Metoda Bates este o terapie alternativă care vizează îmbunătățirea vederii. Medicul ORL William Horatio Bates (1860-1931) a atribuit aproape toate probleme de vedere ltensiunii oculare obișnuite, și a afirmat că ochelarii sunt dăunători și nu sunt necesari. Bates a publicat o carte, precum și o revistă (și anterior a colaborat cu Bernarr Macfadden la un curs prin corespondență) în care detaliază abordarea sa în încercarea de a ajuta oamenii să relaxeze astfel de „tensiuni”, afirmând că astfel se îmbunătățeşte vederea. Tehnicile sale au fost centrate pe vizualizare și mișcare. El a pus un accent deosebit pe imaginarea literelor și a semnelor negre, și mișcarea acestora. De asemenea, el a afirmat că expunerea ochilor la lumina soarelui ar ajuta la atenuarea „tensiunii”.
Faimosul scriitor britanic Aldous Huxley, a cărui cornee s-a degradat de la vârsta de șaisprezece ani, a învățat metoda Bates de la elevul lui Bates, Margaret Darst Corbett, în 1939, iar în 1942 a scris propria sa carte despre această metodă. El a concluzionat că vederea sa s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, dar a recunoscut că a rămas departe de a fi normală. Dacă această metodă ajută sau nu cu adevărat, a fost frecvent pusă sub semnul întrebării.
În ciuda rapoartelor neconfirmate continui despre rezultate de succes, tehnicile Bates nu s-au dovedit în mod obiectiv utile pentru îmbunătăţirea vederii, iar principalul lor scop fiziologic – prin care globul ocular își schimbă forma pentru a menține focalizarea – a fost în mod constant contrazisă de observaţii. În 1952, profesorul în optometrie Elwin Marg a scris despre BatesŞ „Cele mai multe dintre pretențiile sale și aproape toate teoriile sale au fost considerate false de practic toți oamenii de știință specialişti.” Marg a ajuns la concluzia că metoda Bates a datorat popularitatea sa în mare măsură „flash-urilor de viziune clară”, observate de mulți dintre cei care a urmat metoda. Astfel de evenimente au fost de la determinate cel mai probabil un efect de lentilă de contact al umidității asupra ochiului.
Metoda Bates a fost criticat nu numai pentru că este ineficientă, ci şi pentru că poate avea consecințe negative asupra celor care încearcă să o urmeze: s-ar putea deteriora ochii prin supraexpunere la lumina soarelui, punându-se în pericol pe ei şi p alţii dacă nu poartă lentilele de corecție în timp ce conduc, sau neglijează îngrijirea convențională a ochilor, eventual permițând dezvoltarea de afecțiuni grave.
Concepte
Acomodarea
Acomodarea este procesul prin care ochiul crește puterea optică pentru a se focaliza pe retină în timp ce se schimbă privirea pe un punct mai aproape. Consensul medical larg acceptat este că acest lucru este realizat prin acțiunea mușchiului ciliar, un mușchi din ochi care ajustează curbura lentilelor ochiului cristalin. Această explicație se bazează pe efectul observat al atropinei care ajută temporar acomodarea, când este aplicată pe mușchiul ciliar, precum și imagini reflectate pe cristalin care devin mai mici când ochiul schimbă focalizarea pe un punct mai aproape, indicând o schimbare în forma lentilei. Bates a respins această explicație, și în 1920 cartea sa a prezentat fotografii care a spus că demonstrează că imaginea a rămas la aceeași dimensiune, chiar cu ochii reorientaţi, concluzionând din aceasta că lentilele nu au fost un factor de acomodare. Cu toate acestea, optometristul Philip Pollack, într-o lucrare din 1956, a caracterizat aceste fotografii ca „atât de neclare încât este imposibil de spus dacă o imagine este mai mare decât cealaltă”, în contrast cu fotografiile ulterioare care au arătat în mod clar o schimbare în dimensiunea imaginilor reflectate, la fel cum a fost observat încă din secolul al XIX-lea.
Bates a reconsiderat o explicație diferită pentru acomodare care fusese deja luată în considerare, în general, de către comunitatea medicală din timpul său. Acest model consideră că muşchii din jurul globului ocular controlează focalizarea. În plus față de funcția lor cunoscută de rotire a ochilor, Bates a afirmat că ei afectează, de asemenea, forma, alungirea globului ocular pentru a se focaliza pe punctele apropiate sau scurtarea focalizării la distanță. Comentând această ipoteză într-un interviu cu WebMD, oftalmologul Richard E. Bensinger a declarat: „Când ne punem picături în ochi pentru a dilata pupila, ele paralizează muşchii de focalizare. Dovada erorii anatomice este că nu te poţo focaliza, dar ochiul se poate deplasa în sus și în jos, la stânga și la dreapta. Ideea că mușchii externi afectează focalizarea este total greșită. „Autorul de lucrări ştiinţifice John Grant scrie că multe animale, cum ar fi peștii, acomodează ochii prin alungirea globului ocular”, dar că oamenii nu fac parte dintre aceste animale.”
Testele de laborator au arătat că globul ocular uman este mult prea rigid pentru a-şi schimba spontan forma într-o măsură care ar fi necesară pentru a realiza ceea ce a descris Bates. Extrem de mici schimbări în lungimea axială a globului ocular (18,6-19,2 micrometri) sunt cauzate de acțiunea mușchiului ciliar în timpul acomodării. Cu toate acestea, aceste schimbări sunt mult prea mici pentru a ține cont de modificările necesare în focalizare, producând schimbări de numai -0,036 dioptrii.
Cauze ale problemelor de vedere
Medicii caracterizează erorile de refracţie, cum ar fi miopia, hipermetropia, astigmatismul, şi prezbiopia (estomparea legate de varstă la vederea de aproape) drept consecințe ale formei ochiului și a altor anatomii de bază, neexistând nicio dovadă că nu există exerciții care să le poată modifica. Bates, totuși, consideră că aceste probleme sunt cauzate de tensiunea mușchilor din jurul globului ocular, care a crezut că împiedică globul ocular să schimbe formei suficient (în explicația sa a acomodării), atunci când privirea este deplasată mai aproape sau mai departe. Bates a caracterizat această tensiune musculară presupusă ca o consecință a unei „tensiuni mentale” pentru vedere, a cărei tratatare el a pretins ar îmbunătăți imediat vederea. De asemenea, el a legat tulburările în circulația sângelui, despre care a spus că sunt „în foarte mare măsură influențate de gândire”, nu numai de erorile de refracţie, ci şi de vederea dublă, strabism, ochi leneş, precum și de mai multe probleme oculare grave, cum ar fi cataracta şi glaucomul. Terapiile sale s-au bazat pe aceste ipoteze.
Bates a considerat că lentilele de corecție, pe care el le caracteriza drept „cârje de ochi”, sunt un impediment în vindecarea vederii slabe. În opinia sa, „tensiunea”, ar crește cu cât ochii se adaptează la corectarea din fața lor. El a recomandat, așadar, ca ochelarii să fie aruncaţi de către oricine doreşte să aplice metoda lui.
Lasă un răspuns