Sursa: McDowell, N., Allen, C. Darcy’s law predicts widespread forest mortality under climate warming. Nature Clim Change 5, 669–672 (2015). https://doi.org/10.1038/nclimate2641 (Rezumat)
Articolul „Darcy’s law predicts widespread forest mortality under climate warming”, semnat de Nathan G. McDowell și Craig D. Allen, analizează modul în care încălzirea climatică și secetele tot mai severe pot transforma profund pădurile lumii. Autorii pornesc de la observația că mortalitatea arborilor provocată de căldură și deficitul de apă s-a intensificat în numeroase regiuni, de la pădurile boreale și cele amazoniene până la ecosistemele mediteraneene și semiaride. Întrucât pădurile stochează cea mai mare parte a carbonului terestru, dispariția lor poate avea efecte importante și de lungă durată asupra ciclului global al carbonului.
Pentru a identifica tipurile de plante cele mai vulnerabile, autorii aplică o consecință hidraulică a legii lui Darcy, principiu folosit pentru descrierea circulației apei prin medii poroase și prin sistemul vascular al plantelor. Conductanța hidraulică și stomatală a coroanei depinde de suprafața țesutului conducător, conductivitatea lemnului, diferența de potențial al apei dintre sol și frunze, înălțimea plantei, suprafața foliară și deficitul de presiune a vaporilor din atmosferă. Acest ultim factor, notat cu D, exprimă intensitatea cu care aerul solicită apă de la plante. Pe măsură ce temperatura crește, D se mărește, iar plantele pierd apă mai rapid. Autorii estimează că o creștere a temperaturii de la 30 la 35 °C poate produce o majorare de aproximativ 20% a acestui deficit, astfel încât secete anterior suportabile pot deveni letale.
Analiza arată că plantele scunde, cu suprafață foliară redusă, conductivitate hidraulică ridicată și un raport favorabil între țesutul conducător și frunziș au șanse mai mari de supraviețuire. Speciile anizohidrice, care permit scăderea potențialului apei din frunze pentru a continua transportul apei în condiții de secetă, pot fi mai rezistente decât speciile izohidrice, care își închid rapid stomatele pentru a menține relativ constantă starea hidrică a frunzelor. În schimb, arborii foarte înalți, cu coroane bogate și trasee lungi de transport al apei, sunt mai expuși deficiențelor hidraulice. Figura 2 din articol ilustrează scăderea conductanței stomatale odată cu creșterea deficitului de presiune a vaporilor și arată că menținerea funcționării hidraulice ar necesita reducerea înălțimii și a suprafeței foliare ori creșterea conductivității.
Cele mai vulnerabile sunt pădurile bătrâne, alcătuite din arbori înalți, în special cele de conifere. Coniferele sunt adesea izohidrice, au o capacitate redusă de a-și diminua rapid frunzișul, o conductivitate hidraulică relativ mică și posibilități limitate de regenerare după moartea părții aeriene. Observațiile prezentate în articol indică deja o mortalitate mai mare a gimnospermelor decât a angiospermelor în unele regiuni. Pe termen lung, pădurile de arbori înalți pot fi înlocuite cu formațiuni de arbuști, ierburi și arbori mai mici, care stochează însă mai puțin carbon. Fotografiile din Figura 1, de la pagina a doua, arată tocmai supraviețuirea vegetației joase după moartea arborilor dominanți. Încălzirea favorizează totodată incendiile mai frecvente și atacurile dăunătorilor, precum gândacii de scoarță, amplificând efectele secetei.
Autorii discută și măsuri de adaptare forestieră. Reducerea controlată a densității arborilor poate diminua competiția pentru apă și crește conductanța stomatală a exemplarelor rămase. Modelul estimează că înjumătățirea densității unui arboret de conifere ar putea îmbunătăți conductanța arborilor rămași cu aproximativ 30%, reducând riscul de colaps hidraulic, de deficit de carbon, de atacuri ale dăunătorilor și de incendii catastrofale. Figura 3 prezintă grafic avantajul pădurilor cu densitate mai mică. Totuși, autorii nu recomandă rărirea tuturor pădurilor, deoarece deciziile trebuie adaptate condițiilor ecologice, istorice, etice și de conservare ale fiecărei regiuni. Alte soluții includ plantarea unor genotipuri provenite din zone mai calde sau mai joase și selectarea speciilor scunde, rezistente la secetă.
Modelul rămâne o aproximare și nu include toate interacțiunile ecologice, precum rolul insectelor, diferențele dintre specii sau particularitățile solului. Cu toate acestea, concluzia generală este robustă: creșterea temperaturilor va intensifica stresul hidric, va mări mortalitatea arborilor înalți și va determina reorganizarea pădurilor către vegetație mai joasă și mai xerofilă. Această transformare poate reduce capacitatea ecosistemelor terestre de a stoca carbon, accentuând indirect schimbările climatice.
Descoperă mai multe la MultiMedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



Lasă un răspuns