Postumanizarea

Postumanizarea include „acele procese prin care o societate ajunge să includă alți membri decât ființe umane biologice „naturale” care, într-un fel sau altul, contribuie la structurile, dinamica sau sensul societății”. Postumanizarea este una dintre fenomene cheie studiate de discipline și metodologii academice care se identifică drept „postumaniste”, inclusiv postumanismul critic, cultural și filozofic. Procesele sale pot fi împărțite în forme non-tehnologice și tehnologice de postumanizare.

Postumanizare tehnologică vs non-tehnologică

Postumanizare non-tehnologică

Deși postumanizarea are conexiuni cu metodologiile academice ale postumanismului, este un fenomen distinct. Apariția postumanismului explicit ca abordare științifică este relativ recentă, având loc încă de la sfârșitul anilor 1970, cu toate acestea, unele dintre procesele de postumanizare pe care le studiază sunt vechi. De exemplu, dinamica postumanizării non-tehnologice a existat istoric în toate societățile în care animalele erau încorporate în familii ca animale de companie sau în care fantomele, monștrii, îngerii sau eroii semi-divini erau văzuți ca jucând un rol în lume.

O astfel de postumanizare non-tehnologică s-a manifestat nu numai în lucrări mitologice și literare, ci și în construcția de temple, cimitire, grădini zoologice sau alte structuri fizice văzute ca locuite sau folosite de cvasi-sau para-ființe, oameni care nu erau ființe umane naturale, vii, biologice, care au jucat totuși un anumit rol în cadrul unei societăți date, până la punctul în care, potrivit filozofului Francesca Ferrando: „noțiunea de spiritualitate lărgește considerabil înțelegerea noastră despre postuman, permițându-ne să studiem nu numai tehnologii tehnice (robotică, cibernetică, biotehnologie, nanotehnologie, printre altele), dar și tehnologii ale existenței”.

Postumanizarea tehnologică

Unele forme de postumanizare tehnologică implică eforturi de modificare directă a structurilor și comportamentelor sociale, psihologice sau fizice umane prin dezvoltarea și aplicarea tehnologiilor legate de inginerie genetică sau de augmentare neurocibernetică; astfel de forme de postumanizare sunt studiate, de exemplu, de teoria cyborg. Alte forme de postumanizare tehnologică „postumanizează” indirect societatea umană prin desfășurarea roboților sociali sau încearcă să dezvolte inteligențe generale artificiale, rețele sensibile sau alte entități care pot colabora și interacționa cu ființele umane ca membri ai societăților postumanizate.

Dinamica postumanizării tehnologice a fost multă vreme un element important al science fiction-ului; genurile precum cyberpunk le consideră un element central. În ultimele decenii, postumanizarea tehnologică a primit, de asemenea, o atenție crescândă din partea cercetătorilor și a factorilor de decizie. Forțele în expansiune și accelerate ale postumanizării tehnologice au generat răspunsuri diverse și contradictorii, unii cercetători considerând procesele de posthumanizare ca deschizând ușa către un viitor transumanist mai semnificativ și mai avansat pentru umanitate, în timp ce alți critici bioconservatori avertizează că astfel de procese pot duce la o fragmentare a societății umane, o pierdere a sensului și subjugarea forțelor tehnologiei.

Trăsături comune ale postumanizării tehnologice și non-tehnologice

Atât procesele de postumanizare tehnologică, cât și netehnologică tind să aibă ca rezultat o critică și demontare a antropocentrismului parțial al societății umane, pe măsură ce cercul său de membri se lărgește la alte tipuri de entități și poziția ființelor umane este decentrată. O temă comună în studiul postumanist este modul în care procesele de post-umanizare provoacă sau estompează binare simple, cum ar fi cele de „uman versus non-uman”, „natural versus artificial”, „viu versus neviu” și „biologic versus mecanic”.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)