Deși lupta pentru salariile bănești dintre indivizi și grupuri este adesea considerată că determină nivelul general al salariilor reale, este, de fapt, preocupată de un obiect diferit. Deoarece există o mobilitate imperfectă a forței de muncă, iar salariile nu tind spre o egalitate exactă a avantajului net în diferite ocupații, orice individ sau grup de indivizi, care consimt la o reducere a salariilor bănești în raport cu ceilalți, va suferi o reducere relativă a salariile reale, ceea ce este o justificare suficientă pentru ca ei să i se opună. Pe de altă parte, ar fi imposibil să se opună oricărei reduceri a salariilor reale din cauza unei schimbări a puterii de cumpărare a banilor care îi afectează deopotrivă pe toți lucrătorii; și, de fapt, reducerile salariilor reale care apar în acest mod nu sunt, de regulă, supuse opoziției decât dacă se procedează într-un grad extrem. Mai mult decât atât, o opoziție la reducerile salariilor bănești care se aplică anumitor industrii nu ridică aceeași barieră de netrecut pentru o creștere a ocupării forței de muncă agregate care ar rezulta dintr-o opoziție similară la orice reducere a salariilor reale.
Cu alte cuvinte, lupta pentru salariile monetare afectează în primul rând distribuția salariului real agregat între diferitele grupuri de muncă, și nu valoarea medie a acestuia pe unitatea de muncă, care depinde, după cum vom vedea, de un set diferit de forțe. Efectul combinării din partea unui grup de lucrători este de a proteja salariul real relativ al acestora. Nivelul general al salariilor reale depinde de alte forțe ale sistemului economic.
Astfel, este interesant că muncitorii, deși în mod inconștient, sunt instinctiv economiști mai rezonabili decât școala clasică, în măsura în care se opun reducerilor salariilor bănești care sunt rareori sau niciodată cu caracter general, chiar dacă echivalentul real existent al acestor salarii depășesc dezutilitatea marginală a locului de muncă existent; în timp ce ei nu se opun reducerilor salariilor reale, care sunt asociate cu creșteri ale ocupării agregate și lasă neschimbate salariile bănești relative, cu excepția cazului în care reducerea continuă până la amenințarea unei reduceri a salariului real sub dezutilitatea marginală a volumului existent de angajare. Fiecare sindicat va opune o oarecare rezistență la o reducere a salariilor bănești, oricât de mică. Dar întrucât niciun sindicat nu ar visa să facă grevă cu fiecare ocazie de creștere a costului vieții, ei nu ridică obstacole în calea oricărei creșteri a ocupării forței de muncă agregate care le este atribuită de școala clasică.
Sursa: John Maynard Keynes, The General Theory of Employment, Interest and Money. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2022 MultiMedia Publishing
Lasă un răspuns