Medicii au început să dezvolte mașini pentru ventilație cu presiune negativă, primul astfel de aparat fiind produs de Dalziel, din Scoția, în 1832: o cutie etanșă în care pacientul stătea închis până la gât. (Tobin 2012) Presiunea negativă era creată de burduful plasat în interiorul cutiei, dar acționat din exterior de o tijă cu piston și o supapă unidirecțională. (Woollam 1976)

În 1837, Royal Humane Society a eliminat utilizarea burdufului, precum și resuscitarea gură la gură din lista sa de tratamente recomandate. (Keith 1909)

Ventilația mecanică a fost introdusă inițial la pacienții cu funcție pulmonară normală, în esență pentru a înlocui pompa neuromusculară, și pentru a ajuta schimbul de gaze la pacienții cu plămâni grav bolnavi, care sunt mult mai sensibili la leziunile mecanice. În timp, s-a ajuns la concluzia că ventilatoarele cu presiune negativă sunt mai puțin eficiente, utilizându-se predominant ventilația cu presiune pozitivă, la care se putea aplica presiuni mai mari, fiind astfel mai eficiente dar, dacă plămânul era deja rănit, apăreau consecințe adverse („barotrauma”). (Slutsky 2015)

Magnus, în 1837, a construit o pompă de sânge mercur pentru analiza cantitativă a conținutului de oxigen și dioxid de carbon din sânge. (Tobin 2012)

Prima descriere a unui ventilator cu presiune negativă a fost un „ventilator de rezervor” de tip corp complet, descris de medicul scoțian John Dalziel în 1838. Cu pacientul într-o cutie etanșă în poziția de ședere, se regla presiunea negativă cu ajutorul unei pompe manuale. (Kacmarek 2011)

În 1856, cercetările medicului și fiziologului englez Marshall Hall au concluzionat împotriva utilizării oricărui tip de burduf / ventilație cu presiune pozitivă, acest puncte de vedere fiind respectat timp de câteva decenii. (Trubuhovich 2007)

În 1858, Henry Robert Silvester a propus o metodă comună de manipulare manuală externă, în care un pacient este așezat pe spate și brațele sunt ridicate deasupra capului pentru a ajuta la inhalare și apoi sunt apăsate împotriva lor piept pentru a ajuta la expirare.

Bibliografie

• Kacmarek, R.M. 2011. The mechanical ventilator: past, present, and future. Respiratory Care 56(8): p.1170–1180.
• Keith, A. 1909. Three Hunterian Lectures ON THE MECHANISM UNDERLYING THE VARIOUS METHODS OF ARTIFICIAL RESPIRATION PRACTISED SINCE THE FOUNDATION OF THE ROYAL HUMANE SOCIETY IN 1774. The Lancet 173(4464): p.825–828.
• Slutsky, A.S. 2015. History of Mechanical Ventilation. From Vesalius to Ventilator-induced Lung Injury. American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine 191(10): p.1106–1115.
• Tobin, M. 2012. Principles And Practice of Mechanical Ventilation, Third Edition 3 edition. New York: McGraw-Hill Education / Medical.
• Trubuhovich, R.V. 2007. 19th century pioneers of intensive therapy in North America. Part 1: George Edward Fell. Critical Care and Resuscitation: Journal of the Australasian Academy of Critical Care Medicine 9(4): p.377–393.
• Woollam, C.H.M. 1976. The development of apparatus for intermittent negative pressure respiration (1) 1832–1918. Anaesthesia 31(4): p.537–547.