Home » Articole » RO » Știință » Fizica » Metode ştiinţifice » Metode ştiinţifice

Metode ştiinţifice

Predicţia lui Einstein (1907): curbe de lumină într-un câmp gravitaţional
Predicţia lui Einstein (1907): curbe de lumină într-un câmp gravitaţional

Metoda ştiinţifică se referă de obicei la o serie sau o colecţie de procese care sunt considerate caracteristice pentru investigarea ştiinţifică şi dobândirea unor cunoştinţe ştiinţifice noi.

Filozofii, istoricii şi sociologii au găsit mai multe moduri de a descrie procesul ştiinţific. Deseori, atunci când cineva descrie modul în care crede că se face ştiinţa, descrie modul în care EL crede că ştiinţa poate fi făcută cel mai bine sau cel mai fiabil. Ca rezultat, discuţiile despre metodele ştiinţifice sunt adesea partizane. Într-adevăr, există probabil tot atâtea metode de a face ştiinţă ca şi metodişti.

Enunţarea unei metode ştiinţifice de către Roger Bacon în secolul al treisprezecelea descria un ciclu repetabil de observaţii, ipoteze, experimente, şi necesitatea unor verificări independente. Acest punct de vedere, inspirat el însuşi dintr-o tradiţie alchimică arabă neaprobată de către autoritatea ecleziastică creştină, a condus pe Francis Bacon (în 1620, cu Noul Organon) la stabilirea unor metode de identificare a cauzalităţii dintre fenomene. După aceste contribuţii, speculaţiile nefondate şi argumentele analogice au început să fie înlocuite de alte metode de investigare, coerente şi logice.

Se obişnuieşte să se considere că oamenii de ştiinţă operează efectiv şi permanent cu o singură metodă, unică. Majoritatea istoricilor, filozofilor şi sociologilor consideră această perspectivă ca naivă, şi consideră progresul actual al ştiinţei ca fiind mai complicat şi într-un fel aleatoriu. Cursul actual al progresului ştiinţific este inseparabil de politica şi cultura ştiinţei. Un singur proces formal nu poate fi suficient nici să explice şi nici să prescrie progresul ştiinţific.

Întrebarea despre cât de bine funcţionează ştiinţa este importantă dincolo de comunitatea academică. În sistemul judiciar şi în dezbaterile politice, de exemplu, o abatere a studiului de la practica ştiinţifică acceptată este motiv să fie respins şi considerat drept o “fraudă ştiinţifică”. Indiferent dacă este sau nu strict formulată, ştiinţa reprezintă un standard de competenţă şi fiabilitate, iar acest lucru se datorează, cel puţin în parte, modului în care lucrează oamenii de ştiinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.