Că publicarea lucrării „Originea speciilor” a marcat o epocă în dezvoltarea științelor naturii este bine cunoscut tuturor. Combinația dintre cuvintele origine și specie a dus la o revoltă intelectuală și a introdus un nou temperament intelectual. Concepțiile care dominaseră în filosofia naturii și cunoașterii timp de două mii de ani, concepțiile care deveniseră mobilierul familiar al minții, se sprijineau pe asumarea superiorității fixului și finalului; s-au bazat pe a trata schimbarea și originea ca semne de defect și irealitate. Punând mâna pe chivotul sacru al permanenței absolute, tratând formele care fuseseră considerate ca tipuri de fixitate și perfecțiune ca început și sfârșit, „Originea speciei” a introdus un mod de gândire care, în cele din urmă, era obligat să transforme logica cunoașterii și, prin urmare, tratarea moralei, politicii și religiei.
Nu e de mirare, așadar, că publicarea cărții lui Darwin a precipitat o criză. Adevărata natură a controversei ne este ușor ascunsă, cu toate acestea, de zgomotul teologic care a însoțit-o. Trăsăturile vii și populare ale disputei anti-darwiniene au avut tendința de a lăsa impresia că problema era între știință, pe de o parte, și teologie, pe de altă parte. Nu a fost cazul – problema se afla în primul rând în știința însăși, așa cum însuși Darwin a recunoscut devreme. Strigătul teologic l-a ignorat de la început, cu greu observându-l, cu excepția faptului că a purtat „sentimentele rudelor sale de sex feminin”. Dar timp de două decenii, înainte de publicarea finală, el a luat în considerare posibilitatea de a fi dezamăgit de colegii săi de știință și să fie considerat ca un prost sau ca un nebun; și a stabilit, ca măsură a succesului său, gradul în care ar trebui să afecteze trei oameni de știință: Lyell în geologie, Hooker în botanică și Huxley în zoologie.
Considerentele religioase au dat fervoare controversei, dar nu au provocat-o. Din punct de vedere intelectual, emoțiile religioase nu sunt creative, ci conservatoare. Ele se atașează cu ușurință de viziunea actuală asupra lumii și o consacră. Ele crează prăpastii și vopsesc țesăturile intelectuale în cuva clocotită a emoțiilor; nu își formează urzeala și țesutul. Nu există, cred, un exemplu de vreo idee mare despre lume generată independent de religie. Deși ideile care au apărut ca niște oameni înarmați împotriva darwinismului și-au datorat intensitatea asociațiilor religioase, originea și sensul lor trebuie căutate în știință și filozofie, nu în religie.
Lasă un răspuns