(În medicina japoneză Reiki, alte sisteme medicale tradiționale, precum și unele practici New Age, se crede că energiile supranaturale curg dinspre palmele vindecătorului în pacient aproape de chakra, care influențează boala. Cele Șapte chakre ale corpului uman sunt.:
- Chakra aurală
- Chakra celui de al treilea ochi
- Chakra gâtului
- Chakra inimii
- Chakra plexului solar
- Chakra sacrală
- Chakra de bază.)
Fundamentele convingerilor pot include credința în existența energiilor supranaturale nedetectate de ştiinţa fizicii, ca în cazul biocâmpurilor, sau ca în credința în proprietățile energiilor fizice care sunt incompatibile cu legile fizicii, ca în medicina energetică.
Biocâmpuri
Terapiile cu biocâmpuri sunt menite să influențeze câmpurile de energie care, se pretinde, înconjoară și pătrund în organism. Scriitori, cum ar fi astrofizicianul şi susţinătorul gândirii sceptice (scepticismul științific), Carl Sagan (1934-1996), au argumentat cu lipsa de dovezi empirice pentru a susține existența câmpurilor energetice presupuse pe care se bazează aceste terapii.
Acupunctura este o componentă de medicinei tradiţionale chineze. În acupunctură, se consideră că o energie supranaturală numită qi curge prin univers și prin corp, și ajută la propulsarea sângelui, şi blocarea acesteia ar duce la boli. Se crede că inserția de ace în diferite părți ale corpului determinate prin calcule astrologice poate restabili echilibrul fluxurilor blocate, și prin aceasta se vindecă boala.
Chiropractica a fost dezvoltată în credința că manipularea coloanei vertebrale afectează fluxul de energie vitală supranaturală, şi deci sănătatea si boala.
În versiunea occidentală a medicinei japoneze Reiki, palmele sunt plasate pe pacient aproape de chakre, considerate a fi centre de energii supranaturale, într-o credință că energiile supranaturale pot fi transferate de la palmele practicantului pentru a vindeca pacientul.
Medicina energetică
Terapiile bioelectromagnetice utilizează câmpuri electromagnetice care pot fi controlate, cum ar fi câmpurile pulsatorii, de curent alternativ, sau câmpuri de curent direct, într-un mod neconvențional. Vindecarea magnetică nu pretinde existența de energii supranaturale, dar susține că magneții pot fi folosiţi pentru a depăşi legile cunoscute ale fizicii pentru a influenţa sănătatea şi boala.
Lasă un răspuns