(Spitalul din Santa Maria della Scala, fresc[ de Domenico di Bartolo, 1441–1442)
Medicina este ramura ştiinţei sănătăţii si aria vieţii publice care se ocupă cu menţinerea sau restabilirea sănătăţii umane prin studiul, diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor posibile şi a prejudiciilor cauzate.
Este atât un domeniu al cunoaşterii – o ştiinţă a sistemelor organismului, boli şi tratamente – cât şi practica aplicată de această cunoaştere.
Sistemul medical occidental include cadrele medicale (medici) şi alţi profesionişti, cum ar fi asistenţii medicali, infirmierele şi farmaciştii, cunoscuţi uneori sub numele de profesionişti asociaţi din domeniul sănătăţii. Din punct de vedere istoric, doar cei cu un doctorat medicale au fost consideraţi ca practicând medicina. Clinicienii (profesionişti autorizaţi care se ocupă de pacienţi) pot fi medici, asistente medicale, terapeuţi, sau altele categorii profesionale. Profesia medicală este structura socială şi profesională a grupului de persoane în mod oficial instruiţi şi autorizaţi să aplice cunoştinţele medicale. Multe ţări şi jurisdicţii legale au limitări juridice pentru cine poate practica medicina.
Medicina cuprinde diferite secţiuni specializate, cum ar fi cardiologia, pneumologia, neurologia, sau alte domenii, precum medicina sportivă, de cercetare, sau de sănătate publică.
Societăţile umane au avut diverse sisteme diferite de practici de îngrijire a sănătăţii, încă de la începutul istoriei omenirii. Medicina, în epoca modernă, este principalul curent ştiinţific care s-a dezvoltat în lumea occidentală din Renaşterea timpurie (în jurul anului 1450). Multe alte sisteme tradiţionale pentru sănătate sunt încă practicate în întreaga lume, cele mai multe dintre acestea fiind separate de medicina occidentală, denumită şi biomedicină, medicina alopată, sau sistemul lui Hipocrate. Cele mai dezvoltate dintre aceste sisteme alternative sunt medicina tradiţională chineză, medicină tibetană, şi tradiţiile Ayurveda din India şi Sri Lanka. Diverse sisteme secundare de îngrijire a sănătăţii s-au dezvoltat, de asemenea, în lumea occidentală. Aceste sisteme sunt uneori considerate suplimentare sistemului lui Hipocrate, iar alteori sunt considerate drept concurente ale sistemului occidental. Puţine dintre ele au vreo confirmare ştiinţifică a dogmelor, pentru că în cazul în care în cazul în care ar exista o astfel de confirmare atunci ar fi incluse în medicina occidentală.
Ramuri ale medicinii
Lucrând împreună ca o echipă interdisciplinară, mulţi profesionişti bine instruiţi din sănătate sunt implicaţi în sănătatea modernă, pe lângă medici. Câteva exemple includ: asistente medicale, oameni de ştiinţă de laborator, farmacişti, fizioterapeuţi, terapeuţi respiratorii, logopezi, terapeuţi ocupaţionali, dieteticieni, şi bioingineri.
Domeniul de aplicare şi ştiinţele care stau la baza medicinii umane se suprapun peste multe alte domenii. Stomatologia şi psihologia, deşi discipline separate de medicină, sunt considerate domenii medicale.
Practiţionişti de nivel mediu
Asistenţii medicali, îngrijitoarele şi moaşele trataează pacienţi şi prescriu medicamente în multe jurisdicţii legale.
Educaţia medicală
Pictură de Toulouse-Lautrec, în anul morţii sale: o examinare în facultatea de medicina la Paris, 1901
Educaţia medicală se referă la învăţământul pentru medici practiţionişti, atât studiul iniţial pentru a deveni medic cât şi formarea profesională suplimentară ulterioară.
Educaţia şi formarea profesională medicală variază considerabil în întreaga lume. Cu toate acestea, ea implică de obicei un nivel de educaţie minim la o şcoală medicală universitară, urmată de o perioadă de practică supravegheată (stagiu şi / sau rezidenţă) şi formarea profesională, eventual postuniversitară. Educatia medicală continuă este una din cerinţele autorităţilor de reglementare.
De-a lungul timpului au fost utilizate diverse metodologii de predare în învăţământul medical, care este un domeniu activ de cercetare educaţională.
Restricţii legale
În cele mai multe ţări există condiţionări legale pentru medici, pentru a fi autorizaţi sau înregistraţi. În general, aceasta implică o licenţă medicală de la o universitate şi o acreditare de către o comisie medicală sau o organizaţie naţională echivalentă, care poate implica unele examene. Acest lucru limitează considerabil autoritatea legală a profesiei medicale pentru medici, instruiţi şi calificaţi la standardele naţionale. Aceasta este şi asigurare pentru pacienţi, şi o măsură de protecţie împotriva şarlatanilor care practică medicina inadecvată pentru câştigul personal. În timp ce, în general, legile impun ca medicii să fie instruiţi în spiritul „sistemului bazat pe dovezi”, al medicnii occidentale sau a lui Hipocrate, ele nu descurajează paradigme diferite de sănătate şi vindecare, precum medicina alternativă sau vindecarea prin credinţă.
Adaptare şi traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns