale de reformare a sistemului monetar mondial.
Referințe
- (1) M. Beaud M. Dostaler, 1993, La pensée économique depuis Keynes, Michel Beaud, Gilles Dostaler, Points économie édition utilisée 1996
- (2) În fapt, Churchill a fost cu greu convins și a cedat opiniei dominante pe care o va regreta mai târziu. Churchill nu era un specialist în economie.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns