Paternitatea academică a lucrărilor publicate

Paternitatea academică a articolelor de jurnal, cărți și alte lucrări originale, este un mijloc prin care cadrele universitare comunică rezultatele muncii lor academice, stabilesc prioritatea pentru descoperirile lor, și își construiesc reputația în rândul colegilor lor.

Calitatea de autor este o bază principală pe care angajatorii o folosesc pentru a evalua personalul academic pentru angajare, promovare și titularizare. În publicarea academică, dreptul de autor al unei lucrări este revendicat de către cei care au contribuții intelectuale la finalizarea cercetării descrise în lucrare. În cazuri simple, un savant solitar realizează un proiect de cercetare și scrie articolul sau cartea ulterior. În multe discipline, însă, colaborarea este norma și problemele de autor pot fi controversate. În aceste contexte, calitatea de autor poate cuprinde și alte activități decât scrierea articolului; un cercetător care vine cu un design experimental și analizează datele poate fi considerat un autor, chiar dacă ea sau el a avut un rol mic în compunerea textului care descrie rezultatele. Conform unor standarde, chiar și scrierea întregului articol nu ar constitui autor decât dacă cel care l-a scris a fost implicat și în cel puțin o altă fază a proiectului.

Orientările pentru atribuirea dreptului de autor variază între instituții și discipline. Ele pot fi definite formal sau pur și simplu prin norme culturale. Atribuirea incorectă a autorului duce ocazional la acuzații de abatere academică și sancțiuni pentru contravenient. Un sondaj din 2002 asupra unui eșantion mare de cercetători care au primit finanțare de la Institutele Naționale de Sănătate din S.U.A. a arătat că 10% dintre respondenți au susținut că au atribuit în mod necorespunzător creditul de autor în ultimii trei ani. Acesta a fost primul sondaj la scară largă privind astfel de probleme. În alte domenii sunt disponibile doar date empirice limitate sau nu sunt disponibile.

Paternitatea în științele naturii

Științele naturii nu au un standard universal pentru autor, dar unele reviste și instituții multidisciplinare majore au stabilit linii directoare pentru lucrările pe care le publică. Revista Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS) are o politică editorială care specifică „autoritatea ar trebui să fie limitată la cei care au contribuit substanțial la lucrare” și, în plus, „autorii sunt încurajați cu tărie să-și indice contribuții specifice” ca notă de subsol. Societatea Americană de Chimie precizează în continuare că autorii sunt cei care „împart responsabilitatea și contabilizează rezultatele”, iar Academiile Naționale din S.U.A. specifică „un autor care este dispus să-și obțină creditul pentru o lucrare trebuie să poarte și responsabilitatea pentru conținutul acesteia. Astfel, cu excepția cazului în care o notă de subsol sau textul lucrării atribuie în mod explicit responsabilitatea pentru diferite părți ale lucrării unor autori diferiți, autorii ale căror nume apar pe o lucrare trebuie să împărtășească responsabilitatea pentru toate acestea.”

Paternitatea în matematică

În matematică, autorii sunt de obicei enumerați în ordine alfabetică (așa-numita Regulă Hardy-Littlewood).

Paternitatea în medicină

Domeniul medical definește paternitatea foarte îngust. Conform cerințelor uniforme pentru manuscrisele transmise revistelor biomedicale, desemnarea ca autor trebuie să îndeplinească patru condiții. Autorul trebuie să fi:

1. contribuit substanțial la conceperea și proiectarea studiului, la achiziția de date sau la analiza și interpretarea
2. redactat sau a furnizat o revizuire critică a articolului
3. oferit aprobarea finală a versiunii de publicat
4. fost de acord să fie responsabil pentru toate aspectele lucrării, pentru a se asigura că întrebările legate de acuratețea sau integritatea oricărei părți a lucrării sunt investigate și rezolvate în mod corespunzător

Dobândirea de finanțare sau supravegherea generală a grupului de cercetare nu constituie calitatea de autor. Paternitatea biomedicală este predispusă la diverse abateri și dispute. Mulți autori – în special cei din mijlocul numelui – nu îndeplinesc aceste criterii de autor. Unele reviste medicale au abandonat noțiunea strictă de autor, cu noțiunea flexibilă de contributor.

Paternitatea în științe sociale

Asociația Americană de Psihologie (APA) are linii directoare similare cu medicina pentru autor. APA recunoaște că autoritatea nu se limitează la scrierea manuscriselor, ci trebuie să includă pe cei care au adus contribuții substanțiale la un studiu precum „formularea problemei sau ipotezei, structurarea designului experimental, organizarea și efectuarea analizei statistice, interpretarea rezultatelor, sau scrierea unei părți majore a lucrării”. În timp ce liniile directoare APA enumeră multe alte forme de contribuții la un studiu care nu constituie paternitate, ea afirmă că combinațiile dintre acestea și alte sarcini pot justifica o calitate de autor. La fel ca medicina, APA consideră că funcția instituțională, precum cea de președinte de departament, este insuficientă pentru atribuirea dreptului de autor.

Paternitatea în științe umaniste

Nici Asociația Limbilor Moderne, nici Manualul de stil din Chicago nu definesc cerințele pentru autor (deoarece, de obicei, lucrările umaniste sunt cu un singur autor, iar autorul este responsabil pentru întreaga lucrare).

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)